Brüderschaft

Adică un fel de înfrățire în clinchet de pahare, însoțită de o încrucișare a brațelor, spre pecetluirea unei trainice prietenii. De aici, tot felul de variante și variațiuni. Unii se înfrățesc printr-o simplă strângere de mână, alții prin îmbrățișări sau pupături pe gură sau pe obraji. Te poți face chiar frate cu Ăl-de-Jos, deși asta l-ar supăra foarte tare pe Ăl-de-Sus, care nu pare dispus să înțeleagă de ce ții neapărat să treci puntea, când poți face un ocol de conjunctură ca să obții ceea ce vrei. Binele învinge întotdeauna cu mare greutate fiindcă, în loc să treci podul fluierând, te opintești prin vad, udându-ți încălțările. La urma urmei, obielele ude te pot aduce cu picioarele pe pământ. Totuși, Răul nu prididește cu ofertele, punându-ți pe tavă, în general, victorii facile și o bunăstare rapid obținută. Când gloria de circumstanță te cațără peste noapte pe un soclu, nu ai timp să te gândești că va veni, la un moment dat, nota de plată sau că postamentul din marmură e umplut cu țărână. E momentul în care frăția adevărată se topește ca un sâmbure de grindină aruncat pe plita încinsă, lăsând locul unei cumetrii  vulgare, unui compromis socotit acceptabil de majoritatea oamenilor. Așa au apărut formulări precum Dacă nu pot să fac un bine, măcar să nu fac ceva rău. Aceasta ar putea fi definiția concesiei fără scrupule, a eludării moralei.

Frățiile se manifestă în fel și chip, peste tot, cu sau fără fond. Socialul sau politicul sunt exemple de manual. De la frăția de cruce, pecetluită cu sânge, până la imundele înțelegeri între marile puteri, drumul este lung și întortocheat, iar diferențele sunt enorme. Este mult mai ușor să asiști la năruirea unei relații fraterne între oameni obișnuiți decât la încâlcitele și dezamăgitoarele negocieri între „aliați”. În cel de-al doilea caz, destrămarea frăției are loc, în ultima vreme, accelerat, peste noapte uneori. Fiecare se grăbește să-și „ajute” fratele astfel încât să nu-și pună în pericol propria bunăstare. Dacă, în relația cu puternicii zilei și ai lumii, intervin și ploconeala, mersul în genunchi, resemnarea, atunci nu trebuie să ne mirăm când vedem aleși de-ai noștri prosternându-se cu o harnică slugărnicie în fața unui consilier de rang mărunt de la ambasada vreunui minuscul regat european sau a vreunei liftiere de la Casa Albă. Păi, parcă eram frați, egali în toate cele, parteneri la bine și la rău, doar moartea ne mai poate despărți, sau am înțeles greșit cu toții? Frăția adevărată presupune, printre altele, respect reciproc și o strângere bărbătească a mâinii, nu o fluturare plictisită a degetelor. Unui frate îi zâmbești cald, sincer, nu îl pui la colț când nu zice ca tine. Am înțeles, „big reset”, că e criză mare, dar chiar toată brânza e pe bani?

Din vechile obiceiuri, odată cu trecerea timpului, nu rămâne mare lucru. Și acestea se schimbă în pas cu Noua Ordine. E mai comod să renunți la propriii frați, când ai o armată de prieteni pe Facebook. Primii te bagă la cheltuială, te mai cheamă pe la nunți, botezuri, tăieri de moț, câteodată  la vreun război, îți cer tot timpul ceva, sunt insistenți și sâcâitori. Ceilalți nu fac altceva decât să te inunde cu banalitatea vieților lor trăite virtual: poze din vacanțele pe credit, mai o rețetă de prăjitură, mai un cancan politic, o rochie nouă, o trotinetă, un laptop cu leduri în tastatură. Astea nu te costă nimic. Te fac să crezi că vorbești și comunici. Realitatea s-a banalizat, e un loc comun plin de capcane, miroase urât, nu are consistență, e ca un fum înecăcios răspândit de un grătar făcut în grabă într-un weekend, la marginea unei păduri, ca să ai ce posta luni dimineață pe platformele de socializare.  Cu ăștia poți să faci Brüderschaft liniștit, însă îmi permit un sfat: ciocniți paharele cu ei, încrucișați-vă mâinile, cu coatele strâns lipite, dar, înainte de a sorbi băutura, gândiți-vă, măcar o clipă, dacă nu cumva lichidul din pahar e otrăvit. (Dragoş CIOCĂZAN)