A venit Primăvara!

Credinţă şi tradiţii

 
„Sfinţii 40 de Mucenici au pătimit în localitatea Sevastia din Armenia, în vremea domniei împăratului Liciniu (307-323), la porunca guvernatorului Agricola. Cei 40 de mucenici erau soldaţi care au mărturisit ca sunt creştini şi din acest motiv au refuzat să jertfească idolilor. Pentru mărturisirea credinţei în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuşi la multe chinuri, ca în cele din urmă să fie scufundaţi într-o apă aproape îngheţată de lângă cetate.

Precum tinerii din Babilon au învins dogoarea cuptorului prin lucrarea lui Dumnezeu, la fel cei 40 de mucenici au învins frigul şi gheaţa lacului de lângă Sevastia. În acea noapte de 8/9 martie a anului 320, 40 de creştini au biruit moartea, primind în chip văzut cununile muceniciei.

Multe minuni a săvârşit Dumnezeu odată cu moartea mucenicească a aleşilor Lui, pentru îmbărbătarea martirilor, dar mai ales pentru ca necredincioşii să vadă aievea atotputernicia Sa. Dar minunea cea mai mare este aceasta: că pentru Dumnezeul nevăzut, Care S-a sălăşluit în inimile lor, 40 de creştini au ales mai degrabă să moară într-un lac îngheţat decât să accepte „un mic compromis” care i-ar fi despărţit însă de dragostea lui Hristos.

Sfântul Candid i-a răspuns torţionarului care îl ameninţa cu deposedarea onorurilor militare: „Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Hristos Iisus, Dumnezeul nostru”.

Unul dintre mucenici nu a mai rezistat şi a ieşit din lac. Renunţând la credinţa în Hristos, a fost dus într-o baie caldă, dar acolo a murit. Locul său a fost luat de un alt soldat creştin, dintre paznici. Iată că acesta din urmă, deşi nu era ameninţat în niciun fel, a înţeles că împărăţia cerurilor era aproape de el; văzând cununile care se coborau asupra capetelor celor 39 sfinţi, şi-a lepădat hainele şi a intrat în apa îngheţată.

Când torţionarii au venit dimineaţa să vadă „rezultatele” răutăţii lor, în locul morţii, ei au văzut viaţa, căci niciunul din cei 40 nu a murit peste noapte, ţinuţi fiind în viaţă de puterea Duhului Sfânt. Dar fiindcă răutatea orbeşte, torţionarii nu au putut înţelege nimic, ajungând să creadă că mucenicii beneficiau de o lucrare vrăjitorească.

În cele din urmă, slugile diavolului şi-au desăvârşit „opera”, omorându-i pe cei 40 de mucenici. Cei 40 au săvârşit astfel, într-o dimineaţă de martie, într-o cetate mică din Armenia, lupta cea bună, şi sunt pomeniţi astăzi, ca şi atunci, ca simbol al biruinţei muceniceşti, pomeniţi fiind fără încetare în Împărăţia lui Hristos, fiecare după numele lui: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.”(https://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/40-mucenici-sevastia-armeniei-99607.html)

La prăznuirea Sfinţilor 40 de Mucenici, sărbătoare celebrată pe 9 martie, se respectă o serie de tradiţii şi obiceiuri. În ziua Mucenicilor, în credinţa populară, se deschid mormintele şi porţile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea sfinţilor, 40 de colaci numiţi sfinţi, mucenici sau brădoşi, în forma cifrei 8. Mucenicii sunt din aluat dospit, deoarece cifra reprezintă simbolul echilibrului. În Moldova, mucenicii mai sunt numiţi şi sfinţişori şi au tot forma cifrei 8. Aceştia sunt copţi în aluat de cozonac, după care sunt unşi cu miere şi nucă. În Dobrogea, mucenicii îşi păstrează aceeaşi formă, doar că sunt mai mici şi se pregătesc fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. În Muntenia, pe lângă reţeta obişnuită de mucenici, se face şi o „Uitată pentru morţi”, respectiv un mucenic mai mare, dar orb, pe care copiii îl joacă în jurul focului şi este special făcut pentru cei trecuţi în nefiinţă, care au fost uitaţi. Odată pregătiţi, mucenicii se împart vecinilor, rudelor sau oamenilor săraci, pentru pomenirea celor care nu mai sunt, dar şi pentru belşugul recoltelor viitoare.

Tot în această zi, se beau 40 de pahare de vin. Acest obicei provine din Antichitate, de la sărbătorile bahice, atunci când oamenii beau în cinstea ostaşilor morţi în numele credinţei. Ei erau de părere că vinul se va transforma în sânge proaspăt şi le va da mai multă putere de muncă. După tradiţia creştină, au fost 40 de Sfinţi martiri, dar după cea geto-dacică, au fost 44 de Sfinţi. De asemenea, atâtea zile sunt şi diferenţă de pe data de 9 martie până la 23 aprilie, atunci când este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De aici şi diferenţa de pahare, iar în unele zone ale ţării se consumă 40 de pahare de vin de Sfinţii Mucenici. Se spune că dacă nu poţi bea 40 de pahare de vin, este important ca măcar să guşti puţin vin roşu sau să te stropeşti cu el, deoarece această tradiţie simbolizează putere de muncă peste an.

În ziua de Mucenici se fac praznice şi se împart alimente, în memoria persoanelor decedate, iar pe lângă clasicii mucenici, se obişnuieşte să se împartă şi fasole, nuci, poame şi alune. În această zi sunt aprinse focuri în curţi, grădini, în faţa caselor sau pe câmp. Copiii obişnuiesc să sară peste acele focuri pentru a fi feriţi de boli. Femeile iau din cenuşa focurilor şi o presară de jur împrejurul gospodăriei, pentru a o proteja de şerpi. Tot de 9 martie, de Mucenici, se scot stupii afară, se curăţă fagurile şi se recoltează mierea. Aceasta se foloseşte la mucenici, dar şi la diferite leacuri băbeşti. În anumite zone ale ţării, după ce au fost curăţaţi, stupii se ung cu ţuică, pentru ca roiul de albine să se înmulţească. De Mucenici este bine să se împartă şi 40 de nuci frumoase, în coajă, tinerilor căsătoriţi, pentru ca aceştia să aibă parte de o căsnicie frumoasă şi trainică. Tot o tradiţie populară spune că, pentru a avea spor la bani, bărbaţii mănâncă seminţe, pe care le măsoară cu o lingură. La un pahar de vin se consumă şi o lingură de seminţe. Se pot consuma seminţe de floarea-soarelui sau de dovleac.

Pentru buna sporire, de Mucenici, nu se dau bani cu împrumut. Ziua de Mucenici trebuie sărbătorită pentru a avea parte de sănătate şi prosperitate. Cine nu respectă sărbătoarea, se spune că va fi bolnav pentru 40 de zile, numărul mucenicilor sărbătoriţi. În ziua de Sfinţii 40 de Mucenici se face curăţenie mare în gospodării, incinerându-se gunoaiele strânse numai cu foc adus din casă, pentru a duce căldura din casă şi afară. Nu se spală haine şi nici nu se face curăţenie în casă. Nu este bine să te cerţi cu nimeni, deoarece se spune că certurile din această perioadă pot fi responsabile de toate necazurile de peste an.

Ziua de Măcinici păstrează urme rituale ale unui străvechi început de An agrar celebrat la echinocţiul de primăvară, 9 martie pe Stil vechi, hotar între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Babelor şi zilele călduroase ale Moşilor. În ziua de Măcinici s-au suprapus două sărbători de înnoire sezonieră a timpului: ultima zi a Babei Dochia, când, conform tradiţiei, moare şi se preface în stană de piatră, şi prima zi a Moşilor, jertfiţi şi transformaţi în cenuşă pe rugul funerar pentru dreapta lor credinţă.

Obiceiurile din ziua de Măcinici formează un scenariu specific: prepararea alimentelor rituale (Sfinţi, Sfinţişori, Bradoşi); beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare de vin; Deschiderea Mormintelor şi a porţilor Raiului; aprinderea Focurilor de Măcinici prin curţi şi grădini, în faţa caselor şi în câmp; purificarea oamenilor şi a vitelor prin stropirea lor cu apă sfinţită; protecţia magică a caselor şi anexelor gospodăreşti prin înconjurarea lor cu cenuşa provenită de la Focurile de Măcinici; Bătutul Pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii; aşteptarea spiritelor morţilor cu scaune şi mese întinse la Focurile de Măcinici; observaţii şi previziuni meteorologice; aflarea norocului prin prepararea Turtei de Măcinici; credinţa că este un timp extrem de favorabil pentru prinderea vrăjilor şi a farmecelor; încheierea Sâmbrei Plugului; Retezatul Stupilor; tăierea primelor corzi de viţă de vie şi altele.

Tot în această perioadă se aprind Focurile echinocţiale. În ziua de 9 martie, ultima zi a Babei Dochia, erau efectuate practici precreştine, specifice începutului de An Nou: aprinderea focurilor, purificarea spaţiului, pregătirea alimentelor rituale, efectuarea unor practici de pomenire a morţilor, începerea simbolică a celor mai importante activităţi economice, prevederea vremii şi a belşugului în noul an. Datorită focurilor aprinse prin curţi şi grădini, satele din sudul ţării se confundau în dimineaţa zilei de 9 martie cu nişte nori de fum. Când focul se înteţea, membrii gospodăriei, în special tinerii, săreau peste flăcări în aşa fel încât fumul să pătrundă printre haine.

Asemănător oricărui început de anotimp şi de an, în ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an: „Dacă îngheaţă pământul spre ziua de 40 de sfinţi, se zice că toamna nu vor fi brume, şi oamenii pot semăna păpuşoi cât de târziu, că tot se vor coace foarte bine; iar dacă nu îngheaţă, apoi toamna pică bruma devreme şi din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semene cât de devreme”, „Cum va fi timpul în ziua de Măcinici, aşa va fi toată primăvara”. Credinţa că începutul simbolic al activităţilor economice la Anul Nou aduce spor şi belşug era foarte puternică, de vreme ce în ziua de 9 martie era scos plugul în ţarină şi se trăgea prima brazdă. Cu câteva zile înainte se ascuţeau şi se îndreptau fiarele plugului, se verificau şi se reparau celelalte părţi ale plugului, se hrăneau bine animalele de tracţiune (boii), se încheiau înţelegeri între gospodari (tovărăşie, simbrie) pentru a se ajuta la plug (se înjugau câte 4-6 boi la un plug de lemn), se aştepta momentul în deplină curăţenie trupească şi sufletească. În dimineaţa zilei de 9 martie, zi de muncă şi de sărbătoare, abundau practicile cu rol purificator (afumarea cu tămâie şi stropirea cu apă a boilor înjugaţi la plug şi a gospodarului care ţinea coarnele plugului în mâini) şi fertilizator (aruncarea unui ou înaintea plugului de către gospodină).

Alexie este sfântul făcător de minuni pe ape, celebrat de pescari în ziua de 17 martie, însemnând începutul Anului Piscicol, sinonim cu Ziua Peştelui. Este o reprezentare mitică sezonieră, patron al vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre sau în ape, care a preluat numele şi data de celebrare a Cuviosului Alexie sau omul lui Dumnezeu din calendarul ortodox. Alexie încălzeşte şi descuie Pământul la 17 martie pentru a ieşi vietăţile care au iernat într-însul. În satele din Câmpia Română, unde oile încetau să mai fie hrănite din această zi cu fân şi otavă, fiind scoase la iarbă verde, sărbătoarea Alexie se numea Lăsatul. Timpul era în preajma echinocţiului de primăvară, suficient de cald pentru ca insectele să „învieze”, reptilele să se „dezmorţească”, ştiuca să se „zbată în apă” anunţând perioada de reproducere, albinele să iasă din stupi în căutare de hrană. De aceea sărbătoarea era denumită local şi Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui, sau Retezatul Stupilor. La Alexie se greblau şi se măturau ogrăzile, târlele şi oboarele, se aprindeau focuri prin grădini şi livezi, se ocoleau casele şi acareturile cu tămâie şi cârpă arsă pentru alungarea şerpilor şi insectelor, se legau tulpinile pomilor fructiferi cu paie să nu se caţere omizile pe crengi, se suna din clopoţei sau se făceau zgomote bătând din fiare vechi pentru a se speria şerpii, şopârlele, salamandrele, broaştele.

Tot în această perioadă (25 martie) se sărbătoreşte şi Buna Vestire (Blagoveştenia), ziua când Biserica creştină celebrează vestea adusă Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gavril că va naşte pe Fiul, pe Iisus Hristos.

Sărbătoarea, fiind situată în imediata apropiere a echinocţiului de primăvară, când sosesc rândunelele şi începe cucul a cânta, este denumită în Calendarul Popular şi Ziua Cucului. La Blagoveştenie se efectuau nenumărate acte de purificare a spaţiului, de alungare a şerpilor de pe lângă casă şi a insectelor şi omizilor din livezi: afumarea cu tămâie şi cârpe arse a clădirilor, curţilor, oamenilor şi vitelor (Transilvania, Banat); producerea zgomotelor de care să se sperie forţele malefice prin tragerea unui clopoţel legat de picior (Transilvania) sau lovirea fiarelor (Banat); aprinderea focurilor în grădini şi livezi; scoaterea din lăzi a straielor şi ţesăturilor la aerisit. Fertilitatea în noul an era invocată prin stropitul rădăcinii prunilor cu ţuică; ameninţarea cu securea a pomilor fructiferi că vor fi tăiaţi dacă nu rodesc (Banat, Transilvania). În alte zone, ziua de Blagoveştenie era însă considerată neprielnică pentru rodul păsărilor, animalelor şi plantelor: nu se puneau cloştile sau se credea că din ouăle ouate în această zi nu ies pui; vacile nu se „goneau“; nu se semăna porumbul (Moldova, Bucovina). În schimb, în vestul ţării se obişnuia să se altoiască pomii, iar în nord, unde primăvara soseşte mai târziu, să se scoată stupii la iernat. Blagoveştenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului şi rodului pomilor fructiferi pentru previziuni meteorologice. Femeile strângeau apa provenită din neaua topită pentru a fi folosită în practicile de medicină şi cosmetică populară. Importanţa sărbătorii este subliniată de sacrificiul peştelui, care se mănâncă, indiferent dacă ziua este de post sau de dulce.