Când vine vorba de zăpadă, de iarnă, eu mă gândesc automat la tablourile minunate dedicate acestui anotimp semnate de Alina Georgeta Dumitrescu.
– Vă rugăm să vă prezentaţi
– Sunt Alina Georgeta Dumitrescu, artist plastic şi studentă în anul III la Facultatea de Teologie secţia Arta Sacră, Bucureşti. Ocupaţia principală este cea de mămică, dar îmi place să îmi dedic timpul artei, în general, mă relaxează şi mă regăsesc în ea. Sunt membru al Asociaţiei Pictorilor Acuarelişti din România şi pictez acuarelă de aproximativ cinci ani, timp în care am reuşit să îmi îmbunătăţesc abilităţile artistice. În acuarelă m-am regăsit aproape în totalitate, fiind o persoană sensibilă, acuarela îmi seamănă şi mă bucură de fiecare dată când pictez în această minunată tehnică. Am urmat diverse cursuri de perfecţionare şi am participat la expoziţii internaţionale şi naţionale şi am fost remarcată de oameni valoroşi precum doamna curator Adina Moldova Titrea, datorită căreia am reuşit să pătrund în această minunată lume, a artiştilor şi a artei în general. De asemenea, domnul arhitect şi pictor Ovidiu Iovănel, Preşedintele Asociaţiei Pictorilor Acuarelişti m-a susţinut în tot acest demers artistic. Ceea ce mă inspiră pe mine este natura în mod deosebit, fiind modul meu de relaxare şi de regăsire a sufletului şi transpunere a emoţiilor mele. Prin pictura mea doresc să transmit privitorului frumuseţea naturii, a florilor, bucuria vieţii, toate acestea făcând parte din noi pentru care trebuie să fim recunoscători zi de zi. Fiecare tablou al meu are rolul de a reda privitorului bucurie, emoţia momentului, frumuseţe şi inclusiv autenticitate, care ne este atât de necesară în viaţa noastră de zi cu zi. Pot spune că un tablou autentic este asemenea omului autentic, plin de virtuţi şi de emoţii pozitive, un om frumos atât la interior cât şi la exterior.
De asemenea, îmi place să pictez şi acrilice pe pânză, cu diverse mesaje şi semnificaţii în spatele lor. Recent am pictat chiar şi un tablou abstract, tehnica pouring, cu o semnificaţie aparte şi anume rolul pe care îl are lumina în întuneric.
– Cum a fost până acum 2023 pentru dumneavoastră?
– Anul 2023 a însemnat un an plin de reuşite, cu expoziţii: la cea mai mare Expoziţie Internaţională de Acuarelă din lume, care se ţine la Fabriano, Bologna, Italia, cu lucrarea în acuarelă denumită „În mijlocul pădurii”, la câteva expoziţii naţionale: „Floralis”, la Grădina Botanică, cu lucrarea în acuarelă „Trandafiri”, „Secret colours” din cadrul „Galeriilor Occidentului” din Bucureşti cu lucrarea „Flori în vază”… am avut un Vernisaj personal la Câmpina … şi sunt extrem de fericită pentru acest lucru
– Ce visaţi pentru 2024?
– Să termin Facultatea cu bine, să mă pot perfecţiona, eventuale colaborări pe partea de pictura şi design interior. Să fiu sănătoasă şi să am succes pe toate planurile
–Cum vă doriţi lumea artei în general, lumea artei dumneavoastră în special?
– O lume plină de culoare, în care eu să pot crea tablouri care spun poveştide viaţă, care emană bucurie, spontaneitate şi lumină pentru că tare avem nevoie de toate acestea în viaţa noastră, a fiecăruia. Îmi doresc ca oamenii să îşi poată îmbunătăţi calitatea vieţii prin artă, să fie tot mai multe evenimente cultural-artistice la care să poată participa atât copii, tineri cât şi vârstnici şi să putem promova fiecare artist, să ne îmbogăţim sufletul şi mintea cu lucruri valoroase, frumoase, pline de valoare şi de sens.
–Foarte frumos spus. Felicitări din inimă! Concluzia? Suntem în faţa unui pictor adevărat. Lucrările sale pun în lumină multe calităţi artistice. Impresionant este şi palmaresul manifestărilor expoziţionale la care a participat, cu succes, în ultima perioadă de timp. Îi dorim să se realizeze toate planurile sale, iar eu sper să mai pot oferi, în viitorul apropiat, iubitorilor artelor plastice alte şi alte tablouri semnate de Alina Georgeta Dumitrescu. Acum a venit timpul să semnez şi eu acest articol…
Aristotel BUNESCU
https://agentiadepresaculturalasisportiva.wordpress.com