• S-a lansat a treia ediţie a Selecţiei Creatori de Educaţie, singura competiţie, la nivel naţional, dedicată exclusiv cadrelor didactice din învăţământul primar şi gimnazial care realizează, zi de zi, un act educaţional „altfel”.
Ministerul Educaţiei Naţionale informează:
Într-un timp al nevoii acute de modele inspiraţionale, dar şi de împărtăşire, căutăm, în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi” – CRED, prin selecţia naţională ce le poartă numele, cei 50 de Creatori de Educaţie ai anului 2021.
Ei sunt cei care ştiu, zi de zi, să redefinească actul educaţional.
Ei sunt cei care se reinventează permanent şi se adaptează nevoilor tuturor elevilor pe care îi au la clasă.
Ei sunt cei care ştiu să creeze un mediu de învăţare deschis şi prietenos, punând astfel elevul în starea de învăţare necesară unui act educaţional care îşi atinge obiectivele.
Ei sunt cei care – adeseori prin joacă, joc, creativitate, inventivitate, interacţiune – generează schimbare în sala de clasă.
Ei sunt adevărate motoare de sprijin pentru elevi, aducându-le acestora bucuria de a învăţa, făcându-i să rezoneze cu ceea ce le transmit în timpul orelor.
Ei sunt Creatorii de Educaţie, Generaţia 2021.
Pentru a ne ajuta să îi găsim şi să îi premiem, elevi, părinţi, reprezentanţi ai societăţii civile, colegi din sistemul de învăţământ, dar chiar şi înseşi cadrele didactice, pot înscrie, începând cu 23 aprilie, şi până la data de 14 iunie a.c., pe platforma online creatorideeducatie.ro, activităţile educaţionale pe care le propun a fi recunoscute ca modele de bune practici în educaţie, creând astfel premisele ca profesorul înscris să fie recunoscut ca fiind unul dintre cei 50 de Creatori de Educaţie, Generaţia 2021.
În perioada 14 iunie – 9 iulie, are loc validarea online privind condiţiile de eligibilitate a propunerilor înscrise. Validarea presupune verificarea corectitudinii informaţiilor completate în formularul de înscriere a propunerii, prin efectuarea de verificări la nivel local, prin mijloace de comunicare online, telefon etc., în vederea obţinerii datelor necesare pentru promovarea/trecerea modelului de bune practici înscris în următoarea etapă a selecţiei. Ulterior, toate modelele educaţionale validate vor fi publicate pe platforma creatorideeducatie.ro.
În intervalul 9 iulie – 13 august a.c., se va desfăşura evaluarea tehnică a propunerilor validate. La finalul acestei etape, vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează: 20 de premii pentru nivelul primar şi 30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Şcolii/interdisciplinar, activităţi extracurriculare/extraşcolare).
Precizăm că la ediţia din acest an pot participa doar proiecte de bune practici realizate, atât online,cât şi offline, în ultimii 2 ani şcolari (2019-2020 şi 2020-2021), în cadrul selecţiei punându-se accent pe actul pedagogic din comunităţile dezavantajate, pe prevenirea/reducerea absenteismului sau a abandonului şcolar.
Criteriile de acordare a punctelor şi grila de punctaj sunt disponibile în Regulamentul selecţiei, ediţia 2021, acesta fiind publicat pe site-ul dedicat selecţiei, în secţiunea „Regulament”.
Creatori de Educaţie se desfăşoară anual, începând din 2019 până în 2022, selecţia naţională de bune practici în educaţie având rolul de a informa părţile interesate, din sistemul educaţional şi din afara acestuia, cu privire la experienţele de succes ale cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum, a planurilor-cadru şi a programelor şcolare, în învăţământul primar şi gimnazial.
***
Curriculum Relevant, Educaţie Deschisă pentru toţi – CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educaţional românesc, fiind în acest moment cel mai important proiect al Ministerului Educaţiei ce vizează învăţământul preuniversitar.
CRED este totodată parte integrantă a Strategiei Europa 2020, prin Strategia privind Reducerea Părăsirii Timpurii a Şcolii. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, se implementează la nivel naţional şi are 12 parteneri (instituţii publice): Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), 8 Case ale Corpului Didactic din fiecare regiune de dezvoltare şi 3 Inspectorate şcolare.