Calea Griviţei, mon amour (II)
Data:
6 martie 2019
Ar mai fi de zis în această istorie tristă a Căii Griviţei. Undeva în proximitatea ei, mai exact în dreptul fostei Hale Matache, dispărută prematur în urmă cu câţiva ani, după ce Ordinul Arhitecţilor şi un ONG, care se luptau pentru salvarea monumentelor istorice din zonă, câştigaseră un proiect de reabilitare a acesteia, se află bustul doctorului Haralambie Botescu. Piaţeta poartă numele medicului. Chiar dacă poziţionarea bustului a fost schimbată în decursul anilor, în spatele monumentului se află acum fostul Cinema Griviţa. Acesta a purtat şi numele de Model şi Cultural. Ca o ironie a sorţii, nimic din zonă nu poate fi luat drept model sau reper cultural actual.
În anii interbelici, aici juca trupa lui Vasile Tomas, care mai spre bătrâneţe şi-a spus Tomazian. El şi fratele său, ani de zile, au tropăit pe podeaua scenei ridicată în faţa galeriei, unde se înghesuiau cei cu parale mai puţine.
Azi avem parale mai multe şi cinematografe mai puţine. Mergem cu banii la mall îi aruncăm pe te miri ce. Nu ne mirăm însă când vedem turnuri de oţel ce ameninţă perspectiva şi îngroapă istoria Bucureştiului. Nu avem nicio strângere de inimă când arhitectura antebelică şi interbelică se prăvălesc ajutate de autorităţi, iar în locul vechii şi frumoasei arhitecturi se construiesc penibile monstruozităţi. Totul cade şi se surpă pe Calea Griviţei, mon amour! (Ciprian C. VASILESCU)
Numărul 808
