Bune intenţii. Avortoni

Mă mir că ne mai mirăm. Doar „drumul spre iad e pavat cu bune intenţii”. Putem să afirmăm cu mâna pe inimă că nu suntem noi în topul naţiunilor lumii cu cele mai bune intenţii pe cap de locuitor?! Eu cred că nu. Să luăm, de pildă, ultimii ani. Bune intenţii: accelerarea reformei şi însănătoşirea economiei, creşterea nivelului de trai, sprijinirea ţărănimii, moralitatea guvernanţilor, separarea reală a puterilor în stat. .. Să vă mai dau exemple? Ce rost are? Sunt suficiente cele de mai sus pentru a ne arăta lumina de la capătul tunelului … flăcările iadului.

Ce-au fost, ce sunt, ce-au devenit ele, bunele intenţii?! Avortoni.

Printre ultimele bune intenţii este majorarea pensiilor şi salariilor. Unii au îndrăznit să o caracterizeze drept „lovitură” electorală. Guvernanţii s-au grăbit să răspundă că ea, majorarea, (ca intenţie) era prevăzută în chiar plămădeala… guvernării. Şi eu vă garantez că ea, majorarea, ca bună intenţie, există de când s-au inventat pensiile şi salariile.

Semnele că s-a trecut/se trece la treabă ar fi trebuit chiar să apară. (De bune intenţii au fost şi vor fi pline toate promisiunile electorale.) Numai că bunele intenţii ale conducătorilor îşi găsesc rezolvarea tot în veniturile noastre pipernicite, supte de nevoi.

Conducătorii se comportă ca nişte musafiri care comandă caviar şi şampanie pe banii gazdei. Bunele lor intenţii se bazează pe capacitatea noastră de a accepta să mai strângem cureaua, să ne mai privăm de un beneficiu al civilizaţiei, să mâncăm mai prost şi mai puţin, să ne refuzăm vacanţe, odihnă, distracţii, adică pe renunţarea noastră la tot ce am visat pe vremea când am ieşit în strada şi-am forţat schimbarea unui regim care devenise odios tocmai pentru că ne era frig, foame, eram trişti şi îngrădiţi într-un ţarc ideologic. Nu mai avem ţarc ideologic, dar avem un procent înfricoşător de oameni care trăiesc în sărăcie, avem foarte mulţi, prea mulţi copii care abandonează şcoala, avem prea mulţi cerşetori, prea multă violenţă, prea multă corupţie …

În unele situaţii, la nivelul intenţiilor, guvernanţii au o atitudine paternalistă, de părinte bătut de soartă şi fără noroc, care-şi priveşte odraslele ca pe o adunătură de asistaţi social, de milogi cu mâna-ntinsă, alteori, deşi se fac că nu văd, ei înşişi, guvernanţii, întind mâna slabă, osoasă şi apucătoare către noi, ăştia mulţi şi nevoiaşi. Când, fără bune intenţii – de care suntem sătui –, totul ar fi rezolvabil fără prea multă filozofie, prin muncă eficientă, fără mită electorală. Se ştie doar ca unui flămând nu-i dai un peşte, îl înveţi să pescuiască şi-i oferi o undiţă.

Mă întreb ca prostul: dacă nu se produce în industrie, agricultură, turism, cultură, servicii, de unde vor mai promite conducătorii noştri verzi şi uscate fardate în bune intenţii?! (Mioara Vergu-Iordache)