În aprilie 2019 a venit la sediul Centrului universitar Brașov al USH, pentru o mobilitate de predare în cadrul programului ERASMUS +, dr. hab. Adam Grzegorczyk – profesor la Facultatea de Management a Universității de Promovare, Media și Spectacole din Varșovia, Polonia, economist, politolog și expert în mass-media.
Studenţii şi masteranzii Facultății Juridice, Economice şi Administrative Braşov s-au întâlnit cu domnul profesor Adam Grzegorczyk, de la care au primit informaţii privind oportunităţile pentru mobilităţi ERASMUS+ și practicile educaţionale de la Facultatea unde predă din Varșovia.
Această vizită a reprezentat primul pas într-o colaborare de succes între Universitatea de Promovare, Media și Spectacole din Varșovia și Universitatea Spiru Haret.
Inițial, un rol deosebit l-a avut biroul Erasmus al Universității Spiru Haret din București, în special domnul prof.univ.dr. Gheorghe Duda, după care a avut loc o întâlnire fructuoasă cu doamna Alexandra Florianska, responsabila biroului Erasmus a Universității din Varșovia.
Ulterior, relația noastră cu Universitatea din Varșovia s-a consolidat datorită unei mobilități de predare ERASMUS+, în iulie 2019, a domnului conf. univ.dr. Eugen Ghiorghiță de la Facultatea de Științe Economice din București,.
În perioada 16-20.08.2021, în cadrul unui mobilități ERASMUS+ de formare, am efectuat o vizită la Universitatea de Promovare, Media și Spectacole din Varșovia care își desfășoară activitățile de predare și cercetare prin unitatea organizațională de bază – Facultatea de Management, în cadrul căreia studenții pot parcurge studii de licență și masterale. Activitatea de cercetare a acestei Universități poloneze are loc în domeniul comunicării, vizând condițiile, formele, instrumentele și efectele acesteia, și acoperă totodată sfera procesului decizional și a comportamentului consumatorului. Tot în sfera cercetării, de o mare importanță pentru universitate este problematica protecției proprietății intelectuale, domeniu în care Universitatea a devenit centrul emblematic al cercetării economice din Polonia.
În această vizită am avut o întâlnire deosebit de fructuoasă cu rectorul Universității, domnul prof.univ.dr. Janusz Grobicki – economist, jurnalist, specialist în management și tehnologii moderne ale informației, autor și editor al multor publicații pe probleme economice și expert al Institutului Adam Smith.
De asemenea, am avut întâlniri cu reprezentanți ai Facultății de Management, la care am fost primită cu căldură de colegii din Varșovia, am stabilit și consolidat ideile noastre pentru viitoarele publicații în revistele Universității Spiru Haret.
La întâlnirile cu managementul Universității poloneze am discutat privitor la conținutul curricular al programelor de studiu, despre subiectele de studiu de educație generală și subiectele de specializare desfășurate într-o strânsă cooperare cu mediul de afaceri, despre modul de cercetare pentru realizarea unui proiect și privitor la conținutul tezei de master, astfel ca cercetarea să le ofere studenților oportunități pentru implementarea proiectelor. Mi s-a prezentat planul de învățământ pe discipline și număr de ore și am discutat privitor la similitudini și deosebiri cu planurile de învățământ din domeniul Management ale Facultății de Științe Juridice și Științe Economice Brașov.
Am făcut schimb de experienţă din domeniul nostru profesional şi în probleme legate de modalităţi de învăţare pentru studenţii noştri.
Deși studiile la această Universitate sunt efectuate de studenți din cele mai îndepărtate colțuri ale Poloniei, identitatea universității este puternic asociată cu capitala, Varșovia, atât prin sediul Universității – în interiorul Palatului Științei și Culturii, cât și prin activitățile ce le desfășoară. Relația cu orașul Varșovia și Palatul Culturii și Științei este exprimată în sigla Universității. Totodată, Universitatea efectuează cercetări privind strategia de dezvoltare a capitalei, cooperează cu autoritățile orașului la aplicarea acesteia, implementează o serie de proiecte sociale pentru Varșovia și rezidenții săi, inclusiv forme de pre-orientare profesională pentru elevii de liceu privitor la nevoile viitoare de ocupare a forței de muncă în capitală, ateliere anuale de interes, cooperare cu organizațiile neguvernamentale din Varșovia, inclusiv Cluburi Rotary. În anul 2020, Universitatea a stabilit un parteneriat cu noua Cameră de Comerț înființată pentru managerii artiștilor polonezi, care a dus la lansarea de studii specializate de prim ciclu și studii postuniversitare în specializarea „manager de divertisment” începând cu octombrie 2021.
Tot în cadrul acestei vizite am schimbat idei privind diversitatea socială şi culturala în Uniunea Europeană, s-au consolidat ideile publicării rezultatelor cercetării științifice a membrilor universității din Polonia în revistele Universității Spiru Haret și reciproc.
Am discutat despre participarea în comun în proiecte ale Uniunii Europene, despre cum să ne ajutăm reciproc în domeniul ştiinţific şi despre activităţi viitoare în cadrul ERASMUS+. Ambele universităţi s-au unit în jurul ideii de mobilitate a studenţilor şi a cadrelor didactice, oferită de ERASMUS+.
În cadrul mobilității, s-a discutat despre participarea cadrelor didactice de la Facultatea noastră la sesiunile Conferinţelor ştiinţifice organizate de Universitatea din Varșovia, în calitate de membri în Consiliul ştiinţific şi de autori de comunicări ştiinţifice.
Mobilitatea ERASMUS+ din acest an la Universitatea de Promovare, Media și Spectacole din Varșovia a consolidat bunele relații de colaborare academică inițiate cu ocazia primei vizite la Universitatea Spiru Haret a prorectorului Universității din Polonia, în aprilie 2019, în cadrul mobilităţilor ERASMUS+, când a predat studenţilor Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Economice şi Administrative Braşov.
În semn de prietenie și respect reciproc, împreună cu domnul prof.univ.dr. hab. Adam Grzegorczyk, prorectorul Universității de Promovare, Media și Spectacole din Varșovia, am schimbat însemnele celor două Universități.
13.09.2021
Prof.univ.dr. Roxana ȘTEFĂNESCU Director de departament Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice Brașov