Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret a organizat, în perioada 1–8 septembrie 2018, a X-a ediţie a Şcolii Internaţionale de Vară în colaborare cu Societatea Germaniştilor din Sud-Estul Europei, cu Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, cu Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi şi cu Universitatea Ovidius din Constanţa.
Studenţi de la aceste universităţi au vizitat sediul central al Universităţii Spiru Haret şi au participat împreună cu studenţii Facultăţii de Litere la cursurile intensive de limba germană oferite de 14 studenţi ai Universităţii din Viena: Aria Askari, Safi Abouel-Magd, Eva Bayomy, Lorina Bosiok, Merve Cabar, Zsuzsanna File, Stephanie Lahner, Marina Käfer, Christine Karasek, Kathrin Krenn, Marie Theres Murko, Josephine Reinisch, Lukas Schöppl şi Lena Starkl.
Cursurile s-au desfăşurat în perioada 1-4 septembrie, între orele 9:30 şi 12:30, precum şi între 14:00 şi 17:00.
În data de 5 septembrie, participanţii la Şcoala Internaţională de Vară au luat parte la o excursie la Castelul Peleş, iar în 6 si 7 septembrie lucrările Şcolii de Vară au continuat la Universitatea Ovidius din Constanţa.
În cadrul Şcolii de Vară s-au organizat mai multe evenimente speciale, printre care Expoziţia Aniversară cu titlul 10x, în care alumni Facultăţii de Litere a USH, Laurenţiu Ghiţă şi Georgiana Voicu, au expus, împreună cu colega lor, Laura Vasilescu de la Universitatea de Medicină Carol Davila, lucrări de grafică, fotografie şi pictură ce s-au bucurat de un real succes la numerosul public prezent.
Luni, 3 septembrie, au avut loc două prelegeri tematice în cadrul Şcolii Internaţionale de Vară: • prof. univ. dr. Mariana Nicolae, de la ASE Bucureşti, a conferenţiat pe tema: What languages do we speak? Why?, aducând în discuţie variate dimensiuni ale plurilingvismului contemporan, precum şi implicaţiile de ultimă oră ale evoluţiei tehnologice în cercetarea lingvistică aplicată, insistând asupra posibilelor direcţii de cercetare în viitor; • lect. univ. dr. Cristina Spinei, de la Universitatea Al. I Cuza Iaşi, a conferenţiat despre istoria germanisticii româneşti şi despre continuitatea învăţământului de limba germană în România.
Discuţiile fructuoase pe diferite teme, dar şi participarea intensivă la cursurile de germană au conturat relaţiile profesionale dintre studenţii participanţi, îmbogăţindu-le acestora orizontul lingvistic, dar şi pe cel cultural.
În vreme ce instructorii de limbă austrieci au avut ocazia să-şi extindă experienţa de predare, studenţii de la universităţile româneşti au trăit contactul real cu vorbitori nativi ai germanei şi şi-au aprofundat cunoştinţele de limba germană.
La ediţia a XI-a a Şcolii Internaţionale de Vară a Facultăţii de Litere, ce va avea loc în septembrie 2019, şi-au anunţat deja prezenţa diferite personalităţi ale germanisticii, printre alţii şi prof. univ. dr. Detlef Haberland, preşedintele Asociaţiei Germaniştilor din din Sud-Estul Europei.
Comitetul de organizare: prof. univ. dr. Ruxandra Vasilescu, decanul Facultăţii de Litere, prof. univ. dr. Sorin Gadeanu, Universitatea Spiru Haret / UTCB / University of Vienna, prof. univ. dr. George Volceanov, directorul departamentului Filologie USH, conf. univ. dr. Maria Muscan şi lector univ. Ionela Duduta, Universitatea Ovidius, lector univ. dr. Marina Rotaru, UCTB, conf. univ. dr. Denisa Draguşin şi lector univ. dr. Daiana Dumbrăvescu, Universitatea Spiru Haret. (Prof. univ. dr. Sorin GADEANU)