Alfabetul şi scrisul de mână

Poate nu-i departe momentul în care nu vom mai avea nevoie de alte „instrumente” de comunicare decât gândul. Sau poate e departe. Până atunci, însă, avem nevoie de cuvinte, vorbite sau scrise. Încă ne descurcăm, într-un fel, cu vorbitul. Dar ce facem cu scrisul? Căci chiar având la îndemână aparate, electronice sau de orice alt fel, încă avem nevoie să ştim să scriem. Şi să citim. Şi să înţelegem. Nu e suficient să ne uităm la poze, chiar dacă se spune că „o imagine face cât o mie de cuvinte”. Nu înseamnă că dacă vedem trei fotografii înseamnă trei mii de cuvinte! Poate în viitor. Acum, nu.

La baza cuvintelor stau literele. Totalitatea literelor folosite pentru scrierea limbii române reprezintă Alfabetul limbii române, care conţine 31 de litere şi foloseşte cele 26 de caractere ale alfabetului latin, la care se adaugă o serie de cinci caractere suplimentare, formate prin aplicarea de semne diacritice. Ce ne facem când se consideră că nu este importantă cunoaşterea alfabetului? Vocale şi consoane, litere mari şi litere mici? Diftongi, triftongi? Folosirea diacriticelor? … Când toate acestea sunt necunoscute sau sunt ignorate, pretindem prea mult de la „învăţare”. Este o construcţie fără temelie.

Din nefericire, nu spun poveşti! Am întâlnit absolvenţi de liceu cu examenul de  bacalaureat promovat care nu înţelegeau necesitatea cunoaşterii „amănuntului” alfabet. Ar fi exagerat să vorbesc despre „vocabular”.

Scrisul de mână, ale cărui beneficii sunt subliniate de mulţi cercetători, nu „înroşeşte”, nu „subliniază” datorită „autocorectului”, ca la scrisul „cu tastatura”, „autocorectul” trebuie să fie la purtător.

 „Scrisul de mână stimulează gândirea şi memoria, îmbunătăţeşte creativitatea, starea fizică şi mentală ori abilităţile de citire, scriere şi de limbaj sau contribuie la rezolvarea mai eficientă a problemelor. De altfel, scrisul dezvăluie caracteristici individuale de personalitate, grafologia fiind ştiinţa care analizează scrierea manuală pentru a identifica aspectele individuale ce ţin de comportament sau gândire.”

 Se recomandă ca notele de curs, conspectele, schiţele să se facă folosind scrisul de mână, pentru că ajută mai bine la fixarea cunoştinţelor. Însă, pentru a scrie, trebuie să fi învăţat caligrafierea literelor, cu beneficiile ei.

Sunt situaţii în viaţă când trebuie să te „identifici” prin scris. Scrisul de mână nu-ţi poate fi virusat, şters involuntar, fraudat. El este chiar o carte de vizită, o imagine a ceea ce şi cine eşti. Şi da, în acest caz, se potriveşte, este o imagine care face cât mii de cuvinte. Poate părea fără sens pledoaria pentru scrierea de mână, pretext pentru a atrage atenţia asupra unui adevăr simplu: educaţia începe cu alfabetul. În cazul nostru, Alfabetul Limbii Române. Chiar şi sau mai ales şi în era digitalizării şi a automatizării. (Mioara Vergu-Iordache)