• Interviu cu prof. dr Victor NADOLU, directorul părţii române la Conferinţă
Nicolae Mareş: Stimate domnule profesor, în zilele de
21-22 iunie a.c. s-a desfăşurat la Bucureşti, cu o prestigioasă participare ştiinţifică internaţională, asupra căreia voi reveni, a doua Conferinţă Europeană One Health, în spaţiile şi cu sprijinul Universităţii Spiru Haret, a rectorului Aurelian A. Bondrea. Manifestarea a avut loc sub auspiciile Guvernului României, în marja Preşedinţiei pe care ţara noastră o deţine în primul semestru al acestui an. Mai întâi, ce înseamnă One Health?
Victor Nadolu: One Health este un obiectiv, în termeni didactici, o materie interdisciplinară nouă, care grupează efortul de colaborare a mai multor profesii ale ştiinţei sănătăţii, împreună cu disciplinele şi instituţiile aferente acestora – susţinând sau lucrând la nivel local, la nivel naţional şi la nivel global – pentru a atinge o sănătate optimă pentru oameni, animale domestice, animale sălbatice, plante şi mediul ambiant.
Nicolae Mareş: Spunând obiectiv nou, vă gândiţi că rezultate potenţiale ale conceptului au fost formulate şi avansate, după câte se ştie, în SUA, în 2008, aşadar la înfiinţarea One Health Commission, instituţie care a devenit coordonator al promovării conceptului One Health. Care sunt principalele domenii de manifestare a conceptului One Health?
Victor Nadolu: Convergenţa sănătăţii oamenilor, animalelor şi plantelor şi sănătatea mediului; educaţia profesională şi de formare; cercetarea, atât de bază, cât şi translaţională; asigurarea unui produs alimentar sigur şi producerea apei de înaltă calitate, disponibile şi la preţuri accesibile; producţia agricolă şi utilizarea terenurilor; resursele naturale şi conservarea acestora; supravegherea bolilor, prevenirea şi reacţia, pentru ambele boli – infecţioase şi cronice; medicina compara-tivă: comunitate de boli între oameni şi animale, cum ar fi cancerul, obezitatea şi diabetul; detectarea şi răspunsul la agenţii de mediu; pregătirea şi răspunsul la dezastre; politica publică şi reglementarea aspectelor abordate.
Nicolae Mareş: Într-un cuvânt, multe. La ce rezultate potenţiale să ne aşteptăm?
Victor Nadolu: La mai multe programe interdisci-plinare în educaţie, formare, cercetare şi politica stabilită; la mai multe informaţii diseminate, legate de detectarea bolii şi diagnostic în educaţie şi cercetare; la mai multă prevenţie a bolilor, atât infecţioase, cât şi cronice; la terapii noi şi abordări de tratament pentru nevoi nesatisfăcute etc.
Nicolae Mareş: Pe plan mondial, care au fost ţările care şi-au asumat conceptul One Health?
Victor Nadolu: Aş pune în prim plan SUA, Franţa, Suedia, Olanda, Spania, Canada…
Nicolae Mareş: Care este locul României în dezvoltarea conceptului?
Victor Nadolu: România se află în faza de a da noi valenţe conceptului One Health, de lărgire a domeniilor de acţiune, punând un accent deosebit pe rolul organizatoric şi de pro-movare a proiectelor de cercetare.
Nicolae Mareş: În viaţa de zi cu zi, ce ar însemna?
Victor Nadolu: O sănătate pentru Oameni, Animale şi Mediu reclamă cooperarea eficientă a specialiştilor din domeniile care condiţionează sănătatea, dar şi din domeniile tehnice avansate, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru un viitor sigur şi confortabil în cadrul unei biodiversităţi în continuă transformare.
Nicolae Mareş: Cu alte cuvinte, care ar fi direcţiile principale de acţiune?
Victor Nadolu: Profilaxia Primară a Vieţii, Noi Proceduri de Tratament şi Viaţă Post-Terapie, după schema:
În plan medical, conceptul One Health implică subsumarea eforturilor şi realizărilor pe care le consemnează Medicina Umană, Medicina Veterinară, Medicina Mediului, Medicina Alimentaţiei şi Nutriţiei, Medicina Ocupaţionalului, Medicina Comparată, cu PROFILAXIA PRIMARĂ A VIEŢII promovată ca vector major, şi punerea lor în practica medicală în slujba dezideratului o sănătate cât mai solidă cu costuri cât mai reduse.
Nicolae Mareş: Deci, lucrurile esenţiale ar fi:1.Organizarea în premieră a Profilaxiei primare a vieţii pe Terra în faţa diferitelor îmbolnăviri la om şi animale luând în consideraţie mediul de viaţă. 2. Ţinând cont că astăzi specialiştii internaţionali consideră că peste 75% dintre boli au originea atât în animalele din jurul nostru, cât şi în mediul de viaţă înconjurător, se impune ca fiecare bolnav să fie analizat nu ca până acum, strict legat de boala sa, ci într-un larg complex care înseamnă aplicarea schemei de mai sus.
Această nouă gândire şi interpretare nu pot fi puse imediat în aplicare, ci societatea, în general, cât şi specialiştii trebuie să fie permanent informaţi şi pregătirea în acest nou domeniu, care se adresează fiecărui cetăţean al comunităţii omeneşti, să se facă treptat, de la grădiniţă, în şcoala elementară, la liceu şi post-liceu, la facultate şi post-facultate, inclusiv la nivel de doctorat şi post-doctorat. Aşadar?
Victor Nadolu: Cercetarea va merge spre cele mai subtile căi ale micro biotehnologi şi a geneticii, iar câştigurile din domeniul calculatoarelor şi informaticii alăturate cu necesitate.
Nicolae Mareş: Pentru implementare ce obiective vă propuneţi?
Victor Nadolu: Obiectivele majore ale implementării conceptului One Health sunt: Omul sănătos să nu se îm-bolnăvească şi să se bucure de o viaţă deplină • Omul suferind să-şi restabilească potenţialul şi confortul într-o măsură cât mai mare • Reducerea costurilor „per capita” pentru Sănătate, aceasta în contrast cu agresiunea sporită a unor factori precum: schimbările climatice, mişcările de populaţii … • Creşterea randamentului şi echilibrului individului în general şi în particular în muncă şi în viaţa de zi cu zi.
Nicolae Mareş: Care sunt direcţiile de acţiune?
Victor Nadolu: Trei direcţii importante jalonează activitatea de promovare şi implementare a conceptului One Health:
• Crearea unei platforme colaborative pentru toate sec-toarele profesionale, în general, ale căror activităţi pot avea un impact asupra sănătăţii • Educaţia individului care trebuie să acceadă la o nouă conştiinţă privind viaţă sa şi relaţia cu tot ce-l înconjoară • Elaborarea si implementarea de Normative şi Reglementări Naţionale, Europene şi Mondiale noi care să vină eficient în sprijinul implementării conceptului One Health.
Nicolae Mareş: Ce a însemnat a Doua Conferinţă Europeană de la Bucureşti din 21-22 iunie, desfăşurată la Universitatea Spiru Haret?
Victor Nadolu: Reuniunea recentă de la Bucureşti se înscrie ca un răspuns pe care mari specialişti din ţară şi de peste graniţă încearcă să îl dea provocărilor pe plan mondial la creşterea speranţei de viaţă. Conferinţa a vizat consolidarea participării Conceptului global One Health în promovarea sănătăţii şi a vieţii şi s-a remarcat ca fiind cel mai prestigios eveniment ştiinţific european al anului, ce vizează Sănătatea Oamenilor, Animalelor, Plantelor şi Mediului, pe scurt, viaţa pe Pământ. Conferinţa s-a desfăşurat sub coordonarea Federaţiei Europene a Academiilor de Medicină (FEAM) şi a Academiei de Ştiinţe Medicale (ASM), cu participarea Fundaţiei UNGSII, care dezvoltă proiecte ONU în cadrul Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2030 şi sub egida Guvernului României.
De remarcat suportul logistic şi organizatoric deosebit asigurat de Universitatea Spiru Haret, precum şi de Asociaţia One Health New Medical Concept.
Nicolae Mareş: Din nou vă rog să-i prezentaţi, fie şi pentru istorie, pe participanţi!
Victor Nadolu: Conferinţa a reunit mari personalităţi din Academii, Universităţi, Institute de Cercetare etc, din ţară şi străinătate, şi a oferit noi soluţii concrete, relevând noi direcţii în aplicarea şi valorificarea conceptului One Health.
Nicolae Mareş: Ce ar mai fi de spus?
Victor Nadolu: Sunt de remarcat următoarele decizii luate la finalul Conferinţei:
- Constituirea unui Network One Health european sub coordonarea FEAM. Institutul de Medicină Comparată One Health al Academiei de Ştiinţe Medicale şi Universitatea Spiru Haret se vor ocupa de constituirea şi funcţionalitatea Network-ului 2. Elaborarea şi funcţionarea unui Program One Health European sub coordonarea FEAM, care să fie şi suport pentru demersurile aprobării finanţării unor proiecte de cercetare şi dezvoltare de către Comisia UE. 3. Institutul de Medicină Comparată One Health al ASM va supune aprobării FEAM, în cel mai scurt timp, o propunere de program 4. Implicarea susţinută a tineretului şi creşterea rolului educaţiei, chiar de la vârste fragede, în promovarea, însuşirea şi aplicarea Conceptului One Health ca o nouă cultură.
Trebuie să ştiţi că, premergător Conferinţei, pe data de 20.06.2019, tot la Bucureşti, a avut loc şedinţa bianuală a board-ului FEAM, cu următoarele menţiuni speciale pentru România: • domnul profesor Nicolae Manolescu, preşedintele Institutului de Medicină Comparată One Health al ASM a fost numit membru al Consiliului Ştiinţific al FEAM. •
Universitatea Spiru Haret a fost primită ca Partener la Platforma de Cercetare a FEAM, fapt ce îi va facilita participarea la mari proiecte finanţate de UE. Menţiune: Universitatea Spiru Haret este singura universitate din România participantă la Platforma de Cercetare a FEAM
Şi acum răspunsul la ceea ce aţi insistat să cunoaşteţi. Remarcabilă participare, o excepţională calitate de coordonatori, dar şi de vorbitori şi/sau cu comunicări ştiinţifice deosebite, dintre care prezint numai câteva nume: • prof. George Griffin, PhD, MD –
President, Federation of European Academies of Medicine; Fellow of the Academy of Medical Sciences, UK; Emeritus Prof. of Infectious Diseases and Medicine, St George’s, University of London; Board Member of Public Health, England • prof. André-Laurent Parodi, PhD, DVM – Honorary President, French National Academy of Medicine; Honorary Director, Alfort National Veterinary School, France • prof. Nicolae Manolescu, PhD, DVM
- Correspondent Member, Romanian Academy; Correspondent Member, French Academy of Medicine; President, Romanian One Health New Medical Concept; President of One Health Comparative Medicine Institut • prof. Irinel POPESCU, PhD, MD – Correspondent Member, Romanian Academy; Correspondent Member, French Academy of Medicine; Co-President, Romanian One Health New Medical Concept; President, Romanian Academy of Medical Sciences • Gareth Presch – Founder, World Health Innovation Summit; Member of United Nations Foundation • prof. Ştefan Constantinescu, PhD, MD – Member, Romanian Academy Member, Royal Academy of Medicine, Belgium and Romanian Academy of Medical Sciences, Professor, Université Catholique de Louvain, Brussels, Belgium; Vice-President, Federation of European Academies of Medicine • prof. Marc Eloit, PhD, DVM – Professor of Virology, National Veterinary Institute of Alfort, Unknown viruses, Laboratory Director, Institute Pasteur, France • prof. Munis Dündar, PhD, MD – President, European Biotechnology Network Association • dr. André Jestin PhD, DVM – French Agency for Food, Environmental and Occupational Health & Safety (ANSES) • prof. Grigoryan Grigor, PhD, DVM – World Veterinary Association • prof. George Stoica, PhD, DVM – Texas University, U.S.A. • prof. Cornel Catoi, PhD, DVM – rector, University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, Cluj-Napoca • prof. Gabriel Predoi, PhD, DVM – Dean, Faculty of Veterinary Medicine, Bucharest, Romania • Prof. Simin Florescu, PhD, MD – University of Medicine and Pharmacy Carol Davila, Bucharest; Medical Director, Victor Babeş Hospital, Bucharest, Romania • André Jestin, PhD, DVM – French Agency for Food, Environmental and Occupational Health &Safety (ANSES).
Ca o concluzie, principalul subiect al Conferinţei a fost evidenţierea rolului Conceptului One Health în a avea răspunsuri eficiente provocărilor sănătăţii, cu o menţiune pentru rezistenţa antimicrobiană şi soluţii la răspunsul tot mai deficitar al antibioticelor.
Nicolae Mareş: Vă mulţumesc! - Pentru alte detalii – www.onehealthevents.ro