A patra putere în blat

Nu am preluat ultimul cuvânt al titlului în sens substantival. Pentru că, deși ador dulciurile, nu suport dulcegăriile. Deci nu voi vorbi despre tort, ci despre cireașa de pe el. Una amară și dezamăgitoare. Care este, în fond, rolul presei în orice loc din lume? Să relateze, să informeze să facă anchete și dezvăluiri documentate, să prezinte puncte de vedere, să asculte  și să comenteze. Să scoată la iveală adevărul, fiindcă numai așa poate fi a patra putere în stat. Ce înseamnă, de fapt, blat? A face o înțelegere în vederea ascunderii unei realități evidente. Sau o răstălmăcire a acesteia. Am văzut ce se întâmplă când propaganda se transformă în jurnalism. Acum însă, jurnalismul se transformă în propagandă, ceea ce nu sună bine.  Circulă în mediul virtual (un fel de a cincea putere în stat) un filmuleț postat de un jurnalist german, Udo Ulfkotte, trimis pe post de corespondent de război la finalul anilor ‘80, pentru a relata de la fața locului conflictul dintre Iran și Irak. Pe atunci, era un tânăr jurnalist lipsit de experiență, aruncat în mijlocul unei conflagrații greu de înțeles. Într-o dimineață, în holul unui hotel din Bagdad, s-a alăturat unui grup de jurnaliști americani, britanici, francezi și germani. I s-a spus că vor merge pe linia frontului ca să filmeze o aprigă bătălie. Echipa era însoțită de soldați irakieni. Toți jurnaliștii cărau canistre cu benzină. S-a gândit că, frontul fiind departe, vor avea nevoie să reumple rezervoarele mașinilor. Dar nu a fost așa: ajunși aproape de graniță, în mijlocul deșertului, au găsit niște tancuri și câteva blindate distruse. A privit siderat cum jurnaliștii cu experiență varsă canistrele cu benzină pe resturile contorsionate și le dau foc. Apoi îi pun pe soldații irakieni să se agite prin zonă, trăgând la nimereală înspre deșert. Din când în când, jurnaliști își vârau capul între umeri și se lăsau în jos. Așa cum avea să afle pe atunci tânărul novice, făceau așa pentru că, la postprocesarea imaginilor, urma să se adauge sunetul exploziilor.

O povestioară de demult, devenită foarte actuală astăzi. O întreagă mașinărie de creat știri   s-a pus în funcțiune și „macină” zi și noapte evenimente filmate cu telefonul mobil din balcon. Se spune că unele posturi de televiziune comentează jocuri pe calculator sau secvențe remontate din filme mai vechi. Alte organizații de presă își împănează știrile cu imagini generate pe computer. Nu există dovezi clare că ar fi așa, dar dacă este adevărat, e foarte grav. Milioane de oameni chiar suferă sau se dezrădăcinează din cauza conflictului din statul vecin. Nu îți poți clădi faima pe suferința atroce a unor oameni care sunt pe cale să piardă sau au pierdut deja totul. Spuneam că propaganda s-a transformat în jurnalism. E mai rău de-atât: jurnalismul s-a transformat în blat,  pentru unii dintre „formatorii de opinie”. Nu există transmisiuni în direct de la fața locului, nu se iau interviuri decât uneia dintre părți, apar eroi peste noapte, ceea ce ieri era azi nu mai e, adevărul e când pe față, când pe dos, ca un pulover croșetat de o bunicuță prea mioapă ca să distingă ochiurile de noduri. Ar fi bine ca toate astea, deși ar fi la fel de grav, să aibă ca scop exclusiv creșterea audienței. Dar cât de „deontologic” este să faci asta când vezi atâta durere în jur? A patra putere în stat, prin unii dintre reprezentanții săi, nu se mai comportă ca un arbitru loial adevărului din teren, ci ca unul dedulcit la blaturi ieftine, de sorginte vădit propagandistică. Poate că a venit rândul cititorilor, al telespectatorilor sau al celor care își iau informațiile din mediul online să devină conducători de joc. Să decidă ei, cu un singur click, cu o apăsare pe butonul telecomenzii sau prin  durerosul gest de a face cocoloș o gazetă tipărită, ce este blat sau nu, ce este adevăr sau minciună, ce desparte binele de rău. Adică să smulgă puterea mediatică și „formatoare” din mâinile celor care nu o merită. (Dragoș CIOCĂZAN)