Artă pură scoasă din pietre de râu

Mircea Tocaci s-a născut pe 30 octombrie 1975 la Ploieşti. Şi-a descoperit talentul la 17 ani, după ce începuse un liceu industrial şi îşi petrecea orele de practică într-un atelier de strungărie. De cum a pus mâna pe creion şi lut, şi-a dat seama că are vocaţie şi, încurajat de familie, s-a înscris la Liceul de Artă din Ploieşti. Apoi a urmat Facultatea de Artă Decorativă şi Design din cadrul Academiei de Artă. De la terminarea cursurilor au trecut mulţi ani, dar Mircea Tocaci a rămas fidel pietrei. Lucrează în lut obiecte ceramice, pictează, inclusiv vitralii bisericeşti, însă pasiunea lui cea mai mare este sculptura. Norocul a făcut ca Valea Teleajenului să fie foarte aproape de casă şi astfel a început să facă provizii serioase de piatră, în atelierul său din Ploieşti. „Dacă la prima vedere nu spun nimic, după şlefuire iese o coloristică extraordinară. Şi mai interesant, foarte multe conţin fosile de animale”, spune Mircea Tocaci. Artistul plastic are o concepţie deosebită cu privire la banalul flex. Pentru el, şi acesta este un obiect de artă.

Un alt proiect interesant în care a fost implicat a fost o expoziţie de sculpturi în sare, de dimensiuni imense, în salina de la Slănic. „Îmi doresc să deschid un muzeu al sculpturilor din sare în această staţiune,
pentru că nu există aşa ceva în ţară, iar potenţialul turistic al zonei este
foarte mare”, declara Mircea Tocaci într-un interviu.
Vara, participă la workshop-uri pentru copii, organizate peste tot în ţară, în zone de munte, sau în Olanda, unde are un parteneriat cu Şcoala Britanică. Îi învaţă pe cei mici să picteze şi să sculpteze, aşa cum face şi în Ploieşti, unde, de peste douăzeci de ani, este profesor de desen. Nonconformist, încearcă să desfăşoare orele în aer liber, în parc, unde copiii iau contact direct cu natura, învaţă să o observe şi să o redea în culori. Îşi defineşte stilul ca fiind unul „suprarealist, compus, cu reminiscenţe dintr-un spaţiu al unor timpi pe care noi nu i-am trăit. Pentru că avem în noi memoria înregistrată a tuturor generaţiilor care ne-au precedat”. Iar despre faptul dacă rentează să mai faci artă în ziua de azi, crede că „este valabilă afirmaţia doar dacă poţi să împaci gustul publicului fără a pica în kitsch şi, în acelaşi timp, să-ţi câştigi existenţa. Ca artist, trebuie să-ţi permiţi, măcar din când în când, să faci o expoziţie unde să nu vinzi nimic, dar unde să expui opere în care să-ţi dai frâu liber total, imaginaţiei”. Mircea Tocaci crede cu tărie că arta pe care el o propune şi pe care o comercializează în cadrul unor târguri stradale sau expoziţii nu este receptată de public la adevărata ei valoare. A văzut de multe ori cum oameni fără pic de înclinaţie artistică voiau să îşi procure sculpturi, mai degrabă văzând în ele obiecte bune să proptească uşa de la sufragerie. Să nu vă mire dacă îl întâlniţi la târgurile cele mai diverse în această toamnă. Operele lui de artă se remarcă oriunde ar fi! (C.V.)