Borș n-avem!

Gata cu licoarea tulbure și acrie, ingredientul miraculos fără de care nicio zeamă, fie ea de pui, de văcuță, de porc sau de legume, nu-și împlinește menirea întremătoare după sleiala zilelor de vară, geruiala iernilor viforoase sau, uneori, după strașnice paranghelii bahice, că de, românul e aprig la petreceri. De acum încolo, lingurile nu vor mai adăsta în farfuria plină ochi cu borș de pește. Nu. Vom sorbi europenește, cu țâfnă și arțag, ceva care se va numi „produs de fermentare din tărâțe și șroturi cerealiere”. Nu vă speriați, dres cu leuștean, va fi aidoma neaoșului borș preparat în gospodăriile noastre, mai ales în mediul rural, de mii de ani. Adică va fi tot aia, dar cu alt chipiu. Vă întrebați, desigur, de ce am ajuns aici. Vă explic imediat, nu înainte de a face precizarea că, în ultima vreme, unele evoluții sau decizii ale mediului politic internațional nu mai au la bază niciun studiu științific, etnocultural, istoric, ci doar hotărâri conjuncturale dictate de interese  economice evident partizane.

În luna aprilie a acestui an, Ucraina a depus la UNESCO o cerere de includere a borșului în patrimoniul umanității. Solicitarea a fost urmată de o năucitoare retorică a unui birocrat de la înaltul for mondial, Pier Luigi Petrillo, în încercarea de a justifica de ce și-a pierdut timpul domniei sale și banii noștri cu o asemenea trăznaie: Conflictul armat dintre Rusia și Ucraina distruge mediul, fauna, flora. Oamenii nu se mai pot reuni nici măcar pentru a practica fabricarea borşului, ceea ce subminează aspectele sociale şi culturale. Prin urmare, transmiterea acestui element este în pericol. Pentru toţi aceşti factori, este necesar să se efectueze o salvgardare urgentă a acestui element în cadrul procedurii de extremă urgenţă. (sursa: AFP) Zis și făcut! Borșul a fost atribuit, prin procedură de (extremă) urgență, Ucrainei, ca produs tradițional, pentru că a fost agresată de Rusia. Dintre toate problemele iscate de acest nedorit război, asta cu borșul era cea mai presantă. În aceeași logică, nu văd de ce toate premiile Nobel pe acest an nu ar putea fi acordate doar unor ucraineni sau de ce nu le-am da pe daiboj drepturile de a fabrica salam de Sibiu sau cârnați de Pleșcoi. Poate au inventat chiar cuvântul lobby, că la asta par să se priceapă de minune. Personal, înțeleg solidaritatea, însă nu și ducerea ei la absurd.

Că unele state s-au obișnuit să întindă mâna după lucruri care nu le aparțin, mai treacă-meargă, nu se întâmplă de ieri de azi, problema e însă cu unii dintre politicienii noștri. Aceștia s-au înghesuit să spună că vor avea grijă ca, prin emiterea unei legi, să fie scos cuvântul „Borș” de pe sticlele din comerț. Dacă ar fi pus mâna pe o carte de bucate (nu trebuie să citești, Doamne ferește!, vreun clasic sau vreo carte fără poze ca să te lămurești), ar fi aflat că, de fapt, ceea ce ucrainenii numesc „borș” este o ciorbă preparată din sfeclă roșie, servită cu pâine prăjită frecată cu usturoi. Nu are deci legătură cu licoarea gălbuie care ne acrește zeama cea de toate zilele. De altfel, prin acest cuvânt, mai toate națiunile balcanice și slavii de vest, ba chiar și ungurii, definesc fiecare altceva, fără legătură cu capodopera bucătăriei vecinilor noștri de la est. Nu era cazul să ne aruncăm cu capul înainte, dar, ca de obicei, cu slugărnicie oarbă și ignoranță, am făcut-o. Cât despre felul de a acționa al aparatului birocratic internațional, îmi pare rău să o spun, dar pare izbitor de asemănător cu cel al politicienilor de pe la noi. În ceea ce mă privește, mă voi încăpățâna să sorb, fără nicio remușcare, din când în când, câteva linguri zdravene de borș, de orice fel ar fi acesta și indiferent de ceea ce va scrie pe eticheta sticlei în care l-am cumpărat. (Dragoş CIOCĂZAN)