Bujorul a fost declarat Floarea Naţională şi Emblema florală a României

Foarte multe ţări au una sau mai multe flori naţionale, reprezentative pentru geografia sau pentru cultura şi tradiţiile lor. În Japonia, de exemplu, crizantema este floarea familiei imperiale, iar cireşul ornamental este floarea naţională a poporului japonez. Olanda, Turcia şi Ungaria au ca floare naţională laleaua; Spania are ca floare naţională specia Iris pseudacorus; în SUA trandafirul este floarea naţională, fiecare din cele 50 de state componente ale federaţiei având, pe lângă trandafir, o floare naţională locală.

Ce floare ar putea întruchipa cel mai bine spiritul românesc? Au fost, desigur, diverse răspunsuri: Floarea-de-colţ, Narcisa, Sângele voinicului, Busuiocul, dar a existat ceva care apărea în mod constant şi se contura firesc ca fiind românesc: Bujorul! Fiind atât de preţios pentru noi, românii, un grup de horticultori, condus de prof.dr. Florin Toma de la catedra de Floricultură din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, a propus în anul 2013 ca bujorul să fie declarat floarea naţională a României.

Argumentele au fost următoarele; în ţara noastră cresc spontan numeroase specii de bujor cu un mare potenţial biologic şi ornamental, pe lângă speciile spontane se întâlnesc şi specii cultivate într-o varietate însemnată de forme şi culori, mai exact trei specii cultivate (Paeonia Officinalis, Paeonia Lactiflora, Paeonia Suffructicosa) cu peste 130 de varietăţi identificate până în prezent. Graţie frumuseţii plantelor (îndeosebi a florilor) şi a calităţilor lor biologice (perenitate, productivitate, flexibilitate tehnologică, adaptabilitate ecologică), plantele de bujor sunt aproape nelipsite din decorul parcurilor şi grădinilor publice. Florile de bujor sunt foarte îndrăgite la nivelul întregii ţări, fiind cultivate frecvent în grădinile şi curţile românilor. Bujorul este des întâlnit ca subiect de apreciere şi comparaţie în tradiţiile poporului român pe întregul teritoriu sau în istorie, muzică, poezie, literatură, pictură, arte decorative, design şi arhitectură. În cinstea bujorului se organizează anual festivaluri şi sărbători populare în mai multe zone ale ţării. Ca exemplu menţionăm câteva: Festivalul Naţional „Bujorul de munte” de la Sibiu (loc. Gura Râului), „Festivalul Bujorului” de la Tulcea (loc. Fântâna Mare), „Sărbătoarea Bujorului” de la Pleniţa (Dolj), „Festivalul Bujorului” din com. Rediu (jud. Galaţi), „Sărbătoarea Bujorului de munte” la Şaru Dornei (jud. Suceava), „Sărbătoarea Bujorului” la Comana (jud. Giurgiu), „Festivalul Bujorului” la Coşula (jud. Botoşani), etc.

Bujorul a fost declarat prin lege Floare Naţională a României. Legea a intrat în vigoare pe 26 octombrie 2022.

Bujorul românesc (Paeonia peregrina Mill. var. romanica), o specie de bujor din  familia Paeonia, este prezentă în pădurile de câmpie sau la marginea acestora, în Dobrogea, Muntenia şi sudul Moldovei. Floarea roşie are petale mai puţine decât bujorul de grădină. Se găseşte în Parcul Natural Comana în locurile însorite, precum şi în Pădurea Troianu din judeţul Teleorman. Când admirăm o floare, este aproape imposibil să nu ne gândim la perfecţiunea şi frumuseţea ei. Bujorul românesc – floare sălbatică, considerată „element de identitate naţională“– înfloreşte o dată pe an, doar timp de 10 zile, în luna mai. Nu trebuie distrusă sau colecţionată! Răsare spontan în câteva regiuni ale ţării, cum ar fi Măcin şi Babadag-Tulcea, Troianul-Teleorman, Comana-Giurgiu, Zau de Câmpie-Mureş, Pleniţa-Dolj sau Stoicăneşti-Olt. Cu cele cinci specii spontane şi trei specii cultivate, bujorul are circa o sută de varietăţi şi soiuri. Prima dintre ele, bujorul românesc („Paeonia peregrine” varianta „romanica” sau „Paeonia peregrina Miller”), are frunze în formă de lance, o floare cu petale de un roşu-sângeriu şi un miez galben. Parfumul său aminteşte de trandafirul suflat de vânt şi rumenit de soare. Bujorul românesc este  astăzi o specie aflată pe cale de dispariţie. În păduri, bujorul românesc îşi dezvăluie farmecul la mijlocul lunii mai.

În conştiinţa poporului român, frumuseţea fizică şi spirituală sunt adesea asociate cu bujorul, fapt dovedit de utilizarea largă a numelui de Bujor şi a derivatelor sale la nume de familie, prenume, nume de localităţi, nume de străzi, nume de păsări şi animale. Statistica arată că pentru 29.231 de persoane numele de familie este Bujor, iar 69.355 de persoane au prenumele Bujor. Folclorul românesc abundă în cântece în care tema bujorului este prezentă, mai ales în refrene şi când trebuie să se creeze o rimă cu cuvântul dor. De asemenea, se spunea „are obrajii ca doi bujori”, despre cineva care era sănătos. Tema bujorului este larg răspândită în covoarele tradiţionale, costume populare şi alte obiecte aparţinând culturii tradiţionale sau de artizanat. Pe lângă utilizarea ornamentală, bujorul este folosit în scop medicinal şi cosmetic (rădăcina de Paeonia Lactiflora). Frumuseţea florilor de bujor şi însemnătatea acordată acestuia de către poporul român face ca bujorul să fie una din cele mai apreciate şi dorite flori pentru a fi prezente alături de tânăra familie în ziua nunţii şi pentru realizarea buchetelor de mireasă. Aceeaşi frumuseţe, dar şi semnificaţia dată de cultura populară bujorului fac ca la baia de după botezul nou-născuţilor să fie folosite petale de bujori pentru a transmite către copil toate calităţile plantei şi florii de bujor.

Printre speciile de bujor românesc, avem şi „Bujorii de stepă” (Paeonia tenuifolia) din Rezervaţia botanică de la Zau de Câmpie (jud. Mureş) – o rezervaţie unică, singurul loc din Europa în care această floare a supravieţuit în timp. Această rezervaţie este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri, şi deţine peste 50.000 de exemplare pe o suprafaţă de 3,5 hectare, împărţită în două loturi. Bujorul de stepă este o plantă extrem de firavă, care cândva exista în Europa, însă treptat a dispărut. Ea moare imediat dacă este culeasă pentru a fi pusă în vază, iar pentru a o înmulţi este nevoie de o atenţie specială. Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie înfloresc în perioada aprilie-mai, uneori purtându-şi florile până în luna iunie, aceasta depinzând de temperatură. Rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime de 10-30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins. Rezervaţia mureşeană a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

De-a lungul timpului, floarea de bujor a generat multe legende şi „rădăcinile” ei vin tocmai din poveştile cu zei. Denumirea ştiinţifică a bujorului de „Paeonia lactiflora” provine de la numele Paeon, o divinitate a vindecării. Paeon, elev al lui Asclepius, zeul medicinii şi al vindecării, fusese învăţat de zeiţa Leto (mama lui Apollo şi zeitate a fertilităţii) cum să găsească pe Muntele Olympus o rădăcină magică ce avea darul de a alina durerile femeilor la naştere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius şi dorinţa lui de a-şi ucide învăţăcelul ce îl întrecea. Pentru a-l salva din mâinile lui Asclepius, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor. În antichitate, seminţele de bujor erau folosite frecvent de femeile aflate în pragul naşterii. Utilizat pentru a vindeca rănile lui Marte şi Pluto, bujorul era înzestrat cu puteri majore datorate înfloririi lui în nopţile cu lună plină. Pentru a folosi puterile vindecătoare ale acestei flori, se spunea că rădăcinile trebuie culese numai în timpul nopţii. Floarea de bujor, cu proprietăţile ei curative, apare şi ȋntr-un manuscris al lui Plinius, pe vremea Imperiului Roman, şi are descrieri ample despre vindecarea multor boli. În Europa i se spune şi „trandafirul fără spini”. Bujorul a fost dintotdeauna asociat cu frumuseţea, feminitatea şi vitalitatea, dar şi cu onorurile şi bogăţia, cu romantismul, prietenia, echilibrul sufletesc sau cu o căsnicie fericită. La noi, despre o fată frumoasă se spune că este „un bujor de fată”, iar roşeaţa din obraji, care denotă sănătate şi vitalitate, este numită „bujori în obrăjori”. Despre un om frumos se spune că este „frumos ca un bujor”. În folclor, bujorul este legat de Lună, întrucât se crede că a fost creat de zeiţa Lunii, pentru a reflecta pe timpul nopţii razele Selenei.

Bujorul românesc a fost adoptat ca simbol de către Ministerul Apărării pentru a comemora pe 11 noiembrie „Ziua Veteranilor” precum şi pentru a onora Eroii căzuţi în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României.

„Bujorul românesc” a fost adoptat de Asociaţia CAMARAZII ca simbol de reprezentare la evenimentele în care se marchează eroismul ostaşilor Armatei Române şi sângele vărsat pe câmpurile de bătălie. Insigna „Bujorul românesc” este o floare confecţionată manual, fiind înregistrată de Asociaţia CAMARAZII la OSIM, ca marcă figurativă individuală. Purtând la rever „Bujorul românesc” ţineţi aproape de sufletul dumneavoastră ostaşul român din toate timpurile şi aduceţi un strop de speranţă pentru cei greu încercaţi de viaţă. Asociaţia se preocupă, în mod deosebit, de problematica răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în teatrele de operaţii, precum şi în acţiuni militare interne. Asociaţia CAMARAZII s-a înfiinţat în luna mai 2008 şi a desfăşurat o activitate remarcabilă, contribuind la soluţionarea unui număr semnificativ de cazuri medicale şi sociale grave, identificate în rândul categoriilor de persoane menţionate.

Bujorul românesc – specie unică în Europa – este o floare foarte frumoasă, dar şi un simbol naţional cu care ne mândrim şi pe care îl onorăm. (George V. GRIGORE)

Surse: horticultura-bucuresti.ro; basilica.ro; wikipedia.org; identitatea.ro, forbes.ro; mediafax.ro; cunoaste lumea.ro; horticultorul.ro