Ciprian Eugen ŞTEFĂNESCU este absolvent al Facultăţii de Marketing şi Comerţ Exterior, promoţia 2000.
„Cursurile urmate la Universitatea Spiru Haret au fost fundamentul teoretic al carierei mele. Ulterior, cei doi ani de ucenicie ca asistent universitar la Universitatea Spiru Haret şi apoi masterand în Marketing şi Comunicare în Afaceri au îmbogăţit cunoştinţele deja acumulate şi mi-au deschis calea către câştigarea experienţei profesionale. Au urmat companii, provocări, pieţe internaţionale, noi produse, noi servicii, strategii de marketing aplicate, apoi au urmat perfecţionări şi alte cursuri, networking şi, puţin cate puţin, am evoluat în ceea ce sunt astăzi.
Şi în prezent mi se întâmplă să fiu invitat să ţin prelegeri la universităţi sau pentru companii ca parte a contractelor de consultanţă, însă de fiecare dată îmi amintesc cu mare drag de momentele când intram la seminarii cu studenţii de la Universitatea Spiru Haret şi discutam lucruri atât de interesante, cea mai mare satisfacţie a mea fiind faptul că, şi la 4-5 ani după reorientarea carierei mele către zona de afaceri, încă mai primeam apeluri de la foştii studenţi care îmi mulţumeau pentru diversele sfaturi şi idei pe care le formulasem în colaborarea noastră.
Recomand cu încredere Universitatea Spiru Haret şi chiar în virtutea faptului că piaţa se confruntă cu o mare inflaţie de economişti, facultatea pe care am absolvit-o cântăreşte foarte mult în această piaţă, aplicaţiile practice şi studiile de caz aprofundate fiind de un real folos şi făcând diferenţa între învăţământul de stat şi cel în mediul privat, în cadrul Universităţii Spiru Haret.
Recomand în final Universităţii Spiru Haret să îşi dedice energia în a crea pachete atractive pentru studenţii străini care nu de puţine ori m-au abordat în încercarea de a obţine mai multe informaţii privind procedura şi documentele necesare înregistrării la studii universitare în România. La nivelul de pregătire şi profesionalism al cadrelor didactice din cadrul Universităţii Spiru Haret sunt sigur că se pot preda cu succes cursuri susţinute în limba engleză.”