Autoextemporal. De ce este mâhnit şi trist Preşedintele?

În România se fac des evaluări şi reevaluări. Cum eu nu sunt o persoană importantă, publică, nu aştept să mă evalueze/reevalueze cineva, aşa că mă autoevaluez, răspunzând la vedere unor întrebări pentru a constata ce nu-mi e clar că se întâmplă în societatea românească democratică pandemică. Aşadar, eu întreb, eu răspund, apoi voi încerca să înţeleg de ce spunea Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL:„Klaus Iohannis este un preşedinte care stă în haina constituţională, care ştie că România are nevoie de un guvern credibil. (…) Sunt convins că este de-a dreptul mâhnit şi trist, pentru că vrea reforme.” Asta în contextul în care europarlamentarul liberal a afirmat şi că „PNL nu va ceda nimic în faţa USR-PLUS”, dar are convingerea că „actuala criză se va încheia şi coaliţia va merge mai departe.” (?!)

Dacă ar trebui să răspund la întrebarea: de ce se unesc mai multe formaţiuni politice într-o coaliţie de guvernare?, aş răspunde, fără a sta pe gânduri: „deoarece au făcut o înţelegere politică care să ducă la îndeplinirea unor obiective de interes naţional. Pot avea formaţiunile politice aliate doctrine diferite? Dacă obiectivele de interes naţional sunt comune, sigur! Au partidele care formează coaliţia de guvernare în România interese naţionale comune? Declarativ, da. Dar au doctrine? Ce înseamnă, la noi, „de dreapta” sau, după caz, „de stânga”, „de centru” etc? Dincolo de intenţii afirmate, greu de răspuns. De-a lungul timpului, „stânga” a aplicat măsuri „de dreapta” şi „dreapta a luat măsuri „de stânga”. Ce stă la baza bunei înţelegeri între membrii coaliţiei? Compromisul, adică înţelegerea, acordul bazat pe cedări reciproce, concesia. Care este condiţia compromisului, ce stă la baza concesiei? Interesul naţional, maturitatea politică, responsabilitatea, respectul pentru angajamentele luate şi pentru cetăţenii votanţi sau nu. Acum este nevoie de compromis în relaţia dintre principalele partide din coaliţie? Da, este nevoie de concesii în interes naţional. Sistemul de sănătate, ca să nu mă refer decât la „cuiul lui Pepelea” din aceste zile, nu va putea fi vindecat în pandemie, dar se poate găsi diagnosticul corect şi se poate prescrie tratamentul adecvat. Planul de rezilienţă, pentru care aşteptăm bani europeni, trebuie să fie conceput, acceptat şi asumat mai mult decât de coaliţia de la guvernare, ci de întreg spectru politic şi, chiar dacă „ultimul pe listă”, întregul popor. Este nevoie de schimbarea prim-ministrului? „Schimbarea domnului, bucuria nebunilor”, zice o vorbă populară. Prim ministrul este o instituţie, nu un om. Coaliţia ar trebui să fie unită în jurul acestei instituţii pentru a-şi duce la îndeplinire angajamentele, nu pentru a compromite aliaţii. (E vorba despre compromis, dar una-i substantivul, alta-i adjectivul!) Este necesar un nou acord politic? Ca să fie respectat, bănuiesc! …Să nu uit de la ce m-am luat. Aşa mă autoevaluez: nu fac progrese şi nici nu ştiu de ce este mâhnit şi trist Preşedintele. Dar vă spun o vorbă a părintelui Constantin Galeriu: Binele face puţin zgomot, iar zgomotul face puţin bine. (Mioara Vergu-Iordache)