Două evenimente se petrec la sfârşitul acestei săptămâni.
Ne curăţăm şi ne lustruim ghetele, ca să-l convingem pe Moş Nicolae să ne lase, noaptea, cadouri în ele, şi le încălţăm, dimineaţa, pentru a merge la vot. Mă gândesc că o fi vreo legătură! Sau n-o fi. Dar putem să ne jucăm, cum ne jucăm de trei decenii. Adică, unii vor primi daruri, alţii nuieluşe. De la votanţi. Oricum nu (prea) contează!
Nu, nu-mi spuneţi că Stalin ar fi zis că: „Nu contează cine votează, contează cine numără voturile”! Nu. Şi nu-mi aduceţi aminte de Mark Twain: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm”. Noi trăim în democraţie. Votul nostru contează. O demonstrează vremurile. Chiar dacă-i pandemie, viu-mort mergi la vot! (Rimă întâmplător şchioapă de… sens.) De aceea zic că nu-i nimic întâmplător.
Sfântul Nicolae este protectorul celor încercaţi de soartă, văduve, orfani şi al fetelor sărace, care se mărită greu. Este generos cu copiii şi le aduce daruri, dacă sunt cuminţi, şi îi pedepseşte cu o nuieluşă, când sunt obraznici şi neascultători.
Este şi protectorul corăbierilor, pe care îi salvează de la înec; de aceea se spune că, atunci când trecem pe lângă o apă mare, e bine să ne facem semnul crucii şi să ne rugăm la Sfântul Nicolae, căci el este mai-mare peste ape.
La el se roagă şi soldaţii atunci când merg la război.
Chiar şi hoţii se roagă la Sfântul Nicolae, ca să îi ajute în isprăvile lor, şi, poate, să facă minunea de a nu le aduce o pedeapsă.
Vedeţi? Sfântul Nicolae este ocrotitorul tuturor oamenilor aflaţi la necaz sau în pragul unui necaz.
Poate ne va ocroti şi pe noi, nu numai pe hoţi!
Intrăm în sezonul de basm al sărbătorilor de iarnă. Tradiţii, colinde, zăpadă, săniuş, schi, Ignat, Moş Ajun, Moş Crăciun, Naşterea Domnului, până la Sfântul Ion suntem în sărbătoare, trăim mirajul poveştilor la gura sobei. Sau aşa era o dată.
Cu toţii ne-am dori ca, anul acesta, Moş Nicolae să ne ajute să alegem bine şi restul sărbătorilor să fie liniştite şi fericite, ca şi viaţa noastră, în general. Dar, în popor se spune că însuşi Dumnezeu te ajută, dar nu-ţi bagă şi-n sac! Aşa că, noi trebuie să gândim bine şi să punem în sac rodul gândirii responsabile. Chiar dacă sacul este o urnă.
Să ne pregătim ghetele şi pentru daruri şi pentru a merge la vot!
Sfântului Nicolae îi sunt atribuite 21 de miracole. Îl face, duminică, pe cel de-al 22-lea?! (Mioara Vergu-Iordache)