Acum, în plină pandemie, când teatrele se vor închide din nou, sunt artişti pe care nevoia de a crea, de a fi mereu „în priză”, nu îi lasă să se retragă din lumina reflectoarelor. Talentul şi verva spectaculară îi determină pe aceştia să caute căi de refulare, de menţinere a unei stări psihice efervescente. Printre aceştia se află şi actriţa Mariana Burlacu, absolventă a Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. COLORICII este noua sa „invenţie”, fiind cea mai nouă trupă muzicală pentru copii, compusă din Ritza Marizza Clowniţa, 3 Colorice
(Ici Rici şi Colorici), Super Dj şi Bunicuţa. Este un concept muzical şi educativ pentru cei mici şi chiar distractiv pentru cei mari. Pot fi chemaţi la diferite spectacole ale copiilor, sau pentru copii, dar pot să lucreze şi în studio, înregistrând cântece şi piese noi de teatru.
Mariana Burlacu s-a născut pe malul Dunării, la Tulcea, unde a şi urmat cursurile Colegiului Dobrogean Spiru C. Haret Tulcea. Odată venită în Bucureşti, devine studentă la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Spiru Haret, specializarea Artele Spectacolului (actorie). Ca experienţă profesională, amintim rolul Ceciliei Stork – în cadrul emisiunii Ziduri şi umbre (TVR Cultural; tipul emisiunii: reconstituire (familia Stork), rol în scurt-metrajul Pentru Mona de Mihail Radionoiu (Universitatea Media). În timpul facultăţii, în cadrul examenelor de Arta actorului, Mariana Burlacu interpretează personaje dramatice, dar şi comice, precum: Doamna Bergman din Deşteptarea primăverii de Frank Wedekind; Sonia din piesa Unchiul Vania de A.P.Cehov; Doica din Romeo şi Julieta de W. Shakespeare; Doamna Page din Nevestele vesele de W.Shakespeare; Veta din O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale; Smeraldina din Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni. A apărut, de asemenea, şi în spectacolul Domnişoarele din Avignon de Jaime Salom Vidal. În perioada 2007 – 2009, actriţa Mariana Burlacu a jucat la Teatrul Jean Bart din Tulcea, timp în care a adunat câteva premii importante. Este vorba despre Premiul teatrului Jean Bart pentru interpretare feminină la Festivalul internaţional de teatru Tragos (24-27 septembrie 2009); Premiul I pentru interpretare feminină la Festivalul internaţional de teatru din Diaspora (Creta-Grecia, desfăşurat în perioada 12-16 iulie 2008) şi Premiul II pentru interpretare la Festivalul judeţean I.L.Caragiale (Tulcea; mai 2008).
În premiatul spectacol Preţioasele ridicole, după Moliere, a interpretat spumosul rol al Marottei.
După susţinerea examenului de licenţă, joacă în piese de teatru pentru copii şi participă ca animator la petreceri pentru copii (Firma: Zurlievents – Bucureşti; 2009 – 2010). Învaţă limba engleză, dar şi limba greacă, spre a cunoaşte mai bine originile teatrului. Cântă, dansează latino, tradiţionale greceşti, balet, dansuri de societate. Cumulează cunoştinţe de regie şi coregrafie. Având abilităţi organizaţionale şi de gestionare a timpului, capacitate de adaptare în situaţii noi, fiind sociabilă, se integrează uşor într-un colectiv nou. De aceea „a luat frâiele în mână” şi a înfiinţat Artist Party, o firmă specializată în organizarea petrecerilor pentru copii care încearcă să îi mulţumească, atât pe cei mici, cât şi pe cei mari. Experienţa de peste 5 ani în acest domeniu le-a dezvăluit secretele clovnilor şi clovniţelor, ale prinţeselor Elsa, Anna, Albă ca Zăpada, Rapunzel, Cenuşăreasa, Belle şi ale altor personaje de poveste, ale supereroilor, ale vedetelor pop-rock şi ale personajelor din filmele animate (Hannah Montana, Fiona, Shreck, Toy Story), pe care doresc să le împărtăşească tuturor copiilor dispuşi să se distreze alături de ei.Alături de Artist Party, acum şi COLORICII vin cu verva lor extraordinară. Trăind într-o lume a copiilor, vibrând cu sufletul pe palmă, şi ei, artiştii, printre care o aflăm şi pe Mariana Burlacu, vor continua să fie tot copii. La mulţi ani copilărie! (George V. GRIGORE)