Comunicarea stabileşte normele în temeiul cărora statele membre le pot acorda întreprinderilor ajutoare de stat pentru activităţile de CDI, asigurând în acelaşi timp condiţii de concurenţă echitabile. Pe 19 octombrie a intrat în vigoare cadrul CDI 2022, care contribuie la obiectivele strategice ale UE legate de tranziţia verde şi de cea digitală.
Cadrul CDI revizuit
Cadrul CDI 2022 a fost adoptat în urma unei evaluări a normelor existente, lansată în 2019 ca parte a verificării adecvării ajutoarelor de stat. De asemenea, Comisia a efectuat o consultare amplă a tuturor părţilor interesate cu privire la textul revizuit propus al comunicării. În cadrul consultării s-au primit contribuţii din partea statelor membre, a asociaţiilor de întreprinderi şi de cercetare, a grupurilor de interese şi a întreprinderilor, a ONG-urilor şi a cetăţenilor.
Cadrul CDI revizuit include o serie de ajustări specifice (i) pentru a simplifica şi a reflecta experienţa dobândită în urma aplicării cadrului CDI 2014, (ii) pentru a reflecta evoluţiile în materie de reglementare, economice şi tehnologice şi (iii) pentru a alinia normele relevante la priorităţile de politică actuale ale UE, cum ar fi Pactul verde european şi Strategia industrială şi cea digitală. În special, modificările vizate:
• actualizează definiţiile existente ale activităţilor de cercetare şi inovare eligibile pentru sprijin în temeiul cadrului CDI. În special, modificările clarifică aplicabilitatea acestora în ceea ce priveşte tehnologiile digitale şi activităţile legate de digitalizare (de exemplu, supercalculul, tehnologiile cuantice, tehnologia blockchain, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică, volumele mari de date şi cloud computingul sau tehnica de calcul la margine). Scopul este de a oferi securitate juridică statelor membre şi părţilor interesate, facilitând în acelaşi timp investiţiile în CDI care vor permite transformarea digitală în UE;
• permit sprijinul public pentru infrastructurile de testare şi experimentare necesare pentru dezvoltarea, testarea şi extinderea tehnologiilor. Scopul este de a facilita în continuare dezvoltarea rapidă şi eventuala implementare a tehnologiilor de vârf şi revoluţionare, în special de către întreprinderile mici şi mijlocii, facilitând în acelaşi timp tranziţia verde şi digitală a economiei UE şi contribuind la noua Agendă europeană pentru inovare;
• simplifică anumite norme pentru a facilita aplicarea practică a cadrului CDI şi a reduce eventualele sarcini administrative excesive pentru întreprinderi şi autorităţile publice. De exemplu, noile norme introduc un mecanism simplificat de stabilire a costurilor indirecte ale proiectelor de cercetare şi dezvoltare eligibile pentru sprijin în temeiul normelor privind ajutoarele de stat.
În acelaşi timp, cadrul CDI 2022 menţine garanţii pentru a asigura că ajutorul se limitează la ceea ce este necesar şi nu conduce la denaturări nejustificate ale concurenţei.
Context
Cadrul CDI vizează facilitarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare care, din cauza disfuncţionalităţilor pieţei, nu ar avea loc în lipsa sprijinului public. Acesta le permite statelor membre, în anumite condiţii, să ofere stimulentele necesare întreprinderilor şi comunităţii de cercetare pentru a efectua aceste activităţi şi investiţii importante în domeniu. Cadrul CDI aplică principiul neutralităţii tehnologice şi se referă, aşadar, la toate tehnologiile, industriile şi sectoarele, astfel încât să asigure că normele nu prevăd în avans căile de cercetare care ar conduce la noi soluţii pentru produse, procese şi servicii inovatoare.
Dispoziţiile cadrului CDI sunt completate de Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, care stabileşte condiţii de compatibilitate ex ante pe baza cărora statele membre pot pune în aplicare măsuri de ajutor de stat fără a le notifica în prealabil Comisiei.