ASOCIAȚIA ”SOCIETATEA NAȚIONALĂ SPIRU HARET PENTRU EDUCAȚIE, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ”,
în parteneriat cu
INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BRĂILA,
organizează
Sesiunea de consiliere și orientare pentru dezvoltarea de parteneriate între școli, autorități locale, instituții locale, ONG-uri și comunitate, în vederea sprijinirii copiilor din județul Brăila cu părinți plecați în străinătate din cadrul proiectului POCU/784/6/24/139602 – DidactAcces
METODELE DE ACORDARE A ASISTENȚEI PSIHO – SOCIALE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-COMUNITATE LOCALĂ PENTRU COPII DIN JUDEȚUL BRĂILA CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE
Evenimentul, organizat cu sprijinul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Brăila, va avea loc la sediul acesteia, Aleea Cutezătorilor nr 2, Brăila, în data de 16.03.2022, ora 14.00
Proiectul are ca obiectiv general acordarea de suport pentru disciplinele Matematică și Informatică, precum și consiliere psiho-socială pentru copiii din județul Brăila care au cel puțin un părinte plecat în străinătate în ultimele șase luni.
În urma implementării proiectului se vor obține următoarele rezultate: servicii suport educațional Matematică/ Informatică pentru 270 de preşcolari şi elevi, din judeţul Brăila, din care minimum 28 aparţinând minorităţii rome şi minimum 44 din mediul rural; dezvoltarea abilităţilor emoţionale/ consiliere socială/ suport emoţional/ psihologic/ consiliere vocaţională pentru copiii din grupul țintă; servicii de dezvoltare a abilităţilor parentale sau, după caz, soluționarea diferitelor probleme de natură socială pentru minimum 200 de reprezentanţi ai copiilor din grupul ţintă (părinţi/ tutori/ persoane care au în grijă copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate); dezvoltarea unei reţele parteneriale în judeţul Brăila între şcoli, autorităţi locale, instituţii locale, ONG-uri şi comunitate, în scopul asigurării sustenabilităţii din perspectivă instituţională.
Invitații participanți vor dezbate subiecte privind METODELE DE ACORDARE A ASISTENȚEI PSIHO – SOCIALE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI ȘCOALĂ-COMUNITATE LOCALĂ PENTRU COPII DIN JUDEȚUL BRĂILA CU PĂRINȚI PLECAȚI ÎN STRĂINĂTATE, dar și alte subiecte pe care participanții le vor propune spre dezbatere.
Pentru informații suplimentare legate de proiect ne puteți contacta la:
Asociația “Societatea Națională Spiru Haret pentru Educație, Știință și Cultură”
Strada Italiană nr.28, sector 2, București
E-mail: didactacces@snsh.ro
Manager Proiect
Prof.univ.dr. Maria ANDRONIE