Badea Cârţan

Deşi în lunile de vară maşinile se întind pe kilometri întregi pentru a parcurge Transfăgărăşeanul, aproape nimeni nu opreşte la Muzeul Sătesc din Cârţişoara pentru a vizita casa lui Badea Cârţan. Aici poate fi descoperită o istorie locală, ce cultivă un puternic sentiment naţional. Sentimentul patriotic al lui Badea Cârţan a ajuns o istorie internaţională. Azi, la peste 170 de ani de la naşterea marelui român, foarte puţin se mai ştie despre el. Dar să vedem cum s-au petrecut lucrurile!
Gheorghe Cârţan s-a născut în comuna Oprea-Cârţişoara, judeţul Sibiu, la 24 ianuarie 1849, fiind unul dintre cei şapte fii ai lui Nicolae Cârţan şi al Mariei Budac, o familie cu adânci tradiţii în păstorit. Gheorghe, copil fiind, cunoştea bine toate împrejurimile satelor Oprea şi Streza – Cârţişoara, fiindcă vara căuta cuiburi de păsări, iar toamna culegea zmeură, alune şi mure. Din cauza sărăciei familiei, dar şi fiindcă auzise de la alţi copii din Recea că erau pedepsiţi dacă vorbeau româneşte, Gheorghe nu a mers la şcoală, iar la vârsta de 11 ani a plecat, alături de câţiva membri ai familiei, pe munte, cu oile. Tatăl său l-a dus la stâna baciului Axente, sub Curmătura Bâlei, unde a învăţat să facă brânză şi caş.
În anul 1864, a trecut cu turma, pe munte, ilegal, graniţa dintre Imperiul austro-ungar şi România, pentru a vedea ţara în care auzise că trăiesc fraţii săi români, liberi de orice stăpânire străină. Pe 23 mai 1867 şi-a luat cele 40 de oi, ce-i reveneau drept moştenire de pe urma tatălui, şi, cu ajutorul lui Ion Cotigă, un intelectual braşovean care devenise cioban din proprie iniţiativă, trece cu turma în România. Cotigă îl învaţă pe tânăr puţină istorie a românilor, câte ceva despre filosofi, apoi îl ajută să înveţe să scrie şi să citească, fiind cel care a influenţat devenirea ulterioară a tânărului Cârţan. Aşa a aflat Gheorghe despre Platon şi Socrate, despre istoricii romani şi greci, Titus Livius şi Herodot, dar şi despre Ovidiu, care a murit la Tomis, şi despre Traian şi Decebal. Cârţan era pur şi simplu fermecat de ceea ce afla, deşi nu pricepea cum de un cioban precum Cotigă putea să cunoască atâtea lucruri. În iulie 1867, cei doi ciobani ajung cu turmele lângă Ciulniţa, unde închiriază pentru mai mulţi ani un teren pentru stână şi păşuni pentru oi.
În anul 1870, Gheorghe ajunsese la vârsta încorporării în armata austro-ungară, iar pentru a evita acest lucru a rămas în continuare în România şi timp de mai mulţi ani nu a avut nicio ştire de acasă. În anul 1877, Armata Română i-a rechiziţionat 1200 de oi şi nutreţul necesar pentru iarnă, apoi Gheorghe se înrolează voluntar în Războiul de Independenţă al României, fără a ajunge pe câmpul de luptă, războiul încheindu-se înainte ca el să fi terminat instrucţia. La 12 iulie 1878 este lăsat la vatră din Armata Română. Pleacă spre casă.
În răstimpul în care fusese plecat, mama lui murise. Pentru că nu se prezentase la încorporare, cazul lui devenise unul complicat; întârziase nu mai puţin de opt ani şi era ameninţat cu închisoarea. Pentru a scăpa de detenţie, s-a prezentat la Făgăraş, unde a fost încorporat şi expediat la regimentul 31 Infanterie de la Zemm, lângă Belgrad, iar apoi a ajuns în Bosnia – Herţegovina, unde erau trimişi, de regulă, recruţii români. Gestul său a avut ca substrat şi dorinţa de a avea toate actele în regulă, pentru a se lăsa de ciobănit şi de a răspândi cartea românească în Ardeal. În armată, majoritatea ofiţerilor erau austrieci, iar instrucţia se făcea în limba germană, aşa că, vrând-nevrând, a învăţat limba germană. La 8 mai 1881, a fost lăsat la vatră după trei ani de serviciu militar. A plecat în aceeaşi lună înapoi la Ciulniţa, în România, însă Cotigă, asociatul său, nu a mai dorit să lucreze împreună, iar Gheorghe, în primăvara anului 1882, s-a întors în Transilvania cu cele 400 de oi care îi aparţineau. El a fost amendat de mai multe ori pentru că oile sale au păscut pe pământurile unor saşi, ajungând să plătească despăgubiri mult mai mari decât pagubele făcute de oile lui. La scurt timp a rămas fără nicio oaie. Fiindcă nu i s-a făcut dreptate, a plecat la Viena pentru a se înfăţişa împăratului, dar nu a reuşit. Mai mult, fiindcă a fost prea insistent, a fost urcat în tren cu forţa de către poliţie şi trimis acasă. În mai 1894, a participat, la Cluj, la procesul memorandiştilor; este arestat şi bătut de jandarmi, pentru că nu era posibil ca un simplu cioban să asiste din proprie iniţiativă la un proces politic atât de important. După bătaia încasată a plecat din nou la Viena, unde intră în audienţă la împărat, care îi promite tragerea la răspundere a vinovaţilor. În ianuarie 1895, Badea Cârţan merge pe jos la Bucureşti pentru a vedea statuia lui Mihai Viteazul, despre care aflase că era un mare erou al românilor. Neavând unde să doarmă, Gheorghe s-a culcat în zăpadă, după cum era obişnuit ca cioban, iar dimineaţa este văzut de Ion Grama, om de serviciu la Liga Culturală, care îi facilitează întâlnirea cu profesorul V. A. Urechia, preşedintele Ligii, şi cu profesorul Grigore Tocilescu. Cu sprijinul acestora, Badea Cârţan a vizitat muzeele din Capitală, Ateneul Român, Universitatea, Academia Română, iar printre alţii i-a cunoscut pe Valeriu Branişte şi Constantin Mille, pe Nicolae Iorga, George Coşbuc, Ştefan O. Iosif, pe Spiru Haret, Take Ionescu, Constantin Morţun şi I. C. Brătianu. Aşa a ajuns Badea Cârţan cunoscut în întreaga ţară!
A urmat, în ianuarie 1896, plecarea pe jos la Roma, unde dorea să vadă Columna lui Traian. L-a sprijinit profesorul Urechia, care i-a oferit susţinere morală şi financiară, precum şi câteva scrisori de recomandare. Badea Cârţan a luat cu el, în traistă, un pumn de pământ din grădina casei şi boabe de grâu, pentru a le aduce ofrandă înaintaşilor romani. A trecut prin Timişoara, Szeged, Budapesta, Viena, Salzburg, Innsbruck, Genova, ajungând la 15 februarie la Roma. La Columna lui Traian, Badea Cârţan a presărat pământul românesc şi boabele de grâu, ca ofrandă, apoi s-a culcat la picioarele Columnei, unde a dormit până a doua zi. Dimineaţa, la trezire, a observat că era înconjurat de o mare mulţime de oameni, iar unul dintre ei, văzând costumul popular românesc al lui Gheorghe, a exclamat: un dac a coborât de pe Columnă! Astfel, Badea Cârţan a devenit celebru şi în Italia, mai multe ziare scriind despre el. Scriitorul Duiliu Zamfirescu, ministrul reprezentant al României la Legaţia României din Italia, aflând de scopurile vizitei ciobanului român, i-a oferit sprijin şi găzduire şi i-a mijlocit întâlnirea cu personalităţi italiene, cu profesori universitari, gazetari, oameni de artă, deputaţi şi senatori, fiind considerat „un sol al poporului român”. După o lună de şedere la Roma, Cârţan pleacă spre ţară, apoi, la 18 martie 1896, se află din nou la Bucureşti, ca oaspete al profesorului Urechia.
După ce se întoarce la Cârţişoara, la 10 iunie 1896 este arestat de jandarmii unguri, este bătut crunt şi i se confiscă fotografia cu Columna lui Traian, alte fotografii primite cadou în Italia, dar şi cărţile pe care le avea la el. Este trimis în faţa judecătorului, unde este întrebat despre legăturile sale cu Roma şi România, şi este eliberat după două zile.
În luna august a anului 1896, Gheorghe a plecat spre Paris, via Viena, unde depune o nouă plângere la împărat, în care vorbeşte despre tratamentul la care este supus acasă. La Paris, românii aflaţi aici l-au condus să viziteze muzeele pariziene, iar Emil Picot, profesor la Şcoala de limbi orientale, l-a prezentat studenţilor francezi. Au urmat alte călătorii, în Belgia, la Ierusalim şi apoi, din nou, la Roma.
În această perioadă, Badea Cârţan a început să transporte, din România în Transilvania, pe cărări de munte puţin umblate, cărţi şi alte tipărituri – toate donate – pentru elevii şi studenţii români ardeleni, în contextul în care orice scriere în limba română şi care pomenea de istoria românilor era interzisă în imperiu. La 2 iulie 1904, el a participat la Serbările de la Putna, care comemorau 400 de ani de la moartea voievodului Ştefan cel Mare, de unde a plecat cu o grămadă de cărţi donate de folcloristul Simion Florea Marian, pentru „fraţii ardeleni”. În decembrie 1904, Badea Cârţan a ajuns la Cârţişoara, unde îşi găseşte casa devastată de jandarmi, care îi confiscaseră toate cărţile româneşti. Au urmat alte nenumărate percheziţii, confiscări şi arestări, la una dintre aceste reţineri, în 15 decembrie 1905, fiind confiscate 4000 de volume tipărite în limbile română, maghiară, germană, franceză şi italiană. După mai bine de trei luni de cercetare, la 25 martie 1906, Parchetul general din Târgu-Mureş redactează actul de acuzare nr. 893 în cauza penală privindu-l pe G. Cârţan, rechizitoriul recomandând ani grei de închisoare. A urmat o întrevedere a oficialităţilor maghiare cu împăratul Franz Iosif, care a decis ca toate procesele politice deschise în perioada 21 iunie 1905 – 15 aprilie 1906 să fie revocate. La 27 aprilie, preşedintele Tribunalului Braşov comunică oprirea procesului, iar la 5 mai anunţă renunţarea la acuzare din considerente politice; în aceeaşi zi, Cârţan a fost eliberat, după ce a fost obligat să semneze o declaraţie prin care se angajează să renunţe la toate cărţile şi sumele de bani confiscate şi la eventuale despăgubiri. Acţiunea penală împotriva lui Badea Cârţan se transformă într-un proces al cărţilor româneşti, care va dura un an de zile şi care se va finaliza prin arderea acestora.
Badea Cârţan şi-a petrecut ultimii ani din viaţă călătorind între Ardeal şi România, fiind hăituit în continuare de autorităţile maghiare. Regele Carol I nu evită să stea de vorbă cu ciobanul îmbrăcat în sarică şi încălţat cu opinci.
În iarna anului 1910, în timp ce se îndrepta spre Ardeal, Badea Cârţan a fost surprins de o avalanşă de zăpadă, care l-a ţinut îngropat timp de trei zile, şi din care a ieşit cu mare greutate. A făcut congestie pulmonară, însă, în primăvara lui 1911, părea că şi-a revenit. În iulie pleacă din nou spre România. Ajunge la Poiana Ţapului, unde primeşte găzduire în casa doamnei Lahovari, soţia ministrului român la Roma. Aici este chemat un medic care realizează că zilele lui Badea Cârţan sunt numărate. Scriitorul Mugur Gheorghe, care i-a privegheat ultimele clipe din viaţă, i-a spus: „Bade Gheorghe, eşti un erou. Ai luptat toată viaţa ca nimeni altul pentru ţara şi poporul românesc. Urmaşii nu te vor uita!”.
La 7 august 1911, Badea Cârţan trece în eternitate, fiind înmormântat în costum mocănesc şi cu căciulă ciobănească, în cimitirul din Sinaia. I-au fost alături, pe ultimul drum, doamna Lahovary, sute de intelectuali şi locuitori din Sinaia, Buşteni, Poiana Ţapului. La căpătâiul său au luat cuvântul personalităţi culturale şi politice care au elogiat întreaga viaţă a celui dispărut. Pe crucea de piatră de deasupra mormântului său stă scris:
Aici doarme Badea Cârţan, visând întregirea neamului său.
Sper că am reuşit să îi determin pe cei care trec prin Cârţişoara să facă o vizită la Muzeul Sătesc Badea Cârţan. Vor putea admira o casă din perioada în care a trăit marele naţionalist român, opincile, şerparul şi bâta lui Badea Cârţan, câteva dintre volumele care au scăpat de focul austro-ungarilor, aduse de Badea Cârţan în Transilvania pentru români, obiecte de uz casnic şi multe altele. ( Cosmin OBOREANU)