În mâna sa, sticla „plânge” lacrimi de miere şi de soare, coagulându-se în artefacte unicat. Arta lui Barbaric este gândită de un artist care-şi cunoaşte bine meseria, creând lucrări de mare valoare artistică. Barbaric cunoaşte sticla şi misterul ei, cunoaşte culorile şi felul cum acestea interacţionează sub influenţa luminii (critic de artă Alexandru Cebuc). Născut la data de 4.10.1949 în localitatea Luncşoara din judeţul Bihor, acesta s-a statornicit în localitatea Buftea din judeţul Ilfov, unde are şi atelierul de artist plastic, pe strada Garoafelor, la numărul 26. Absolvent al Facultăţii de Arte, este membru al Fondului Plastic, filiala Bucureşti. A participat la numeroase expoziţii din ţară şi străinătate cu obiectele creaţiei sale, cum ar fi: Berlin (2006), Viena (2008), Milano (2009), Roma (2009), Miami (Florida; 2010). Pentru valoarea operelor sale artistice este menţionat în Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani (volumul VII, ARC 2000). Cochetează şi cu pictura, cu fixarea colorilor pe pânză, dar vitraliul rămâne prima pasiune. În cadrul expoziţiei Lumină şi har, de la Cotroceni (aprilie 2011), genul vitraliului a fost reprezentat de Alexandru Barbaric. Vitraliul este tehnica de pictură obţinută din îmbinarea unor bucăţi de geamuri diferit colorate. A început să fie folosit când tehnica mozaicului era în declin. Tehnica este una grea, căci necesită unelte şi cuptoare speciale pentru prelucrarea sticlei. Colorarea acesteia se face cu oxizi metalici rezistenţi la temperaturi înalte de 1200 grade C. Pentru realizarea unui vitraliu, se face pentru început un desen cât mai simplu, împărţit în zone colorate. Apoi se face acelaşi desen pe un carton, care se decupează după fiecare zonă colorată. Bucăţile de carton se lipesc de sticla colorată potrivit culorii respective. Apoi se taie sticla la dimensiune şi se reface mozaicul acum din sticlă, lipind, cu şine subţiri de plumb, bucăţile între ele. Obiectele unicat create de artistul plastic Alexandru Barbaric în tehnica vitraliului pot fi vizionate în cadrul expoziţiilor permanente de la Galeriile Orizont şi Galla.
(George V. GRIGORE)