Cum au trăit în ultimele luni creatorii? Ce au făcut pictorii? Încercăm să aflăm câteva informaţii de la doamna Ana Croitoru, care a primit, în luna februarie 2020, Premiul de excelenţă pentru valoroasa sa expoziţie personală Restart în culori, de la Sala Rondă, Cercul Militar Bucureşti.
Cum aţi parcurs, din punct de vedere artistic, pandemia?
Înainte de pandemie, noi, artiştii, eram foarte activi, cu proiecte în desfăşurare, cu organizare de expoziţii. Odată cu acest stop activităţi publice, cred că artiştii au avut ocazia de a dialoga mai mult cu ei înşişi, de a elabora noi proiecte artistice, pentru că, chiar dacă sălile de expoziţie au fost închise, flacăra ce arde în fiecare nu poate fi stinsă, dorinţa de a picta, de a crea, în general, rămâne vie. Eu m-am refugiat în pictura mea dragă, ori de câte ori mi-a permis timpul liber, care este destul de limitat, şi asta m-a ajutat foarte mult. Totodată, în acest interval de timp, am participat la expoziţia organizată online de Asociaţia Artiştilor Plastici Bucureşti Salonul de Primăvară, la expoziţia organizată de asemenea de către AAP Bucureşti în colaborare cu Primăria Rădăuţi, denumită Lumini şi umbre, desfăşurată la Galeria de artă din Rădăuţi. În prezent, este în desfăşurare expoziţia, organizată online de AAP Bucureşti, Salonul de Vară, la care particip cu şase picturi.
În ultimele luni, ce teme aţi preferat în pictură?
Am pictat câteva portrete şi flori, peisaje şi flori, multe flori, care să ne ţină departe de anxietatea cu care s-au confruntat mulţi oameni. Am văzut multe picturi cu flori şi la colegii mei. Speranţa întregii omeniri că se va reveni la viaţa de dinainte şi chiar că se va schimba totul în bine este împărtăşită şi de majoritatea artiştilor, optimismul acestora manifestându-se şi în propriile creaţii. Zilele trecute am citit în online despre ideea unei artiste românce care, în perioada de izolare, şi-a propus şi a pictat imaginea de la propria fereastră şi apoi imaginile de la ferestrele prietenilor din online. Mi-a plăcut ideea. Eu, în prezent, am în lucru două portrete şi un peisaj cu Castelul Reginei Maria de la Balcic. Cu această ocazie, îmi exprim bucuria de a mă afla pe lista artiştilor care vor participa la expoziţia organizată la Balcic, Bulgaria, în 2021.
Pandemia a dus la scăderea puterii de cumpărare a admiratorilor de artă… Aţi resimţit acest aspect?
Trebuie să recunoaştem că această perioadă, şi care din păcate nu s-a încheiat, ne-a marcat pe fiecare în parte, într-o măsură mai mare sau mai mică. Cu toate acestea, am observat că, odată cu uşoara relaxare a tensiunii acumulate în perioada stării de urgenţă, iubitorii de artă s-au întors cu faţa către frumos, cu dorinţa de a-şi face bucurii lor sau celor dragi. De altfel, la un cu totul alt nivel, se pare că la casele de licitaţii a fost activitate serioasă.
Ce vă propuneţi în a doua jumătate a anului 2020 din punct de vedere artistic?
Să pictez, să pictez, să pictez şi în acelaşi timp să expun publicului creaţiile mele, pentru că, până la urmă, ce este un artist? Un om care îşi pune sufletul pe tavă folosindu-se de culoare.
Oamenii care vă admiră aşteaptă un cuvânt de la dumneavoastră. Ce le transmiteţi?
Când munca ta ca artist, creaţia ta este apreciată atât de surprinzător şi de minunat, lucrezi mai mult, cu mai multă dăruire, cu dorinţa de a te apropia în continuare, la propriu şi la figurat, de publicul larg iubitor al artei vizuale. Admiratorilor mei le doresc să iubească în continuare pictura, le mulţumesc pentru aprecieri şi susţinere şi îi aştept în continuare să mă urmărească şi să-şi dorească să ne reîntâlnim pentru a ne împărtăşi reciproc emoţia şi bucuria generată de pictură. Pictura este ceva unic şi personal, iar atmosfera creată porneşte din interiorul pictorului şi nu se va regăsi niciodată într-o fotografie, într-un print.
Mult succes, doamnă Croitoru, şi în perioada următoare!
(Aristotel BUNESCU; https://agentiadepresaculturalasisportiva. wordpress.com/)