Avatar. Fără efecte speciale
Data:
6 martie 2019
Este omniprezentă. Umple sticla televizoarelor, gazetele, sufocă spaţiul virtual, pătrunde peste tot ca o ceaţă lipicioasă. A cucerit cotidianul, l-a ocupat cu aura sa fals providenţială, luându-l în stăpânire, până la ultimul crâmpei. A născut polemici furtunoase, convulsii violente, a generat pasiune, admiraţie şi, în egală măsură, ură convulsivă. A răscolit deopotrivă inimi şi viscere. I s-au presărat flori în cale pe aeroporturi, la conferinţe de presă şi la porţile instituţiilor pe unde este, zadarnic, chemată. I s-au dedicat ode siropoase, dar şi, cu asupra de măsură, imprecaţii de o rară hâdoşenie. A fost Slujirea, dar şi Gheena pe Pământ.
Chip cioplit idolatric de mâini mai degrabă străine şi oarbe, a generat un cult al persoanei absurd şi faraonic, un război inegal, ilogic şi stupid, o vâltoare întunecată, năucitoare, măcinând ca un vortex energii demne de o cauză mai bună. A înghiţit şi devorat orice posibilă dezbatere aşezată, a suprimat forţa ideilor generatoare de consens. A împărţit naţiunea în două părţi de neconciliat, pe care nimic nu le mai poate acum opri să se ia de guler, de gât, să se încaiere, să urle idealuri despre care fiecare crede că reprezintă Calea.
Soclul i-a fost înălţat cu osârdie, transformând-o într-o hologramă proiectată de departe, ca un deget punctând nemilos eterul, spre învăţătura de minte a norodului, care nu ar şti ce e mai bine pentru el, dacă nu i-ar spune alţii. Se pare că, tuturor, ne scapă ceva. Suflând în ceaţa care ne abureşte şi ne face hăbăuci, frecându-ne la ochi, parcă realitatea se limpezeşte: nu, nu e o zeitate, ci un simplu funcţionar, puţin cam mediocru şi autosuficient, arogant şi obraznic ca mai toţi purtătorii de mânecuţe din spatele ghişeului. Mintea cea de pe urmă va veni.
Din colţul său întunecat de Astral, bătrânul Kim surâde invidios. Avatarul său e foarte, foarte reuşit. (Dragoş CIOCĂZAN)
Numărul 808
