Bustul geografului Emmanuel de Martonne – pe Calea Victoriei din Bucureşti

Aşezată pe o alee lăturalnică a Parcului „1 Decembrie” din centrul municipiului Oradea, în umbra Monumentului Ostaşului Român ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, se află un bust elegant şi discret pe care scrie simplu: „Emmanuel de Martonne, geograf francez, 1873 – 1955”. Nici oraşul, şi nici parcul nu au fost alese la întâmplare. Geograful francez e cel care, la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919-1920, a militat ca frontierele României să includă Oradea, Timişoara, Arad şi Satu Mare, aspecte legiferate prin Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920. De data aceasta, în Bucureşti, duminică, pe 2 iunie 2024, la ora 11.00, a avut loc inaugurarea bustului geografului francez, pe Calea Victoriei la intersecţie cu Calea Griviţei. La ceremonia de dezvelire a participat corpul de gardă şi fanfara Ministerului Apărării Naţionale, oameni de stat români, diplomaţi francezi, americani, britanici şi italieni, primarul Municipiului Bucureşti, reprezentanţi ai cultelor religioase din România, ai Universităţii din Bucureşti & Societăţii Române de Geografie, public interesat, evenimentul având un caracter apolitic. Acest eveniment public în care importanţa geografiei şi „puterea hărţii” (şi analizei acesteia) au fost puse în valoare aduce în prim plan amintirea unor oameni minunaţi care au conlucrat cu pasiune şi devoţiune la crearea actualelor graniţe ale statului român actual. (Manifestarea, a cărei dată a fost stabilită în acord cu prevederile Legii nr. 256 din 18 noiembrie 2020 pentru declararea zilei de 4 iunie „Ziua Tratatului de la Trianon”, s-a desfăşurat mai devreme pentru a profita de evenimentul „străzi deschise” din Bucureşti şi de caracterul pietonal al Căii Victoria.)

Emmanuel de Martonne s-a născut pe 1 aprilie 1873 la Chabris, Centre-Val de Loire, şi a decedat pe 24 iulie 1955 la Sceaux, Seine, în Franţa. A fost un geograf şi pedagog francez, cunoscut în România interbelică pentru contribuţiile sale esenţiale la trasarea graniţelor României Mari, precum şi la studierea riguroasă, pentru prima dată în istoria ştiinţei, a geografiei României şi a Munţilor Făgăraş. Fiu al arhivistului A. de Martonne, a fost un elev al Liceului din Laval, unde i-a avut profesori pe Carle Bahon şi Francis Delaisi. El este autorul unui „Tratat de geografie fizică” (1909) şi al volumelor Geografie universală (1931), consacrate Europei Centrale. A condus publicaţia „Atlasul Franţei” şi a fondat Institutul de Geografie de la Sorbona. Discipol al lui Vidal de la Blache, la Rennes a un laborator de geografie în 1902. Pasionat de climatologie, el este celebru pentru descoperirea bazelor evapotranspiraţiei potenţiale, utilizată azi de botanişti şi agronomi. Laboratorul său funcţionează până în prezent, trecând în mâinile lui Andre Meynier. Acest laborator se numeşte astăzi C.O.S.T.E.L. şi este condus de Jean-Pierre Marchand.

Fost coleg şi prieten al criticului literar Pompiliu Eliade (1869-1914) la Şcoala Normală Superioară din Paris, tânărul De Martonne i-a urmat sfatul şi şi-a început cariera ştiinţifică cercetând Carpaţii Meridionali, pe care i-a denumit sau a preluat un nume folosit pe hărţile locale şi l-a pus în circulaţie, „Alpii Transilvaniei”. În 1902 îşi susţinea teza de doctorat cu titlul „La Valachie: essai de monographie géographique (Valahia: eseu de monografie geografică”), dedicată mentorului său, Vidal de la Blache, teză care va fi urmată de „Recherches sur la distribution géographique de la population en Valachie (Cercetări privind distribuţia geografică a populaţiei în Valahia)”. Prin publicarea ambelor cărţi, tânărul savant francez devenea cel mai bun specialist al studierii geografiei carpato-dunărene. În 1918, este desemnat expert al Comitetului de studii de pe lângă Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) în cadrul tratativelor de încheiere a păcii după Primul Război Mondial, fiind principalul autor al recomandărilor făcute, cu obiectivitate, guvernului francez, privind teritoriile ce urmau să fie recunoscute România şi Poloniei prin tratatele de pace. În problema Basarabiei, geograful a susţinut că soarta sa (a Basarabiei) naturală este de a reintra în unitatea română. El a călătorit pe teren şi conform principiului viabilităţii frontierelor a obţinut extinderea frontierei Poloniei spre est şi a României spre vest cu câţiva kilometri, pentru ca importante căi ferate (de exemplu Timişoara-Arad-Oradea – Satu-Mare) să nu se întretaie de mai multe ori cu graniţa. El a conceput „principiul viabilităţii” conform căruia stabilirea graniţelor trebuie să depindă nu numai de grupările etnice, ci şi de motive geografice (relief, ape, accesibilitate) şi de infrastructurile teritoriului. Opunându-se astfel delegaţilor americani şi britanici, el a contribuit, în mod semnificativ, la desenarea graniţelor din 1918-1921 (dintre care cele trasate între România, Serbia şi Ungaria, mai sunt valabile şi astăzi). În semn de recunoaştere a acestor multiple merite, Academia Română l-a ales membru de onoare în 1912.

La 13 mai 2019, Banca Naţională a României a pus în circulaţie o monedă aniversară cu tema „Desăvârşirea Marii Uniri – Emmanuel de Martonne”. Tot atunci, pentru recunoaşterea eforturilor ştiinţifice ale lui Emmanuel de Martonne, în 2019, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor a decis să amplaseze un bust al acestuia în parcul din centrul oraşului. Iată că acum în 2024, avem un bust al marelui geograf şi în Bucureşti. (George V. GRIGORE)

Surse: agerpres.ro; romania-actualitati.ro; b365.ro; crisana.ro