Băi termale renumite acum 2000 de ani. Astăzi?!

Pe lângă recunoscutele terme romane (băi publice) ridicate pe întreg teritoriul împânzit de cohortele acestui imperiu, în fosta provincie Dacia romană au fost folosite şi promovate trei centre de tratament balnear, cu izvoare termale, două fiind în judeţul Hunedoara, la Germisara – Geoagiu Băi şi Aquae /Apele – Călan, şi unul la Băile Herculane (jud. Caraş-Severin).

Germisara
Turiştii care vizitează în ziua de astăzi staţiunea Geoagiu Băi au ocazia să vadă unul dintre cele mai reprezentative monumente antice, ruinele anticei Germisara. Situl a fost considerat de specialişti un adevărat centru SPA al strămoşilor noştri. Şi dacii, dar şi romanii s-au bucurat de apele tămăduitoare ale Germisarei, însă astăzi, la două milenii de la primele mărturii privind existenţa acestui loc misterios, locul din inima staţiunii Geoagiu pare uitat. Cei care intră în incinta fostei aşezări, ce poartă urmele sanctuarelor şi ale monumentelor închinate nimfelor şi zeităţilor tămăduitoare, găsesc un loc pustiu, aproape lăsat de izbelişte. În marele bazin s-au strâns gunoaie, iar în pereţii lui se văd urmele scrijeliturilor lăsate de turişti. Primăria oraşului Geoagiu promite că aşezământul va fi igienizat şi promovat pe viitor. La urma urmei, taxele din activităţi turistice reprezintă principala sursă de venit a administraţiei locale din Geoagiu. Dincolo de aspectul dezolant al aşezării antice, Germisara (cu sens de „germenele ce apare din Isa şi Ra”, ca valenţe ale noii vieţi/ noilor specii ce va/vor apărea) reprezintă o adevărată comoară a lumii antice de pe teritoriul României. Numele ei dovedeşte că strămoşii cunoşteau proprietăţile izvoarelor termale şi că aşezarea era renumită încă dinainte ca romanii să ocupe teritoriul pe care se afla şi să o transforme într-un centru balnear de lux pentru acea perioadă, aşa cum o arată descoperirile arheologice. Numeroase monumente închinate zeităţilor şi nimfelor care patronau apele tămăduitoare de la Geoagiu, dar şi o serie de plăcuţe votive din aur, descoperiri unice în istoria României, arată importanţa Germisarei şi prosperitatea celor care o locuiau sau veneau să se trateze aici. Germisara poate deveni un punct turistic extrem de important, datorită istoriei sale, susţin specialiştii în arheologie, cu condiţia să fie amenajat astfel încât turiştii să poată vedea cum funcţiona acest complex acum 2000 de ani.

Aquae
Cea de a doua staţiune este Aquae/Apele. Ruinele staţiunii Aquae pot fi văzute şi în prezent în vecinătatea oraşului Călan, însă, în ultimii ani, autorităţile locale n-au făcut niciun demers pentru a populariza monumentul istoric. Băile romane Aquae se află pe malul stâng al râului Strei (posibil nume provenind de la sintagma „sunt trei”- trinitatea, ca şi Is-tri-a, Is-Tru), la cca. 2 km nord de oraşul Călan („Cal – An”, ca simbol al Calului – Timp ce aleargă – zboară; de la „Cale – în – dar”), pe DN 66 (respectiv E 79). Vechi de două milenii, fostele terme antice de la Aquae au o soartă tristă. Bazinul antic a fost săpat în stâncă, susţin istoricii, în vremea dacilor şi a romanilor şi a fost locul unde strămoşii noşti au căutat tămăduirea. Ele au fost lăsate de izbelişte, chiar dacă se află în incinta unui complex de agrement. Cei care vor să le viziteze trebuie să plătească intrarea în ştrand, însă odată ajunşi în faţa fostelor terme găsesc o privelişte dezolantă. Locul antic a rămas înfundat de gunoaie şi nu există niciun indicator prin care turiştii să afle informaţii despre istoria lui. Băile de la Aquae – Călan au fost utilizate de daci şi romani şi au fost amintite de istorici greci cunoscuţi ai Antichităţii, ca Ptomeleu, însă în prezent puţini sunt cei care le ştiu povestea. Potrivit istoricilor, existenţa Aquae a fost atestată de inscripţia Genio Pagi Aquaensis, aflată pe o piatră din altarul Bisericii din Streisângiorgiu. Alte inscripţii descoperite erau adresate de bolnavi zeilor vindecători Hercule, Aesculap, Nimphe, Mitras. Izvoarele termale de la Aquae au fost însemnate pe harta Tabula Peutengeriana printr-un desen special, care indica băi termale importante. Astăzi se mai poate vedea bazinul roman săpat în stâncă, cu perimetrul de cca 94 m, lungimea de 14.2 m, lăţimea de 7.5 m şi adâncimea de 4 m, alimentat de trei izvoare ţâşnind din fundul bazinului. Scurgerea apei se face printr-un jgheab săpat în piatră. În prezent, şapte izvoare termominerale au fost captate, în zonă dezvoltându-se o staţiune cunoscută. Izvoarele termale şi solul fertil al Luncii Streiului au impus Aquae ca o „statio” pe drumul ce lega Ulpia Traiana de Apulum. Din vechile thermae s-au mai păstrat doar bazinul cioplit în stâncă, utilizat de locuitorii din împrejurimi până în zilele noastre. Ansamblul bazin – canal, datorită formei sale păstrate în timp, a fost denumit „Lingura romană”. Băile romane organizate erau mai accesibile celor bogaţi, stăpânilor de sclavi, autohtonii daco-geţi, locuitori ai satelor, continuând să-şi tămăduiască bolile prin vechile lor remedii, într-un cadru mai puţin sofisticat, scrie Alexandru Voinea în lucrarea O incursiune în istoria întreţinerii sănătăţii  prin apă în România. În urmă cu un secol şi jumătate, istoricul Aron Densuşianu vizita termele de la Călan şi oferea o descriere detaliată a locului antic: Aici sunt băile calde de la Călan. Stânca se înălţa izolată în şes până la înălţimea de 22 – 25 picioare: ea este travertină. Deasupra în această stâncă e săpat un bazin lung de 45 picioare, lat de 30 picioare şi afund de 16-18 picioare. Din bazin se întinde un canal lat de 5 picioare până afară în şes. Canalul este mai tot atât de afund tăiat ca şi bazinul. În bazin izvorăşte apa caldă printre crăpăturile stâncii, care pe canal se scurge în şes, unde formează moraştini. Bazinul ca şi canalul este necurăţit, plin de noroi, pietre mai mari şi mai mici, care le pun muierile vara pe cânepă ca să se aşeze: căci vara topesc muierile cânepa în bazin şi în canal. Mă determi-nai să intru în bazin ca să mă conving cât e de caldă apa. Mă pregătesc… şi intru pe canal. Soţii mei şi arendatorul băilor stă deasupra bazinului şi se uitau ce experienţă voi a face. Peste tot apa în bazin avea 16 grade, pe când la crepătura, unde izvorăşte avea 21 grade. Eu mă preumblu prin apa care trecea peste genunchi şi trec pe lângă o grămadă de pietre, a cărei vârf se înălţa peste apă. Undele ce se făceau la mişcarea mea loveau în grămada de pietre şi tocmai când eram pe lângă ea, bătând undele mai tare, văd deodată ieşind de printre pietre trei şerpi cu flori galbene şi apucând prin apă. Va pricepe oricine câte cuţite mi-au mers prin inimă, câte săgeţi reci au trecut şi au revenit ca fulgerul prin spate şi prin sân. Părul astfel se ridicase în cap, cât pe aci era să-mi arunce pălăria în apă. Îndes paşii… apa mă reţine. Mi se părea că toată apa e plină de şerpi şi se înfăşura pe lângă mine. Istoricul relata, în descrierile de călătorie, că în apropierea vechilor terme se afla o colibă, în care locuia îngrijitorul acestora, iar o altă casă modestă era folosită de oaspeţi. Atmosfera din jurul bazinului de la Călan era de eternă primăvară. Apa nu îngheţa, devenind astfel un paradis al broaştelor. Împrejurimile termenelor erau frumoase şi romantice, scria Aron Densuşianu, iar baia aducea însănătoşirea. Omul se simte într-o poziţiune deosebit plăcută după ce iese din baie. Un alei des, în locul arinilor rari de acum; o comoditate modernă, în locul hurubelor de acum; cabinete de scăldat numeroase în locul celor două bălţi de acum – pentru că izvoare de apă caldă sunt destule – toate acestea ar reda locului însemnătatea ce o merită şi l-ar împopula. Băile Călanului sunt fără îndoială acelea care în vechime s-au numit Ad-aquas. Bazinul, probabil, încă este tăiat de atunci în stâncă. Pe aici trecea şi drumul ce venea de la Ulpia Traiana. Urmele se văd foarte bine şi acum. Ce frumuseţi nu vor fi fost aici pe timpul Daciei fericite? Dar câtă dezolaţiune este astăzi. Câmpurile dinprejur sunt toate semănate cu urme de sate sau cetăţi odată înfloritoare. Pe multe locuri se află străzi pavate. Se găseau mai de mult inscripţiuni, columne, capiteluri, scria istoricul.

Băile Herculane
Cea de a treia staţiune cu valenţe milenare este Băile Herculane (jud. Caraş – Severin). Am vizitat-o înainte de 89, participând la un simpozion de carstologie, când mai avea ceva culoare şi parfum. Ei bine, Băile Herculane, vă vine să credeţi sau nu, este posibil să fi fost una dintre cele mai frumoase staţiuni ale Europei. Nu sunt vorbe mari. Dacă ajungeţi în celebra staţiune, faceţi un efort de imaginaţie şi gândiţi-vă cam cum ar arăta Cazinoul, Băile Imperiale (Neptun), foişoarele, Piaţa Hercule, şi Hotelul Apollo restaurate, în splendoarea lor de altă dată. Aceste clădiri construite în stil baroc vienez sunt de o frumuseţe care nu poate lăsa pe absolut nimeni nemişcat prin interior. Chiar şi clădirea gării din Băile Herculane este unică în ţară prin stilul său baroc. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, împăraţii şi împărătesele acestui imperiu se retrăgeau aici pentru tratament şi relaxare. Dintre aceştia, cei mai cunoscuţi ar fi Împăratul Franz Iosef şi Împărăteasa Elisabeta (celebra Sissi). Dar primii care au descoperit acest loc retras şi mirific, aşezat între Munţii Mehedinţi şi Munţii Cernei, au fost strămoşii noştri geto-daci, urmaţi apoi de colonizatorii romani. Aceştia din urmă au construit bazine şi băi, folosind ca sursă apa termală găsită din abundenţă în Herculane. Astăzi încă puteţi vizita şi beneficia de băile romane, vechi de aproape 2000 de ani, aflate la parterul Hotelului Roman din această staţiune. Din păcate staţiunea nu mai are splendoarea de altă dată, dar o mână de edil gospodar ar putea reda farmecul ce atrăgea aici mari personalităţi ale Europei, pentru relaxare şi tratament.

Germisara, Aquae /Apele – Călan şi Băile Herculane sunt trei staţiuni balneare româneşti ce pot „reface” legătura cu perioada de acum 2000 de ani, când au atras numeroşi vizitatori şi erau celebre. Aşa cum Turcia ne invită să vizităm vechea cetate ridicată de greci şi numită Cetatea Hierapolis (Pamukalle), unde se află piscina antică numită Baia Cleopatrei şi unde povestea ne duce către iubirea dintre Marcus Antonius şi Cleopatra, şi noi putem „popula” bazinele antice cu reconstituiri (copii) de capiteluri şi fragmente de statui descoperite în zonă şi putem reînvia legende locale spre a trage turişti, doritori de tratament şi de aventură. În Turcia am văzut, în anul 2009, Baia Cleopatrei plină de turişti care se relaxau printre capiteluri şi muluri antice şi mă întrebam: nouă ce ne lipseşte să avem un aşa aflux turistic? Cred că trebuie doar ceva dorinţă de a face şi implicare din toată inima, pentru că, aşa cum ne-au spus şi străbunii de mii de ori, „omul sfinţeşte locul!” (George V. GRIGORE)