• Lucrez în domeniu, în cadrul unei clinici. Activitatea mea nu este una obişnuită, deoarece lucrez la DriveThru, recoltez exudat faringian şi nazal pacienţilor care se testează pentru virusul Covid-19 din anumite motive, precum: călătorii, locul de muncă, şcoală, suspecţi, preventiv. Aşadar, zi de zi îmbrac binecunoscutul combinezon, port masca KN95, mască chirurgicală, vizetă, bonetă, trei perechi de mănuşi, botoşi, halat impermeabil şi cizme. Nu m-am temut de această „secţie” deoarece în Codul de etică al AMG avem obligaţia ca în cazul pandemiilor să fim prezenţi, iar când mi-am ales această profesie am ştiut ce obligaţii am.
• Îşi doreşte să devină un mic înger păzitor. Ce înseamnă pentru ea asta? Asistent medical generalist, grad principal în Serviciul Judeţean de Ambulanţă, unde va putea să îşi dedice viaţa persoanelor aflate în situaţii critice. Ea este Roxana Ionela Feraru şi a absolvit Colegiul Universitar Spiru Haret, calificarea profesională Asistent Medical Generalist, promoţia 2020. După absolvire a avut oportunitatea de a lucra o perioadă în Serviciul Judeţean de Ambulanţă, însă momentan, din cauza pandemiei de coronavirus, acest vis s-a sistat.
Îşi aminteşte cu emoţie de momentul în care a intrat pentru prima dată în amfiteatrul Colegiului Universitar Spiru Haret: Când m-am văzut într-o mulţime atât de mar,e am realizat că visul meu de a deveni asistent medical o să înceapă alături de foarte mulţi oameni dedicaţi acestei profesii.
Ionela Ionescu este profesorul de care îşi aminteşte cu drag: A fost prima persoană care mi-a pus în mână pentru prima dată o seringă. Acest om minunat a insistat să învăţăm această profesie temeinic, să o iubim, dar, cel mai mult, să o respectăm! De fiecare dată i-am mulţumit pentru faptul că am ajuns aici datorită dumneaei. De ce? În primul an aveam extrem de multe emoţii, îmi tremurau mâinile de fiecare dată când ajungeam lângă patul pacientului, emoţiile transmise de către pacient mă făceau să cred că nu sunt capabilă de a înţelege pe deplin suferinţa prin care trece. Dar doamna profesor Ionescu m-a ajutat să înţeleg exact ce trebuia să fac. Trebuia să ascult, să sprijin şi să ridic moralul, să-i vorbesc frumos, să-i zâmbesc, să-l descopăr. Asta am învăţat sub aripa dumneaei.
Ce ne poţi spune despre stagiile de practică pe care le-ai efectuat în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret?
Am întâlnit oameni dedicaţi acestei profesii. Atât eu, cât şi colegii am mers pe secţiile care ne stârneau cel mai mult curiozitatea. Eu am efectuat primii doi ani la Spitalul Colentina, secţia Chirurgie Generală, sub îndrumarea doamnei profesor Ionela Ionescu. În anul 3 am decis să învăţ ce înseamnă Medicină de Urgenţă. Ţinând cont de acest aspect, am efectuat stagiul de practică la SJA Giurgiu, iar în tot acest timp mi-am dat seama că asta îmi doresc. Sunt o persoană destul de dinamică, iar ,,adrenalina” întâlnită acolo mă face să-mi doresc asta.
Ai un model pe care îl stimezi îndeosebi în domeniul în care te-ai specializat?
O admir foarte mult pe doamna Camelia Lamba, îndrumătorul meu în stagiul de practică în cadrul SAJ Giurgiu. Este un om extrem de puternic, gestionează situaţiile foarte bine în condiţii de stres. A avut răbdarea şi priceperea de a mă învăţa diferenţa dintre Secţie şi Urgenţă. „Contracronometru” este cuvântul ce defineşte corect această ramură.
În prezent lucrezi în domeniul pe care l-ai absolvit? Descrie-ne o zi tipică din programul tău de lucru.
Lucrez în domeniu, în cadrul unei clinici. Activitatea mea nu este una obişnuită, deoarece lucrez la DriveThru, recoltez exudat faringian şi nazal pacienţilor care se testează pentru virusul Covid-19 din anumite motive, precum: călătorii, locul de muncă, şcoală, suspecţi, preventiv.
Aşadar, zi de zi îmbrac binecunoscutul combinezon, port masca KN95, mască chirurgicală, vizetă, bonetă, trei perechi de mănuşi, botoşi, halat impermeabil şi cizme. Nu m-am temut de această „secţie” deoarece în Codul de etică al AMG avem obligaţia ca în cazul pandemiilor să fim prezenţi, iar când mi-am ales această profesie am ştiut ce obligaţii am.
De ce ai ales Colegiul Universitar Spiru Haret pentru educaţia ta?
Am aflat de Colegiul Universitar Spiru Haret într-o dimineaţă obişnuită mergând cu autobuzul. Am văzut un panou publicitar pe bulevardul. Iuliu Maniu cu facilităţile oferite. Asta m-a făcut să intru pe site-ul oficial şi să aflu toate detaliile, care în final m-au făcut să aleg această şcoală. Recomand această instituţie. Profesorii sunt persoane care lucrează în domeniu, cadre medicale din spitalele mari de stat, care ne-au îndrumat în stagiile de practică pe secţiile unde dumnealor profesează. Cât despre serviciul administrativ am doar cuvinte de laudă. Au dat dovadă de devotament, punctualitate, seriozitate, pentru fiecare problemă au găsit o soluţie. Motivaţia consider că îi caracterizează pe cei care lucrează în această instituţie.
Ce sfat le dai bobocilor Colegiului Universitar Spiru Haret?
Sfatul meu pentru bobocii Colegiului Universitar Spiru Haret este acela de a iubi această profesie. Prima emoţie, primul impuls o să-l simtă lângă patul pacientului, atunci când îşi vor da seama şi de frumuseţea acestei profesii. Le recomand ca în cei trei ani de şcoală să meargă pe cât mai multe secţii, să descopere cu adevărat ceea ce îi atrage. Astfel, îşi vor transforma pasiunea în jobul dorit.
Jurământul asistentului medical este sacru pentru Roxana Ionela Feraru:
În numele Vieţii şi al Onoarei,
jur
să îmi exercit profesia cu demnitate,
să respect fiinţa umană şi drepturile sale
şi să păstrez secretul profesional.
Jur că nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, apartenenţă politică sau stare socială.
Voi păstra respectul deplin pentru viaţa umană chiar sub ameninţare şi nu voi utiliza cunoştinţele mele medicale contrar legilor umanităţii.
Fac acest jurământ în mod solemn şi liber!
(https://colegiuluniversitar.spiruharet.ro/blog/2020/)