Banane, să se dea și banane!

Ceea ce ne-a lipsit în ultimii treizeci de ani este, fără îndoială, un proiect de țară coerent, care să coaguleze toate energiile, de la vlădică la opincă, de la stânga la dreapta și – n-ar fi fost rău – de jos în sus. În schimb, am importat strategii și programe, unele potrivite, altele fără nicio legătură cu felul nostru de-a fi. România este o țară la răscruce, eterogenă, un conglomerat de stiluri greu de întâlnit în alte părți ale continentului. Aici, Bizanțul și Apusul, luxul și dezordinea, legea și compromisul, conviețuiesc într-o ciudată armonie gotic-levantină cu, vorba cuiva, țâfna balcanică, bacșișul otoman și orgoliul neolatin.  O lume cu porți, fațade și garduri decorate eclectic în spatele cărora doarme, la propriu, leopardul. Nu am avut vocația marilor cuceriri sau apucături coloniale. Militantismul civic este doar o pastișă, un tip de manifestare preluat pe bază de brânci, o formă fără fond a cărei însăilare cu ață albă se vede de la o poștă, stângăcia semidoctă și scenografia penibilă însoțită de canadiene roșii, invective și borduri sau sticle incendiare aruncate în geamuri fiindu-i caracteristice. Idealurile, altfel sustenabile social și politic, amestecate de-a valma sunt strigate confuz, fără discernământ. De ce vă aflați aici? Întreabă câte un  reporter năuc, amestecat în mulțimea pestriță care, teoretic, cere o justiție dreaptă sau demisia vreunui politician care nu-i este pe plac. Cum de ce, pentru Roșia Montană! Răspunde un manifestant. Monarhia salvează România! Strigă un altul. De undeva, din spate, se aude altcineva urlând Să nu se mai taie pădurile! Vrem piste pentru biciclete! Dumnezeu e singura speranță! se bagă în vorbă alții, și alții, și alții, agitând pancarte cu icoane, înjurături, sau steaguri găurite la mijloc. Nimic nu se încheagă fiindcă sunt prea multe de cerut și prea puțin de oferit.

Se întâmplă toate astea pentru că așa am început, cu stângul (sau cu stânga) încă de-atunci, din decembrie 1989. Vă amintiți? Un personaj politic important al momentului respectiv citea în fața națiunii un program, o serie de măsuri scrise cu liniuță de la capăt pe o coală de hârtie însângerată, principii de bază ale unei uriașe reforme care ar fi trebuit să refacă țara din temelii: renunțarea la partidul unic și trecerea la pluripartidism, alegeri libere, recunoașterea și protejarea proprietății private, libertatea de exprimare, separarea puterilor în stat, promovarea pe criterii de competență și nu politice, restructurarea economiei pe baze concurențiale. Omul se străduia să se facă auzit în vacarmul vocilor zecilor de persoane care îl flancau. În timp ce expunea punctele programului, un tânăr și-a vârât capul cu păr ciufulit în cadru și, dându-i peste mână politicianului a zbierat golindu-și plămânii de aer: Banane, să se dea și banane! De aici am pornit. De la nevoia măruntă a fiecăruia de a obține ceva doar pentru el. Să aibă frigiderul plin, filme americane non-stop la televizor, „ciungă” și blugi la discreție în magazine și eventual apă fierbinte și calorifere fierbinți acasă (asta din urmă n-a fost rezolvată nici până azi, și nu neapărat pentru că nu s-a găsit nimeni să strige în zilele revoluției  Apă caldă, să se dea și apă caldă! Ci pentru că principiile strâmbe pe care ne-am așezat țara atunci continuă să acționeze și acum, permițând cocoțarea în demnități înalte a unor iluștri incompetenți). Și-apoi, apa fierbinte nu ajută la nimic de una singură dacă nu e dublată de un consum corespunzător de săpun. La fel și libertatea, în lipsa civismului adevărat. Forme fără fond există peste tot în lume. De la partidul unic far la consumismul bazat pe risipă nu e o distanță chiar atât de mare pe cât s-ar crede. Propaganda, omniprezentă și, mai nou, digitalizată își face datoria cu vârf și îndesat. Problema noastră e că, pe lângă fond, ne lipsesc și formele, fiindcă unii vor să facă, dar nu se pricep și totul iese prost, iar ceilalți știu prea bine ce e de făcut, însă nu mișcă un deget pentru că se gândesc tot la nenorocitele de banane de acum trei decenii. Rezultatul e o nesfârșită maimuțăreală, un haos generalizat și paralizant din care nu vom putea scăpa decât construind un adevărat proiect de țară care să pună laolaltă marile idei ale reconstrucției cu inițiativa civică, cu noul mers al lumii, dar și cu micile plăceri vinovate ale pofticioșilor consumatori de fructe exotice. (Dragoş CIOCĂZAN)