Ba nu, ba da!

Citesc: „Zeci de directori străini ai unor companii occidentale majore vor vizita Beijingul luna aceasta pentru o conferinţă de dezvoltare de prim rang, prezidată de preşedintele Xi Jinping; unde unii dintre ei se vor întâlni cu preşedintele Xi Jinping, transmite agenţia Reuters.” Mă şterg la ochi. În China?! Păi, nu era rău să colaborezi cu China? Nu, nu aştept răspuns. Că uite UE, că uite SUA, uite Rusia, uite China, că e pace, că e război, că e lege, ba nu e lege, că se elimină taxe, ba nu se elimină, că sunt bani, ba nu sunt bani, că e, ba nu e democraţie, că e justiţie independentă, ba nu e, că sunt, că nu sunt medicamente, că e bun candidatul, că nu e bun candidatul, că da, că e, că nu, că nu e… E patriot, e trădător, e cult, e analfabet, e sincer, e mincinos, e credincios, nu e, e satanist, nu e… Cine să mai înţeleagă?! Trăim vremuri de basm. Printre zmei, cotoroanţe, Om Roşu şi Om Spân, mai puţini Harapi Albi şi Ilene Cosânzene. Adevărul e că personajele pozitive nu fac…rating. Nici în poveste, ce să mai zic de viaţa reală! Povestitorul-scenarist e după posibilităţi, când mai blând, când mai dur în acţiune şi/sau limbaj. Şi ne încearcă şi de minte şi de imaginaţie. Trăsătura lui de bază este perfidia sau, mai curând, talentul de a împacheta diversionist albul în negru şi negrul în alb. Dar mai are o „calitate”! În încercarea noastră disperată, uneori, de a înţelege, de a desluşi sensurile, el face prozeliţi, adică noi devenim, la rândul nostru, scenarişti. Mai buni sau mai răi.

Informaţia e o poveste! O poveste pe care nu o poţi verifica din mai multe surse, pentru că fiecare sursă spune o altă poveste. Povestitorul-scenarist are o mare viteză de reacţie şi de…modificare. Ne aflăm pe un morman de zăpadă, despre care nu ştim dacă se topeşte sau îngheaţă, astfel că oricum ne fuge de sub picioare. Noi ne încolonăm în spatele personajelor de basm, fiecare cum a citit şi cum a descifrat povestea declamată de acestea… La noi în poiană, fiecare are ceva de spus! Cu cât este mai exotic, mai ciudat, cu atât ne face mai atenţi şi mai dornici de aliniere. Este greu să fii obiectiv, este greu să treci peste exigenţele verbului „a plăcea”. Dacă un personaj ne este drag, din orice motiv, spusele lui sunt credibile. Dacă nu ne este simpatic, nu-l credem, ba îl huiduim! Pentru noi nu este important ce se spune, ci cine spune! De aceea sunt importante personajele acestea de basm. Ne fac să uităm că după ce trece un eveniment, alegeri, de exemplu, vom continua să trăim împreună, să ne salutăm, să vorbim, să ne ajutăm…Sau nu.

Pentru că ne-am simţit păcăliţi în ceea ce ni s-a oferit drept Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana preferăm să ne asumăm răul şi urâtul în cunoştinţă de cauză. Sau nu în cunoştinţă de cauză, ci ca penitenţă pentru credulitate şi ignoranţă. Sau fără motiv. De aşa de multe ori ni s-a spus să fim „cu picioarele pe pământ” că mulţi dintre noi am reuşit să intrăm „cu picioarele în pământ”, până la imobilizare! Şi dacă nu reuşim să ne mişcăm picioarele, mişcăm gura. Şi vorbim, şi vorbim, şi iar vorbim, şi ne imaginăm că facem ceea ce promitem vorbind. Ba nu, ba da! (Mioara VERGU-IORDACHE)