Au avut loc ultimele evenimente din cadrul proiectului „Atelier”

Loialitatea familială invizibilă – Reciprocitatea în terapia familială intergeneraţională –

Invitat: Roxana Alexandru, psiholog clinician şi psihoterapeut

În data de 8 ianuarie a avut loc (meet.google.com/vrm-tpmp-zdk) un nou eveniment din seria celor propuse prin proiectul ATELIER, desfăşurat de către Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii Spiru Haret, Bucureşti, în cadrul şcolii de vară.
În modelul terapeutic de gândire al lui Boszormenyi-Nagy Ivan, loialitatea descrie o abordare care combină teoria sistemelor, fenomenele existenţiale şi psihologia dinamică în terapia de familie. Un aspect important al acestei terapii este identificarea conflictelor de loialitate care pot angaja individul în familia sa şi care inhibă autonomia.
Loialităţile invizibile sunt caracteristici şi comportamente, de obicei cele care guvernează sau influenţează relaţiile noastre cu noi înşine şi cu ceilalţi, care sunt transmise de-a lungul generaţiilor – nu prin alegere, ci inconştient şi adesea în detriment, ca un omagiu celor care au venit înaintea noastră.
Dar de ce permit mulţi dintre noi să se întâmple asta? De ce îşi asumă oamenii tocmai caracteristicile şi comportamentele care i-au rănit atunci când erau cei mai vulnerabili? Pare ilogic la prima vedere, dar psihicul nostru are motivele lui: vrem să ne absolvim părinţii şi alte figuri de ataşament, de alegerile pe care le-au făcut care ne-au rănit; vrem să normalizăm şi să minimizăm durerea pe care am trăit-o pentru a o absolvi; cel mai adesea, vrem să ne simţim aproape de ei, vrem să fim acceptaţi şi priviţi pozitiv.
Întreaga teorie ar putea părea condamnabilă la început, dar există speranţă: loialităţile invizibile prosperă atâta timp cât rămân inconştiente, incontestabile şi necontestate; cu toate acestea, odată ce devenim conştienţi de acest proces inconştient, putem, de asemenea, alege în mod conştient să acţionăm diferit.
Putem recunoaşte că aceste atitudini şi comportamente nu ne sunt de folos în toate circumstanţele şi putem alege să încercăm ceva diferit.
Au participat la dezbatere studenţi, cadre didactice ale Universităţii Spiru Haret, alţi oaspeţi reprezentând domenii diferite de specializare.

Sâmbătă, 13 ianuarie 2024, pe platforma meet.google.com/vrm-tpmp-zdk, s-a desfăşurat următorul şi ultimul eveniment organizat în cadrul proiectului ATELIER în acest semestru.

De ce sufletul religios nu este doar sentimental? – Teologia şi psihologia în dialog –

Invitat: Radu PREDA, teolog, scriitor, preot, iniţiator al catedrei de teologie socială ortodoxă din Cluj; profesor-invitat al Universităţilor din Paris, Florenţa, Hanovra şi Viena

Dezbaterea cu tema „De ce sufletul religios nu este doar sentimental? – Teologia şi psihologia în dialog” şi-a propus să susţină nevoia studenţilor – viitorii specialişti – de a descoperi potenţialele înţelesuri duhovniceşti ale conturării psihologiei ca „ştiinţă a sufletului”, într-o prezentare dinamică despre cât de mare sau de mică este suprafaţa de contact dintre teologie şi psihologie.
Accelerarea emoţională a lumii, a modului de raportare la sine şi la alţii este consecinţa, printre altele, a subiectivismului fondator al modernităţii. De la Kant încoace, foarte schematic spus, asistăm, prin cultura drepturilor omului mai ales, la o permanentă consolidare politică şi juridică a fiinţei umane, dar nu în calitatea ei de mister, ci de cetăţean, plătitor de taxe, votant, manipulat şi / sau manipulator. Desigur, acesta este regimul lumii care nu are şi nu trebuie să aibă un adjectiv religios. Cu toate acestea, în cadrul dat, pretins neutru, psihologia ultimelor aproximativ două secole a reuşit o performanţă cel puţin interesantă: să se dea drept soluţie la întrebări, dileme, crize şi situaţii adânci, irezolvabile, fără a cunoaşte şi accepta natura lor propriu-zisă, cea care iese din grila curentă de lectură.
Concret, nemaiacceptând, de pildă, realitatea păcatului, obiectivă, realitatea celor păcătoşi ajunge să fie gestionată de soluţii false: de la metode de educaţie la formule de negociere, de la anamneze fără memorie la terapii care fac din boală condiţie a sănătăţii. Or, ce se mai poate spune azi despre religie, despre teologie ca instrument de organizare a inefabilului? Sunt emoţia, sentimentul, trăirea atât de slabe, ca date drept iraţionale, sau argumente tari ale viitorului în plină sau în ciuda tehnologiei? Un posibil început de răspuns a fost dezbătut în cadrul evenimentului.
Dezbaterea a fost adresată cadrelor didactice şi studenţilor Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Universitatea Spiru Haret, dar şi invitaţilor acestora, oaspeţi reprezentând domenii diferite de specializare. (Bianca PELTEA)