Actriţa Raluca GRUMĂZESCU:

Când eram mică mi-am dorit să fiu o zână!

După ce pentru o perioadă a fost membru fondator şi director de programe la Teatrul Portabil din Bucureşti, tânăra actriţă Raluca Grumăzescu s-a angajat în echipa Teatrului pentru copii şi tineret Merlin din Timişoara. Născută la 8 aprilie 1988, a copilărit şi a învăţat la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, din Piatra Neamţ (CNCH). Apoi a absolvit Facultatea de Arte, specializarea Arta Actorului, la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti (clasa regretatei actriţe şi profesoare Margareta Pogonat, asistată de Cristian Toma). Deşi în facultate a explorat mai mult zona de dramă şi de personaje ingenue, experienţa în Teatrul Portabil a făcut-o să-şi descopere noi veleităţi în rolurile de comedie şi de vampă: Smeraldina din Şomer la doi patroni, adaptare după Slugă la doi stăpâni, de Carlo Goldoni, regia artistică Mihai Lungeanu, cu colegii Sebastian Vâlcea, Cristi Dionise şi Claudia (Drăgan) Dionise, care s-a jucat la Clubul Ţăranului Român – Muzeul Ţăranului Român), Tyler din Nişte fete, de Neil La Bute (regia Ioana Visalon) şi Actriţa din piesa Textul, înainte de toate, de Doru Moţoc (regia artistică Mihai Lungeanu, cu colegii Sebastian Vâlcea, Cristi Dionise şi Claudia Dionise, care s-a jucat la Godot Cafe-Teatru). Compania Teatrul Portabil a fost înfiinţată în 2004, de regizorul Mihai Lungeanu, un adevărat şi complet om de teatru, în accepţiunea lui Jean-Louis Barrault, veşnic neobosit, aflat într-o perpetuă călătorie şi cercetare. Conceptul unui ,,teatru portabil” a fost propus ca o iniţiativă originală de manifestare în contextul teatrului independent: ,,Am imaginat un proiect care se numeşte Teatru Portabil. Nimic altceva decât o variantă trecută printr-o operaţie de upgrade a căruţei cu paiaţe. S-a iscat din necesitatea (constatată) de a propune spectacolul de teatru şi în locurile în care teatrul (iarăşi helas) nu mai ajunge, şi de a oferi actorului şansa întâlnirilor inedite cu un public sincer, curios, deschis şi generos, poate mai puţin competent în arta de a fi spectator (aşa cum teoretiza atât de subtil regretatul V. E. Maşek), dar poate mai dispus să se lase sedus de poveştile textului, de talentul actorilor, de ingeniozitatea regizorului, de farmecul teatrului.” Înfiinţată în 2014, respectiv 10 ani mai târziu, Asociaţia Culturală Teatrul Portabil (având drept membri fondatori pe actorii: Claudia-Laurenţia Drăgan, Cristi Dionise, Raluca Grumăzescu, Sebastian Vâlcea) şi-a propus să continue şi să dezvolte conceptul, în contextul în care fenomenul teatral independent nu mai reprezintă un spaţiu al experimentului, ci a devenit o necesitate pentru actorii lipsiţi altfel de posibilitatea de a-şi practica meseria. Fiind şi un pedagog pasionat, actriţa Raluca Grumăzescu a activat şi ca trainer în cadrul Şcolii de Actorie Inlight, a predat opţionale de actorie şi de dezvoltare personală în învăţământul preşcolar şi a condus un atelier de teatru pentru copiii dintr-un centru de plasament din Bucureşti, în cadrul programului Ajungem Mari. Ca invitată a rubricii Aleg să port produse made în Ro, Raluca Grumăzescu s-a dovedit a fi o prezenţă şic şi energică, aşa cum este şi pe scena de teatru, un artist care iubeşte creaţiile handmade, vintage, dar şi jocul creativ. Aici ea avea să declare următoarele: Când eram mică mi-am dorit să fiu o zânuţă, să pot fugi în lumea mea proprie, feerică şi lipsită de răutate. Am crescut brusc şi, la un moment dat, am rămas fără aripioare. Aşa că am ales actoria şi, bănuiesc că nu întâmplător, primul spectacol în care am jucat, a fost „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, în rolul Zânei. Meseria mea de bază este actriţă de teatru, dar şi profesoară de actorie. Artizanul meu preferat este sora mea Cori, care, fiind mai mare, atunci când eu eram mică, îmi cosea rochiţele pentru păpuşi. Pe urmă, când am dat la facultate, a început să-mi facă accesoriile pentru roluri. Piesele mele preferate de la ea sunt: brăţara de picior cu clopoţei (pentru zânuţă), setul de la spectacolul de licenţă, port-bonheur-ul meu – un pandantiv cu măştile de teatru şi piatră de ametist şi cerceii pe care îi port în spectacolul „Nişte fete”, deja celebri. Aleg să port produse unicat pentru că îmi place tot ceea ce este autentic, făcut din suflet. Mi-e mai dragă orice bijuterie handmade făcută cu implicare, decât o bijuterie scumpă, din metal preţios. Plus că e şi mai mişto, actriţă fiind, să ai designer personal în materie de bijuterii. Inclusiv la evenimentele mondene (nu că aş fi fost la foarte multe) eu aleg să port handmade.

Piesa Textul, înainte de toate de Doru Moţoc (regia artistică Mihai Lungeanu), fiind şi prima producţie a echipei Teatrului Portabil, a adus în faţa actorilor interpreţi un text despre lumea teatrului, sau lumea din teatru, acel microunivers care va exercita mereu, asupra publicului, o fascinaţie de netăgăduit. Astăzi, lumea oamenilor de teatru a rămas aceeaşi, chiar dacă actorii şi regizorii contemporani îşi desfăşoară activitatea în spaţii neconvenţionale, lipsite de grandoarea vechilor scene italiene, iar spectacolul nu se mai devoalează de după cortine grele de catifea roşie. Pentru că baza teatrului, de fapt, o constituie tot relaţiile interumane: relaţia între regizor şi actor, între actor şi public, între regizor şi staff-ul tehnic ş.a.m.d. Iar relaţiile din lumea teatrului au acel specific al lor, savuros si boem, incitant, plin de intrigi şi de pasiuni ascunse. După asemenea experienţe scenice, iată că Teatrul Portabil apare şi la Timişoara (unde are activitate susţinută), iar Raluca s-a hotărât să se întoarcă la Zâna din copilărie, acum fiind angajată la Teatrul Pentru Copii şi Tineret Merlin din Timişoara (Bd. Regele Carol I nr. 3). Pe 22 decembrie 2017, Raluca nota pe facebook: E dificil de exprimat în cuvinte bucuria care a însemnat această trupă, influenţa acestor oameni minunaţi, care au ajuns să aibă multe de spus în domeniu, durerea de a sta departe de trupă timp de câţiva ani, din cauza unui orgoliu adolescentin şi fericirea faptului că povestea merge mai departe. Povestea mea a început pe ritmuri de kalinka. Mulţumesc Alina Grigore pentru acel moment. Culmea sincronicităţii, 15 ani mai târziu, debutez ca actor-mânuitor la Teatrul Merlin Timişoara, pe aceeaşi temă muzicală. Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin din Timişoara este o instituţie publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Judeţean Timiş. Înfiinţat în 1949, Teatrul Merlin este singurul teatru de păpuşi cu personalitate juridică din Vestul ţării. Instituţia are un program reper-torial variat, care cuprinde aproximativ de 20 de spectacole adresate copiilor şi tinerilor. Proiectele artistice şi educative, din ce în ce mai numeroase, au drept scop crearea unui centru de interes cultural, capabil să reunească întreaga familie şi să reflecte multiculturalitatea zonei, dar şi deschiderea spre noile tendinţe avangardiste. Între real şi magic nu se află, uneori, decât o cortină. Cortina teatrului de păpuşi, unde miracolul e la el acasă. Cine nu ar vrea să se situeze, zilnic, într-un asemenea spaţiu? (secretariatul literar al teatrului). Aici, deşi prezentă de puţină vreme, actriţa Raluca Grumăzescu joacă în spectacolele: Ariciul (dramatizare de Dió Zoltán după o poveste de Benedek Elek; regie artistică: Dió Zoltán); Făt Frumos din lacrimă (scenariu adaptat de Alexandru Mihăescu după basmul lui Mihai Eminescu; regie artistică: Alexandru Mihăescu); Cartea cu Apolodor (spectacolul are la bază versurile celebrului Gellu Naum; adaptarea scenică şi regia artistică Toma Hogea); Crăiasa Zăpezii de Mihaela Lichiardopol după H.C.Andersen (regia artistică Mihaela Lichiardopol); Dor de Eminescu (regia artistică Diana Boboc); Patru Dansuri de Albert Espinosa (regia Alexandru Mihăescu); O poveste de iarnă şi altele…cu zâne şi poate… cu Feţi Frumoşi. (George V. GRIGORE)