Calea, Adevărul şi Piaţa

Nu vă lăsaţi furaţi de titlu. Suntem cu toţii condamnaţi să avem păreri, atitudini, puncte de vedere, să comentăm, să zicem ceva. Nu e un demers blasfemator, nici măcar o tentativă de încălcare a primelor trei porunci, indiferent de învăţătura în care au fost interpretate: iudaică, augustiniană, ortodoxă sau catolică. De fapt, pilda ar fi una singură, cât se poate de clară, şi anume să te lipeşti de adevăr ca marca de scrisoare şi să urmezi, dacă nu legile bisericeşti, măcar pe cele ale bunului-simţ. Nenorocirile se ţin lanţ în ultima vreme. Inundaţii în zone aride, secetă în regiuni ploioase, temperaturi de vară iarna şi frig de crapă pietrele vara, cutremure catastrofale. Multă suferinţă, milioane de pribegi înfometaţi, fără un acoperiş deasupra capului, durere, strigăte de ajutor, speranţă. Toate astea există de când lumea, n-ar fi nimic nou, doar că acum unii se gândesc să scoată bani din asta. „Big Reset” a început cu compasiunea şi coeziunea societală. Audienţa creşte, ratingul nimiceşte concurenţa, site-urile de ştiri dau din coate să iasă în faţă, publicitatea ţâşneşte ca şampania dintr-o sticlă spartă pe asfalt, internetul fierbe. Ştirile sunt ca un drum la piaţă: ce chilipir mai bag în plasă, cum o umplu în aşa fel încât să mă întorc acasă cu mai mulţi bani decât am avut în portofel când am ieşit pe uşă. Orice cataclism e un rai al cioclilor semidocţi, care nu pierd, nu au cum să piardă ocazia de a-şi face chip cioplit din lutul migălit cu sudoarea spaimelor altora. Calea şi Adevărul le-au pierdut de mult, astea sunt doar iluzii facultative, pastile energizante pentru un public avid de senzaţionalul năpastei altora. Au rămas doar cifrele. Un fel de sufleu dezumflat reintrodus în cuptorul propagandistic, fără şansa de a se umfla la loc. Momentul e prielnic celor care le ştiu pe toate. Ies la tablă, arată cu beţişorul pe hărţi clădirile care se vor prăbuşi în cazul unui cutremur, ba chiar ne spun cu precizie numărul morţilor, al răniţilor, câte spitale şi poduri se vor prăbuşi, câte conducte de gaz vor exploda. Pe lângă ei, alţi rătăciţi îşi freacă mâinile voioşi: e zvon de câştig, acum vom da cu toţii buzna să ne asigurăm locuinţele, să cumpărăm în prostie produse alimentare, baterii şi apă plată cu sau fără lămâie, să ne prindă viitoarele eventuale calamităţi cu pivniţa plină. Cel mai important e să avem tot timpul telefonul încărcat ca să îi putem urmări pe ei, de acolo, din beci, din peşteră sau de oriunde ne vom ascunde de dezastrele viitoare, produse de om ori de natură, povestindu-ne ce bine ar fi să mai comandăm ceva online pentru atunci când vom ieşi din ascunzătoare.

În tot acest cutremur mediatic, nu scările (de valori) cad primele, ci propriul echilibru zdrobit de panică şi ignoranţă. Tocul uşii nu mai este un loc sigur, fiindcă uşa (adevărului) e închisă. Neliniştea a devenit parte a mixului de marketing. Nu mai cumperi un produs pentru că ai nevoie de el, ci de frică. Oamenii de ştiinţă se străduiesc, cu calm, să explice că toate aceste fenomene sunt normale şi fac parte din ciclurile vieţii oricărei planete vii. De obicei, nu apucă să ducă o frază la bun sfârşit: el, atoateştiutorul, îi întrerupe, suprapunând discursului ştiinţific conspiraţii, comploturi, spioni, dictatori, încălzirea globală, alimentele pe bază de insecte, ameninţarea nucleară şi, neapărat, niscai extratereştri. Rezultatul e un amestec de comerţ cu ridicata prin clickuri la întâmplare pe ecranul telefonului – orice lucru e bun la casa omului când te pasc atâtea primejdii pământene şi nepământene – şi o stare de panică, de pericol iminent. Calea şi Adevărul – în sens laic, fireşte – sunt victime, izbânda e de partea Pieţei. Realitatea este, fără îndoială, un spectacol, nu trebuie pusă pe note, nu are nevoie de melisme, mai ales atunci când alunecă în tragism şi este cruntă. Nu o priveşti crăpând seminţe în faţa ecranului. Trebuie înfruntată cu mult curaj, compasiune, înţelegere şi, neapărat, solidaritate. (Dragoş CIOCĂZAN)