A început ŞCOALA!

Vreau să cred că indiferent de ziua din luna septembrie în care începe anul şcolar, emoţiile sunt, dacă nu aceleaşi, măcar asemănătoare. Pentru că de la aceste emoţii, generate de întâlnirea cu colegii, cu doamna /domnul învăţătoare/învăţător, dirigintă/diriginte, profesor preferat, de la aceste emoţii se nasc interesul şi pasiunea pentru învăţătură. Sigur, la început de an şcolar, cam fiecare copil promite şi îşi promite că va fi conştiincios, că va învăţa, că nu va chiuli, că va fi respectuos. Eh, sigur, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu aceea din târg!

Începerea anului şcolar este un eveniment (sau ar trebui să fie!) pentru tot românul pentru că, nu-i aşa?!, educaţia este un domeniu prioritar în ţara noastră. Mai ales educaţia în învăţământul preuniversitar, cred eu, pentru că absolvenţii lui sunt viitorii studenţi. Avem învăţământ preuniversitar bun, vom avea şi învăţământ universitar performant!

Şi iată-ne la începutul anului şcolar 2018-2019. Pe repede-nainte, cum începem? Pe de o parte, şcoli bine dotate, profesori calificaţi, pe de altă parte, peste 4000 de şcoli nu au autorizaţii, multe şcoli din mediul rural se închid şi copiii sunt obligaţi să facă naveta, manualele şcolare sunt „depăşite” înainte de a ajunge la elevi, (unele) cadre didactice s-au împotmolit la examenele de titularizare sau de definitivat… programele şcolare – spun specialişti, nu eu! – nu ţin pasul cu vremurile. Semnele ar trebui să fie mai bune!

Cum, în general, suntem predispuşi să preluăm (nu mereu cu discernământ!) ceea ce se întâmplă la marile curţi ale Europei, ce credeţi că fac francezii, care au constatat că nici ei nu stau prea bine la capitolul educaţie. I-au măsuri. Pentru că au constatat că rezultatele şcolarilor francezi la testele PISA sunt din ce în ce mai slabe, ministerul Educaţiei a hotărât să revină la „învăţământul clasic”, obligativitatea dictărilor, a „extemporalelor” la matematică şi ştiinţe…şi la interzicerea folosirii telefonului mobil în şcoală. Nu am auzit ce măsuri se iau la noi! Mi-ar plăcea ca doar eu să nu fi auzit!

Sigur, 10 septembrie, anul acesta, este o zi festivă pentru învăţământul românesc. Este o zi de bucurie. Dar nu se poate să nu vedem că sunt aşa de multe de făcut, de reparat. Dacă nu spunem nu înseamnă că nu există lipsuri. Trebuie consemnate, asumate şi eliminate, înlocuite cu împliniri.

Noi toţi avem sau ar trebui să avem trei rânduri de părinţi: biologici – mama şi tata, spirituali – naşa şi naşul, şi educatori – învăţători şi profesori. Iubirea, profesionalismul, interesul fiecărui părinte generează oameni iubitori, profesionişti, performanţi, interesanţi şi interesaţi. Eu am încredere în educatori! Succes în noul an şcolar! Rezultate bune şi satisfacţii pe măsură! (Mioara Vergu-Iordache)