S-a defectat unul dintre receiverele tv. Sun la Telekom. Apăs tastele 1,1,2,2,3,1, după care o domniţă cu accent teutonic îmi explică ce să fac până se eliberează un operator. Să verific dacă receiverul este în priză sau dacă televizorul e pornit. Trec peste un scurt moment de revoltă, mă gândesc că, poate, chiar sunt depăşit de avântul tehnologic al ultimilor ani şi nu mai ştiu cum arată un stecker. Deci, mă conformez şi îi transmit că aparatul e conectat la curent. Mă ascultă pufnind, apoi îmi spune că apelul meu e important pentru ei şi voi fi pus în legătură cu un operator, nu imediat, mai târziu, pentru că liniile sunt ocupate. După treisprezece minute răspunde un tânăr de viitor. Îi explic despre ce este vorba. Zice: nu pot să vă ajut, vă fac legătura la comercial, vă ajută ei. Ok, zic. După alte zece minute de ascultare a unei melodii absolut cretine, renunţ. Sun din nou. Reiau epopeea, 1,1,2…, melodia cretină, alte zece minute etc. Alt tânăr de viitor. Îmi explică: sunt prea puţine linii şi sunt ocupate de cei care confirmă plata facturii. Bine, zic, dar sunteţi o companie de comunicaţii, nu vindeţi biscuiţi! Adică, nu cu asta vă ocupaţi, nu ar trebui să dureze mai puţin? Management german. Beton. Lucru bine făcut. Nu înţeleg: de ce importăm idioţi? Nu ne ajung ăştia locali? Vă rog, fără comentarii de genul: compania e nemţească, dar lucrează cu români. Nu mai accept minciuna asta. E un clişeu care a murit. Liniile telefonice (numărul lor) reprezintă o decizie a managementului, care e german. La fel politica de preţuri şi cea de investiţii, protocolul de adresare sau remediere a situaţiilor semnalate de abonaţi. Aceeaşi problemă ca în cazul produselor cu dublu standard est/vest care umplu magazinele. Lipsă de respect. Comportament colonial. Scheiβe. Dar şi un soi de resemnare mută, de fatalism neomioritic, de acceptare blândă, stând pe ciuci, a şfichiului care va plesni nemilos.
Cuvintele marelui Constantin Tănase, cel alintat de Regele Carol al II-lea nea Costică, sună incredibil de actual: Scoatem totul la vânzare! Şi cu asta ce-am făcut? (Dragoş CIOCĂZAN)