An-tan-tiri-mogodan
Data:
19 decembrie 2018
Cine nu îşi aminteşte celebrul cântecel folosit generaţie după generaţie ca misterioasă, dar eficientă, metodă de elecţie? Aşa primeai un rol în desfăşurarea jocului, deveneai lider sau stăteai cu faţa la perete, erai ba o floare, ba un crin, stăpâneai mingea sau ţopăiai dibaci în căutarea ei. Auzind principala-mo-rin-go şi simţind de departe împunsătura degetului care arăta nemilos spre cel ales, toţi acceptau rezultatul, deşi acesta nu era decât rodul întâmplării, al unei stranii şi complicate ţesături a hazardului.
Astăzi, faimoasa zicere a devenit aproape regulă, cu implicaţii încă neconştientizate în social sau politic. Lumea se schimbă, Vechea Ordine se prăbuşeşte sub ochii noştri. Noile generaţii nu mai acceptă sistemul democratic aşa cum a fost el gândit în urmă cu peste două sute de ani. Alegerile, reprezentativitatea parlamentară, supremaţia majorităţii, respectul pentru sistemul de legi, pentru tradiţie, credinţă, adică tot ceea ce a constituit până acum baza ideatică a lumii civilizate dispare, cedând unor presiuni sociale fără precedent. O formă agresivă de neomarxism militant şi exclusivist striveşte statul condus prin Rule of Law, căpătând pe alocuri accente beligerante. Nu procesul electoral, ci lideri de moment impuşi de furia străzii, un fel de loterie sinistră, generatoare de conducători efemeri. Baricada impune acum regulile jocului. Dictatura minorităţii, care, nu ştiu de ce, sună a déja-vu.
Pe de altă parte, nici clasa politică mondială, acel grup minuscul, dar privilegiat, nu s-a învrednicit să regândească sistemul devenit, între timp, caduc. Putem doar spera că, aidoma oricărui proces revoluţionar, debutul insurecţional se va stinge, lăsând loc unei lumi mai bune, în care insurgenţa, ura şi intoleranţa vor exista doar în manualele de istorie ale Noii Ordini. Poate că, totuşi, cea mai bună dintre lumi este, încă, posibilă. (Dragoş CIOCĂZAN)
Numărul 808
