Au învins

Fără prea mare efort, fără să se dea peste cap, le-a ieșit. La început, când îi vedeai peste tot, râzând fals, frecându-și mânuțele bucălate, umili, plicticoși, enervanți, nu îi băgai în seamă. Nici n-ai observat când au făcut burtă și nici când au schimbat Dacia cu o mașină sclipitoare ascunzând sub capotă de câteva ori numărul total al cailor din localitatea în care au văzut lumina zilei. Nu că s-ar fi omorât cu agricultura, sau că ar fi avut vreodată habar cum arată o sapă. Despre lucrurile astea se feresc cu religiozitate să vorbească pentru că le e rușine să spună de unde se trag. Nu-i înțeleg, suntem o nație de plugari, în cea mai mare parte. Și totuși, atunci, în primele momente, te-au cucerit prin bunăvoința lor – falsă, asta aveai să înțelegi mai târziu, prea târziu –, prin interesul fățarnic de a-ți întinde mâna la greu, de a pune umărul. O făceau însă doar pentru ei. De fapt, nu te ajutau cu nimic, se ajutau pe ei.

Succesul altora îi enervează cumplit. Munca neobosită, nesomnul, îngrijorările le produc vertij. Invidia îi morfolește pe dinăuntru. Se străduiesc să folosească vorbe alese, cuvinte care sună ciudat, termeni de specialitate despre care habar nu au ce înseamnă cu adevărat. În general, sunt semidocți și ahtiați după diplome, titluri, funcții, specializări, apariții la televizor. Își construiesc o aură de intelectual, artist sau om de știință. Uneori, încearcă să te imite, dar de obicei nu le iese. Abia atunci devin dăunători. Nici așa nu își pierd amabilitatea sau zâmbetul de recepționer la un hotel dichisit. Vor găsi însă calea să îți pună bețe în roate, la asta sunt foarte pricepuți. Există două feluri în care o pot face: trăind în umbra ta, ca un simbiot, împăunându-se cu rezultatele tale, bucurându-se din plin de ele; sau pârându-te „mai sus”, și anunțându-te apoi, cu lacrimi în ochi: Știi, eu am încercat, le-am spus că lucrurile nu arată chiar rău, dar EI, nu și nu, n-au vrut să înțeleagă. Tu însă înțelegi. Muncind zi și noapte, nu ai avut timp să treci prin birourile de la etajele superioare, să te lauzi, să explici, să-ți expui strategia, să prezinți rezultate. De altfel, nici nu te-ar fi ascultat cineva – nu stăpânești deloc arta disimulării, nu poți fi bun chiar la toate. Zâmbești resemnat și o iei de la capăt. Pentru a nu știu câta oară.

Și astfel, ai contribuit la triumful final. Lăudăroșenia, mediocritatea, insolența, asumarea pe nedrept a meritelor, frauda, hoția, corupția, autosuficiența, plictiseala, lenea, delațiunea, ipocrizia, fățărnicia, viclenia, minciuna, perfidia, datul din coate au învins. Jumătatea de măsură a biruit măsura întreagă. Și ce? o să spuneți. Asta e lumea în care trăim, nu e perfectă și n-avem timp să o schimbăm, trebuie doar să supraviețuim. De acord. Dacă ești amator de sporturi extreme ale minții, și nu oricine se naște cu darul ăsta. Mai trebuie o țâră de tupeu, un strop de nepăsare, oleacă de pasivitate bine studiată, și gata, ești pregătit să te avânți în mlaștină. Cred în continuare că soluția e asanarea bălții, nu scufundarea în mâl, chiar dacă un asemenea raționament te poate afunda și mai mult. Am tot scris că binele învinge întotdeauna. Poate că m-am înșelat, m-am lăsat purtat de val, am făcut (fără doar și poate) greșeli, am neglijat marketingul propriei persoane. Vă cer scuze dacă vă dezamăgesc și scriu despre toate astea abia acum. Adevărul nu e o autostradă, ci o potecă întunecată. E bine să ne avântăm pe ea fără teamă. Altfel, ne va fi foarte greu, și vor învinge iar și iar. Nu îmi doresc deloc, dar acum nu am de unde să știu ce va fi, să fiu nevoit să vă scriu, sau să vă spun, de aiurea: Noapte bună, oriunde v-ați afla. Vă mulțumesc pentru atenție. La revedere, în vremuri mai bune. (Dragoş CIOCĂZAN)