Opinia Națională

Săptămânal de opinie, informație și idei de larg interes național

  • Home
     
  • Publicații
     
  • Editorial
     
  • Universitaria
     
  • Despre noi
     
  • Contact
     
Back to top

Prima pagină > Universitaria > Bucuria recunoaşterii

Bucuria recunoaşterii

icon-calendarData: 8 septembrie 2021

Anda COMĂNICI este şefa de promoţie din acest an a Facultăţii de Medicină Veterinară de la Universitatea Spiru Haret. Prin ambiţie, seriozitate şi multă implicare în tot procesul educativ pe parcursul celor şase ani de studiu, a reuşit să fie cea mai bună din promoţia 2015 – 2021.

 „A fost o experiență academică completă din toate punctele de vedere. Am apreciat modul de comunicare al cadrelor didactice cu studenții. Întotdeauna ni s-a răspuns la întrebările pe care le-am adresat, iar îndrumarea acordată de aceștia a avut o însemnătate enormă în ceea ce privește, atât sectorul practic, cât și domeniul teoretic“, spune Anda Comănici.

Întrebată cum consideră că o va ajuta pregătirea din timpul facultăţii în cariera viitoare de medic veterinar, Anda declară că a observat aceste beneficii încă din primele clipe când a început să practice această meserie, prin conexiunile pe care a reușit să le facă între materiile studiate la şcoală şi practica din teren. Ce i-ai recomanda unui tânăr care acum vrea să se înscrie la Facultatea de Medicină Veterinară? „I-aș spune că, la început, este o facultate cu multe provocări, însă acest aspect se modifică odată ce ajungi să iubești ceea ce faci. Este foarte important de conștientizat faptul că această meserie este pentru animale. Iar dacă este convins că acesta este drumul pe care alege să-l parcurgă, trebuie să dobândească, încă din primele momente, capacitatea de a crea o conexiune cu pacientul“, afirmă Anda Comănici.

Online

  • Bucuresti, dragostea mea (10)
  • Ce citim (60)
  • Centenar (30)
  • Cetăţean european (93)
  • Chipuri ale succesului (7)
  • Civilizaţia străzii (21)
  • Cultura la zi (129)
  • Destine (3)
  • Editorial (314)
  • Educaţie financiară (28)
  • Estetica străzii (30)
  • Ferestrele Istoriei (46)
  • Ferestrele trecutului (25)
  • Implicaţi (313)
  • Interviu (24)
  • Invitaţie la drumeţie (8)
  • Invitaţii în lumea artelor plastice (254)
  • Istorie abandonata (14)
  • Istorie recuperată (20)
  • Locuri (11)
  • Mari români (15)
  • Memorator (1)
  • Pasiuni (2)
  • Popasuri culturale (73)
  • Povești adevărate (2)
  • Preuniversitaria (254)
  • Puncte de vedere (28)
  • Romania de top (16)
  • Romania Spectaculoasa (41)
  • Studenție (2)
  • Tradiții (18)
  • Unde ne sunt absolvenţii (12)
  • Universitaria (913)
  • Vacanţă deşteaptă (8)
  • Valori româneşti (113)
  • Vitralii (291)
  • Vorbe altfel (4)

Numărul 808

Copyright Opinia Națională 2012