Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Ştiinţe Economice din Braşov în colaborare cu Societatea Română de Drept European organizează vineri, 28 mai, ora 10, online: sjea-bv.spiruharet.ro, Conferinţa naţională cu participare internaţională: Justiţie şi management în societatea modernă, o invitaţie la reflecţie şi la o abordare complexă a societăţii în care trăim. Organizatorii acestei conferinţă îşi doresc să reunească specialişti din domeniile juridic, economic şi socio-uman, pentru ca aceştia să îşi poată împărtăşi şi discuta rezultatele cercetărilor lor. În acest an, datorită contextului pandemic actual, conferinţa se va ţine online (link-ul va fi trimis celor care se vor înscrie). Lucrările pot fi prezentate şi redactate în limbile: română sau engleză (articolele in extenso vor avea obligatoriu titlul, rezumatul şi cuvintele cheie în limba engleză). Prezentările nu vor putea depăşi 15 minute. Articolele prezentate vor fi publicate într-un volum al conferinţei la o editură românească, recunoscută de CNCS.
Conferinţa Justiţie şi management în societatea modernă se desfăşoară pe secţiuni:
A – Drept şi Administraţie publică;
B – Ştiinţe economice;
C – Ştiinţe socio-umane
Mai multe detalii: https://sjea-bv.spiruharet.ro/
Persoane de contact: prof. univ. dr. Alexandru Ionaş, lector univ. dr. Ana Munteanu e-mail: jmms.conference@gmail.com