La începutul acestui an, a fost aprobat şi publicat primul standard român pentru agricultura ecologică: SR 13595 – Agricultură ecologică. Cerinţe şi recomandări pentru produse ecologice sustenabile. Certificarea bio, organică, este doar o faţetă a sustenabilităţii. De la aceste certificări, agenda umană se mută progresiv spre agro-ecologie. Scopul agriculturii agro-ecologice este de a produce hrană mai curată, de a pune pe piaţă produse agroalimentare proaspete şi autentice, care să respecte factorii naturali şi de mediu, în deplină corelare cu conservarea şi dezvoltarea mediului şi cu abordarea integrată a sănătăţii umane.
În acest context a apărut şi necesitatea de a avea un standard român original care să specifice cerinţe şi recomandări pentru produse ecologice sustenabile, inclusiv documentarea şi implementarea de bune practici, transparenţă şi trasabilitate. Standardul este voluntar şi poate fi aplicat şi de operatorii în curs de certificare ecologică care vor să aplice principiile agroecologiei. Certificarea se poate face doar după obţinerea certificării ecologice, dar presupune şi alţi paşi importanţi pe care îi vom dezbate împreună. Standardul include o anexă normativă cu formulare şi indicatori pentru înregistrarea dovezilor de îndeplinire a cerinţelor, simplificând astfel activitatea de implementare şi stabilind un nivel minim de dovezi necesare îndeplinirii cerinţelor. Inter-Bio, ca organizaţie umbrelă naţională pentru agricultura ecologică, membră IFOAM.EU şi a reţelei europene de cercetare în agro-ecologie TP Organics, a avut o contribuţie importantă la elaborarea standardului alături de Universitatea Spiru Haret, prin centrul său antreprenorial USH Pro Business.
La lansarea sa, Iuliana Chilea, Director General în cadrul Organismului Naţional de Standardizare (ASRO), a declarat: „Proiectul iniţiat de Inter-Bio prin intermediul Universităţii „Spiru Haret” a fost elaborat timp de doi ani în cadrul comitetului tehnic naţional ASRO/CT 95 – Produse agroalimentare şi horticole şi metode de analiză şi a fost publicat de ASRO la finalul lunii ianuarie a.c. Publicarea SR 13595 este o reuşită şi face parte din eforturile standardizării naţionale de a sprijini Uniunea Europeană la realizarea obiectivelor cuprinse în Pactul Ecologic European (European Green Deal). De asemenea este în concordanţă cu Declaraţia de la Londra pe care comunitatea europeană de standardizare şi-a asumat-o şi care are drept scop elaborarea de standarde care să sprijine lupta împotriva schimbărilor climatice.”
„În ultimii ani, în România, ca şi în majoritatea statelor europene, există un interes în creştere pentru produsele obţinute din agricultura ecologică, dar certificarea ecologică este doar o etapă spre agro-ecologie, un concept mult mai larg. Politica europeană Green Deal (Pactul ecologic european) şi strategia Farm2Fork creează premisele dezvoltării susţinute a acestui concept, dar avantajele acestui mod de abordare sunt puţin cunoscute. Faţă de conformitatea produselor cu cerinţe aplicabile, se pune accentul pe îmbunătăţirea performanţelor în materie de mediu şi climă, inclusiv cele corelate cu gestionarea şi stocarea carbonului în sol şi cu gestionarea mai eficientă a nutrienţilor, în vederea ameliorării calităţii apei şi a reducerii emisiilor. Pe termen mediu şi lung, aplicarea reglementărilor şi respectarea standardelor de calitate în agricultura ecologică vor avea ca efect reducerea costurilor, creşterea consumului de produse alimentare sănătoase, îmbunătăţirea calităţii mediului, climei, biodiversivităţii, a bunăstării animalelor şi a conservării resurselor naturale. Universitatea „Spiru Haret” şi Asociaţia „Inter-Bio” se vor implica în procesul de transfer de cunoştinţe şi dezvoltarea de comunităţi de practică în domeniu, prin proiectele internaţionale pe care le-a câştigat recent”, a declarat Costin Lianu, preşedinte Asociaţia Inter-Bio.
Universitatea Spiru Haret în calitate de unic finanţator a susţinut realizarea primului standard în agricultura ecologică, document oficial important realizat cu sprijinul Asociaţiei Inter-Bio, prin intermediul ASRO – Organismul Naţional de Standardizare – platforma naţională pentru elaborarea şi adoptarea standardelor europene şi internaţionale şi în colaborare cu alte entităţi şi experţi implicaţi.
Deşi standardul SR 13595 – Agricultură ecologică. Cerinţe şi recomandări pentru produse ecologice sustenabile a fost deja lansat de Organismul Naţional de Standardizare –ASRO, drumul spre implementarea lui abia începe. Vă invităm la o dezbatere pe această temă în cadrul unui eveniment ce va avea loc în format hibrid în data de 26 mai 2022, începând cu ora 10:00.
Confirmarea de participare la eveniment se face prin completarea Formularului de înscriere (https://forms.gle/nqnW3wyySqyGEtGR9). Ulterior înscrierii vă vom trimite linkul de acces la eveniment.
USH Pro Business – Evenimente, Comunicare şi Internaţionalizare
www.ushprobusiness.ro https://www.facebook.com/www.ushprobusiness.ro
https://www.linkedin.com/in/ush-pro-business/
https://www.instagram.com/ushprobusiness/
Inter-Bio
Website: https://inter-bio.ro/ro/
Email: office@inter-bio.ro
https://www.facebook.com/interbio.ro
ASRO
www.asro.ro
https://www.facebook.com/rostandard
https://www.linkedin.com/company/rostandard
https://www.youtube.com/channel/UCMdInwQuDocpnSZua1LRlpg/videos