Ana-Maria MARGINE, o adevărată revelaţie în domeniul artelor vizuale

Vă rugăm să vă prezentaţi…

Mă numesc Ana-Maria Margine, sunt absolventă cu studii de lungă durată şi masterat a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, secţia „Arte textile şi design”, promoţia 2003. M-am născut în Târgu-Neamţ, judeţul Neamţ, la data de 14.08.1978. Acum locuiesc în Bucureşti. Sunt profesor titular de „Educaţie plastică” din 2009. Activez la Şcoala Gimnazială „Nicolae Labiş”, Sector 3, Bucureşti. Îmi place să mă consider în orice împrejurare un investigator vizual şi tactil. Sunt dornică de afi mereu creativă, de a descoperi ceva nemaivăzut. Cred că sunt un om căruia Dumnezeu i-a dat un har şi o misiune, aceea de a imortaliza în desen sau culoare ceea ce simte şi de a încerca să transmită asta privitorilor. Cel mai mult îmi place latura onirică a vieţii, de aceea în lucrările mele introduc visul şi simbolul ca o cercetare personală a sentimentelor de frică, de durere, de dragoste, fericire… Câteodată, profesorul Ana Margine tânjeşte după artistul Ana Margine, mai ales când, în urma unor discuţii cu elevii în timpul orelor, se întâmplă să am acea idee iluminatoare şi inspiraţie pentru o lucrare şi să îmi doresc să lucrez atunci, nu mai târziu.

Cum a fost 2022 pentru arta dumneavoastră?

Anul 2022 a fost anul în care am reluat unele lucrări, introducându-le idei noi, transformându-le în altceva. Cred că, pe undeva, pandemia prin care am trecut cu toţii a deschis o uşă secretă, uitată, introspectivă, ceea ce a fost benefic pentru gândirea mea ulterioară. Incertitudinea de moment a vieţii a generat idei noi.

Ce ne puteţi spune despre anul artistic 2023?

Anul 2023 a debutat cu o ieşire în afara ţării, în Bulgaria, Balchik, prin participarea la o expoziţie de grup organizată de nişte oameni minunaţi, soţii Ioana şi Dan Truică. A fost o experienţă vizuală benefică. A urmat expoziţia de grup de la Cluj, „Crâmpeie din România”, la care am participat lucrarea „Dragobete”. Desigur, urmează alte proiecte şi expoziţii de grup la care mi-am propus să ader.

Cum doriţi să fie lumea artei ?

E adevărat că arta nu mai constituie o prioritate în zilele noastre când totul pare „contaminat” de tehnologie, iar omul e prea grăbit şi lipsit de capacitatea de a mai fi atent. Artistul are însă şansa de a fi receptat mai uşor pentru că se exprimă direct. Eu creez în primul rând pentru mine şi nu mă adresez oricui. Desigur că şi eu, ca orice artist, îmi doresc un public şi, când termin o lucrare, mă gândesc că ar fi excepţional ca ideea pe care o conţine lucrarea să fie receptată corect. Există tot felul de subterfugii pentru a atrage publicul. Eu nu le folosesc în mod voit. Cel mai importante, cred, pentru mine, starea pe care o transmite o lucrare, ar trebui să fie ca o comunicare, să fie seducătoare. Asta îmi aduce aminte de metafora minunată a lui Schileru, „arta ar trebui să fie ca o scrisoare de dragoste”. Se cere creatorului să aibă sentimente fulminante, are nevoie de un adresant pentru simţămintele lui, o iubită sau un iubit, să cunoască şi gramatica, ca să fie convingător. Gramatica în muzică este muzicală, în artele plastice este profesionalism.

Am fost întrebată de„Mesagerul de Neamţ”, în 2014, dacă un măr îl consider frumos, dar un milion de euro poate fi frumos, întrebări care le-am simţit uşor ironice dar pertinente. Orice lucru poate trezi emoţie estetică, depinde cum şi cine îl priveşte. De aceea există şi „estetica urâtului”. Se pot face asociaţii surprinzătoare, chiar fără a avea talent la desen. Acest lucru era hotărâtor cândva, lucrurile s-au schimbat irevocabil. Mărul este un fruct complex, în primul rând datorită simbolului pe care îl poartă. Unui milion de euro nu îi pot atribui o funcţie estetică, însă una practică da, deoarece artiştii învestesc în materialele cu care lucrează punând apoi la dispoziţia publicului amator de artă talanţii cu care au fost înzestraţi… Eu îmi doresc ca lucrările mele să transmită starea pe care am simţit-o atunci când le-am conceput, deşi interpretările de orice fel sunt binevenite. Asta lărgeşte aria de mister a lucrării. Încerc o aducere în sala de expoziţie a intimităţii proprie spaţiului personal, lucruri în care, practic, oricine se poate regăsi. O lucrare ne poate învăţa să privim realitatea cu alţi ochi, să o reinterpretăm, să o reinventăm. Important e ca artistul să nu piardă starea de a visa, şi mai mult faptul de a recunoaşte, la un moment dat, în afara graniţei, că este român, într-un mod demn, aşa cum este şi a fost românul autentic.

Mulţumesc frumos! Concluzia? În primul rând, mă gândesc la elevii care au un asemenea profesor minunat… Desigur, nu toţi vor deveni pictori, dar rafinarea gustul lor estetic o să le fie, în mod sigur, utilă indiferent de domeniul în care vor activa.

Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com