„Adunarea Zeilor” sau „Tezaurul de sculpturi antice de la Tomis”

Cea mai valoroasă descoperire arheologică făcută în Constanţa rămâne fără îndoială scoaterea la lumină a aşa numitului Tezaur de Sculpturi de la Tomis. „Era 1 aprilie 1962. De câţiva ani, oraşul Constanţa era martor al unor ample lucrări de resistematizare urbană, care l-au transformat într-un imens şantier. Cea mai radicală schimbare care se produce este desfiinţarea Gării Vechi, situate pe locul ocupat astăzi de clădirea care adăposteşte sediile Primăriei şi Prefecturii. În urma extinderii progresive a oraşului, gara, care, de la 1860, de când fusese construită, până la începutul secolului XX, ocupase un amplasament periferic în raport cu acesta, a ajuns să deţină o poziţie centrală în cadrul urbei, cu tot disconfortul de rigoare pentru cetăţeni. Fapt pentru care, în aceşti ani, gara Constanţei este mutată cu mult către vest, acolo unde se află şi azi şi, în acelaşi timp, se demontează liniile de cale ferată, iar clădirile vechii gări sunt demolate”, vine cu detalii arheologul Octavian Mitroi, de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.  

Din fericire, în perioada respectivă, valoroasele vestigii ale anticului Tomis nu erau singure în faţa buldozerelor şi excavatoarelor ce transformau oraşul! Era şi perioada în care Muzeul de arheologie local (existent încă din 1879) se afla în plină reorganizare, la cererea expresă a lui Vasile Canarache. Sub „bagheta” acestui interesant şi pitoresc arheolog – un fel de Indiana Jones local –, muzeul constănţean (numit pe atunci Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea) devine o veritabilă instituţie de cercetare. Rezultatele nu au întârziat să apară. Pe lângă sute de morminte din perioadele elenistică, romană şi romano-bizantină, în aceşti ani au fost aduse la iveală poarta de lângă Teatrul Fantasio a oraşului Tomis (romano-bizantin) şi mai ales Edificiul roman cu mozaic, decorat cu cel mai întins covor de mozaic policrom cunoscut până în ziua de azi în întreaga lume romană de secol IV.

Revenim la ziua descoperirii. Directorul Vasile Canarache este anunţat pe 1 aprilie 1962 că un cap de statuie a ieşit la lumină pe şantierul Gării Vechi. A crezut la început că este vorba de o păcăleală, dar şi-a chemat colaboratorii şi s-a deplasat vis-a-vis de Complexul Colonadelor de pe strada Traian. Într-adevăr, a văzut ieşind din pământ capul unei statui, a zeiţei Fortuna, Tyche în panteonul grec. „Iar dacă ţinem cont de faptul că Tyche era o personificare a sorţii, ne dăm seama de cât de monumental a fost cheful de ironie pe care l-a avut soarta la Constanţa de Ziua Păcălelii în 1962… 24 de piese sculpturale au fost ridicate în acea zi din pământul Constanţei: 13 statui şi statuete, 10 basoreliefuri şi un mic altar fără decor sau inscripţie”, enumeră arheologul constanţean Octavian Mitroi cea mai de preţ comoara actuală a muzeului tomitan. Statuile reprezintă divinitaţi clasice din pantheonul greco-roman şi zeităţi orientale şi locale, precum: Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis în dublă ipostază, Dioscurii, Graţiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon şi Cavalerul Trac.  Zeităţi care au apărat malul românesc al Mării Negre de ce putea fi mai rău, oferind tomitanilor speranţă şi spiritualitate. Despre cum au fost ele adunate cu grijă şi îngropate, spre a nu sta în calea schimbărilor ce au venit, ne poate spune doar modul în care au fost descoperite. Aşezate ca într-un cuib, ca într-o matrice, toate împreună, ca semn şi symbol al unei religii pierdute, au stat „îmbrăţişate” toate spre a merge apoi, tot cu toatele, din întunericul pământului, la lumina vie a reflectoarelor din muzeu.

Zeiţa Fortuna din panteonul roman(Tyche în panteonul grec) era personificarea Norocului; Dionisos era în mitologia greacă zeul vegetaţiei, al pomiculturii, al vinului, al extazului şi al fertilităţii, denumit la romani şi Bacchus sau Liber, poreclit de asemenea Bromius, la orfici Lyaeus etc… Dionis era una dintre cele mai importante divinităţi cunoscute în vechime, al cărei cult era răspândit în întreaga lume; Asclepios (Esculap) era un zeu cu puteri miraculoase de tămăduire din mitologia greacă (în Iliada, Asclepios nu era venerat ca zeu al medicinei, ci era considerat un medic care îşi învăţase arta de la Centaurul Hiron); Hermes este cunoscut ca zeul comerţului, zborului şi al hoţilor, în mitologia greacă, sau mesager al zeilor (având atribute variabile, cu o etimologie onomastică incertă şi cel mai vechi centru cultural, de zeu al fertilităţii, în Arcadia); Diana este zeiţa vânătorii din mitologia romană (zeiţa Artemis din mitologia greacă; asociată cu animalele sălbatice, pădurile şi cu Luna); Selene, zeiţa lunii (favorita poeţilor romantici; cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase); Hecate (Zeiţa echilibrului universal) a fost zeiţa greacă a răscrucilor (de cele mai multe ori este înfăţişată cu trei capete; unul de câine, unul de şarpe şi unul de cal; de obicei, este însoţită de două fantome de câini, despre care se spune că o slujesc); Nemesis (numită şi Rhamnusia era, în mitologia greacă, zeiţa răzbunării, care pedepseşte crimele, conservând şi supraveghind ordinea şi echilibrul în univers sub raportul moral, prin cântărirea riguroasă a fericirii şi nenorocirii umane. La Homer, numele comun „νέμεσις” are sens de justiţie divină: la origine, „νείμειν” înseamnă „a împărţi (echitabil)”,  sensul fiind legat de distribuirea egală a şansei şi neşansei, deoarece dereglarea proporţiei între noroc şi ghinion nu rămânea nepedepsită); Dioscurii sunt cei doi fraţi gemeni din mitologia greacă, cunoscuţi ca şi Castor şi Polux, simbolizând dragostea frăţească ideală (născuţi prin Zeus, din cele două ouă ale lebedei Leda, dioscurii dispuneau alternativ de nemurire, de aceea au putut fi ucişi de verii lor, gemenii Idas şi Lynkeus; adoptaţi iniţial în Sparta ca zei ai luminii, dioscurii sunt invocaţi mai târziu de marinarii greci, pe vreme de furtună, ca protectori ai navigaţiei. În această ipostază sunt închipuiţi zburând călări pe armăsari albi; ei reprezintă de fapt Soarele şi pandantul său cosmic (Steaua) care va veni; Graţiile (sau Cele trei Graţii, numite şi Haritele) erau personificări ale graţiei şi frumuseţii feminine, trei la număr: Aglaia, Euphrosyne şi Thalia. Sălăşluiau în Olimp, unde trăiau alături de muze şi erau deopotrivă protectoarele poeţilor, dar şi protectoarele poeziei, muzicii şi dansului. Erau socotite când însoţitoarele lui Apollo, când ale Athenei sau ale Aphroditei, mai rar ale lui Dionis; Isis este în mitologia egipteană zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale şi fidelităţii femeii faţă de soţ (soţia şi sora lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, ea este una dintre principalele divinităţi venerate de vechii egipteni; ea aparţine celebrei Eneade de la Heliopolis, iar în epoca elenistică a devenit protectoarea marinarilor; numele ei s-ar putea traduce prin „Regina tronului” (protectoarea regelui, cea care îl îmbrăţişează, îl apără cu propriul corp – îl poate naşte, dar şi „renaşte”), ea fiind o personificare a tronului faraonului şi a puterii regale; cu toate acestea, hieroglifa numelui ei însemna la început „muritoare” (femeia care se sacrifică şi dă naştere, precum sămânţa); Cybela – divinitate de origine frigiană, cunoscută şi ca Marea Mamă a Zeilor; Mithra  este zeul luminii din mitologia persană (numele său înseamnă „Soarele nebiruit”; considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda, el luptă contra forţelor răului conduse de Angra Maynu; ca zeu al sincerităţii şi al loialităţii, numele lui Mithra apare în timpul legământului şi depunerii jurământului; acest zeu s-a născut, după unele legende, dintr-o piatră sau dintr-o peşteră, în ziua de 25 decembrie (asemănare cu Iisus Hristos!?), când păstorii din ţinut au venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a organiza un banchet alături de Soare. Din sângele taurului se spune că au apărut toate plantele şi animalele folositoare omului. Străbătând ziua cerul, Mithra vede şi aude totul din cer sau de pe pământ, întrucât el are 10.000 de ochi şi 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă de lemn ferecat cu care alungă demonii (alegorie pentru nori) ce năvălesc spre el. În Iranul arhaic, Mithra era o divinitate de prim rang. Îi erau consacrate ca simbol şi emblemă crizantemele, trandafirii, şi era zeul suprem al oştirilor. Mai avem pe Şarpele Glykon, care este o zeitate cu înfăţişare de şarpe din mitologia romană (al cărui cult a fost fondat de profetul grec Alexandru din Abonutichus). Ultimul, dar nu cel din urmă, reprezentat în marmură, este Cavalerul Trac (simbol al victoriei binelui asupra răului), semn al Cavalerului Danubian sau Zalmoxian.

Din ce temple au fost adunate, sau din ce localităţi apropiate de citadela tomitană au fost aduse, nu ştim încă. După cum aflăm din lucrarea Cosmographia, scrisă de călugărul benedictian Ieronim în jurul anului 763 d.Hr. în Freising – Bavaria, filosoful cosmograf get Aeticus Donares (Ister) aduce lămuriri „despre naţiunea-i scită cu neamul nobil al părinţilor săi, din a căror etică îşi trag izvoarele şi ceilalţi înţelepţi” (AethK-93, 244), dar vorbeşte şi despre existenţa unei şcoli a Cavalerilor Zalmoxieni: „Despre existenţa şcolilor de Cavaleri Zalmoxieni de la Histria grăiesc nu numai descoperirile arheologice ale ruinelor davei / oraşului-port, cu ziduri de clădiri absidate, ori cu temple ale Soarelui-Tânăr / Războinic-Tămăduitor (medic/iatros) şi ale Sorei-Soarelui (Luna, sau Zâna Utu, protectoarea Cavalerilor Zalmoxieni / Dunăreni), adică ale perechii sacre secunde din monoteismul tetradic al Zalmoxianismului, ci şi nenumăratele sculpturi / basoreliefuri ce reprezintă Cavaleri Zalmoxieni – întotdeauna un călăreţ cu mantie, pe un cal psihopomp, înaintând zalmoxian, tot la dreapta, spre Lumină / Soare, spre principiul energetic masculin Yang.” După cum putem vedea, printre zeităţile ce se aflau în panteonul Cavalerilor Zalmoxieni, putem întâlni şi o parte dintre zeităţile care au fost descoperite în tezaurul sculptural de la Tomis, aşa că putem emite o ipoteză: tezaurul de statui antice de la Tomis poate a aparţinut unei şcoli tomitane a Cavalerilor Zalmoxieni (Danubieni, Traci) şi a fost ascuns în secolul al IV-lea d.Hr.

Toate cele 24 de piese (13 statui şi statuete, 10 basoreliefuri şi un mic altar fără decor sau inscripţie)descoperite la data de 1 aprilie 1962 sunt acum adăpostite într-o singură sală a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, Sala Tezaur. Pentru explicitarea momentelor delicate ale zilelor în care au fost recuperate preţioasele sculpturi, acestea sunt însoţite de fotografiile făcute în momentul descoperirii şi astfel devin  atracţia numărul 1 a muzeului. Piesele de rezistenţă sunt, desigur,  Şarpele Glykon (sculptură de o fineţe deosebită, lucrată într-un singur bloc de marmură) şi grupul statuar Fortuna cu Pontos. „Când apare ca o protectoare a oraşului, Fortuna poartă pe cap o coroană murală, simbolizând zidurile acelui oraş. La picioarele ei este reprezentată uneori o altă divinitate, personificare a unui element geografic, care ajută la identificarea oraşului respectiv”, preciza directorul Vasile Canarache în albumul dedicat descoperirii. Numai că, de data aceasta, Pontos de la picioarele Fortunei, simbol al Mării Negre, purta pe cap, el, nu zeiţa, coroana murală de formă pentagonală, cu turnuri şi porţi, simbolizând zidurile tomitane. Cât despre statuia animalului fantastic cu trup de şarpe, bot de ovină, ochi de câine, plete şi urechi de om şi coadă de leu, identificat cu Şarpele Glykon, arheologul Vasile Canarache spunea, în albumul Tezaurul de sculpturi de la Tomis: „Trebuie subliniată meticulozitatea sculptorului în redarea amănuntelor morfologice, calculate până la ultimul solz, corespunzător cu creşterea treptată a grosimii corpului reptilei”. 

Tezaurul străbun sau 24 de piese „scrise” în marmură, în „alfabetul” şcolii Cavalerilor Zalmoxieni (Danubieni, Traci), ne aşteaptă să le onorăm cu prezenţa şi cu gândul nostru ce trece dincolo de fiinţă. (George V. GRIGORE)

Surse: wikipedia.org; minac.ro; historia.ro; worldcat.org; danubelimes-robg.eu; litoralulromanesc.ro; academia.edu; danubeoldrichhistory.ro; arheotact.ro; arheologi.ro