Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România

România şi Republica Moldova au depus împreună dosarul Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova pentru înscrierea acesteia în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanităţii UNESCO, dosar  realizat cu participarea grupurilor naţionale de experţi din România şi Republica Moldova, în coordonarea Ministerului Culturii din România. În perioada 2020-2021, experţii din cele două ţări au desfăşurat o activitate de documentare, cercetare, filmare şi repertoriere, au urmărit evoluţia şi viabilitatea tehnicilor de realizare a cămăşii cu altiţă în actualele comunităţi rurale şi urbane din România şi Republica Moldova.

Documentele reunite în dosarul de candidatură UNESCO ilustrează complexitatea problematicii acestui element reunind următoarele aspecte: denumirile locale/regionale ale elementului şi arealul de manifestare, punctându-se croiul şi tipologia cămăşii cu altiţă, răspândirea elementului pe teritoriul României în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, cu transpunerea cartografică, în conformitate cu Atlasul Etnografic al României (vol. IV, Portul). De asemenea, dosarul cuprinde viabilitatea elementului în prezent şi prezintă răspândirea, pe teritoriul României, a practicilor şi tehnicilor legate de coaserea şi purtarea cămăşilor cu altiţă. Reperele istoriografice şi etnografice completează imaginea elementului din perspectivă temporală, demonstrând importanţa sa, atât în viaţa comunităţilor rurale, cât şi a elitelor. Sunt prezentate: etimologia cuvântului altiţă, diversitatea regională a elementului, cu menţionarea materiilor prime, a instrumentarului de lucru, a croiului, a modalităţilor de structurare a decorului, a motivelor decorative, a tratării lor plastice şi a cromaticii. Un loc aparte a fost alocat prezentării elementelor socio-culturale asociate cămăşii cu altiţă, funcţiei sale comunicaţionale, stării actuale a elementului, precum şi cadrului general de protejare, conservare şi salvgardare a acestuia, cu măsurile generale şi punctuale. Cercetările zonelor etnografice de manifestare a cămăşii cu altiţă au atestat răspândirea acesteia, în prezent, în Moldova, Bucovina, Oltenia, Muntenia şi sudul Transilvaniei şi au oferit detalii semnificative cu privire la existenţa vie a elementului. Documentul semnalează continuitatea artei cămăşii cu altiţă pe teritoriul României şi în Moldova de peste Prut, semnificativă pentru definirea sa ca marcă identitară menită să asigure coeziune şi apartenenţă. Totodată, în dosar sunt menţionate măsuri şi strategii de conservare, protejare şi salvgardare a elementului, precum şi riscuri în legătură cu cămaşa cu altiţă şi practicanţii.

Dosarul de nominalizare va fi evaluat în cadrul celei de-a 17-a sesiuni a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din noiembrie-decembrie 2022.

Ne mândrim cu ia românească şi o purtăm cu drag, însă cât de multe lucruri ştim, cu adevărat, despre istoria ei? Ia, numită şi cămaşă cu altiţă, este cea mai cunoscută şi, cu siguranţă, cea mai reprezentativă piesă a costumului tradiţional românesc. Extrem de importantă în viaţa satului, ia a suferit de-a lungul timpului modificări, fiind influenţată şi de portul de la oraş. Nu se cunoaşte cu precizie momentul apariţiei acestui articol de îmbrăcăminte, însă cercetările atestă faptul că ia ar putea data încă din perioada culturii Cucuteni. Este un obiect vestimentar realizat integral manual, pe pânză de bumbac, in sau borangic, cu broderii ample şi bogate, în culori vii, având adesea aplicaţii de mătase, paiete sau mărgele. Ie este un termen care defineşte exclusiv cămaşa purtată de către femei. Broderiile cusute manual sunt unicat, ele erau realizate în mare taină, pentru ca povestea spusă cu ajutorul acului de cusut să nu fie sursă de inspiraţie pentru nicio altă fată din sat. Zestre de preţ, oferită în dar din generaţie în generaţie, ia era adesea lucrată într-o perioadă lungă de timp, fiind modificată pentru a corespunde vârstei sau statului social al femeii care o purta.

Croiala acestei cămăşi tradiţionale româneşti sugerează forma unei cruci – o bucată de material de forma dreptunghiulară, cu mâneci largi şi o deschizătură rotundă în partea de sus, numită şi gura iei. Aceasta din urmă este întărită cu o cusătură specifică, realizată cu fire de bumbac sau mătase, în culori asortate cu broderiile de pe restul cămăşii. Mânecile iei sunt încreţite la umeri şi uneori şi la încheieturile mâinilor, formând volănaşe delicate.

 În portul feminin se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială: cămaşa de-a întregul, considerată cea mai veche, ia sau cămaşa încreţită la gât, şi cămaşa cu platcă, influenţă a costumului orăşenesc. Platca era un dreptunghi de pânză, căptuşit de cele mai multe ori, amplasat în zona umerilor. Iniţial, cămăşile erau confecţionate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase şi bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in şi cânepă, mai ales în partea de nord a ţării, în timp ce în sud cămăşile erau mai frecvent ţesute cu borangic. Faţa şi spatele cămăşii se numesc stan, iar partea inferioară poale. Stanul se confecţiona din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braţ, cămaşa era prevăzută cu aşa numita pavă, care oferea comoditate în timpul mişcării. Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziţia decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau ie cu stele. Partea din faţă a cămăşii este şi ea bogat brodată, prin repetarea aceloraşi modele existente pe mâneci. Iile brodate cu spic făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanţe cromatice, de regulă, dar se broda şi cu o singură culoare, de obicei negru. Femeile căsătorite şi cele în vârstă respectau anumite principii în realizarea costumului, preferând culori mai reţinute, modele de croială mai modeste şi un material ţesut mai simplu, în timp ce la fetele tinere culorile sunt deschise şi aprinse.

Reper identitar, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene. Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar şi ideea de feminitate. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificaţii, ia a stârnit întotdeauna fascinaţie. Nu întâmplător, Henri Matisse a reprodus ia în cunoscuta pictură La blouse roumaine, iar Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion au surprins frumuseţea şi varietatea cămăşii populare feminine în tablourile lor. Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online La Blouse Roumaine, fiind preluată cu succes şi de comunităţile româneşti de peste hotare.

Ia a devenit sursă de inspiraţie pentru vedete şi creatori de modă celebri. De exemplu, Yves Saint Laurent a creat, în 1981, o întreagă colecţie intitulată La blouse roumaine, exemplu urmat şi de Jean Paul Gaultier şi de Kenzo; designerul Tom Ford a reinterpretat ia din zona Sibiului, cu broderii negre; ia a influenţat şi creaţiile altor designeri, precum Oscar de la Renta, Agatha Ruiz de la Prada, Anna Sui sau Philippe Guilet. În România, sunt numeroşi designerii care s-au inspirat din portul tradiţional românesc. (Sursa: florideie.ro; icr.ro) (George V. GRIGORE)