Până la sfârşitul anului calendaristic 2020, toate cursurile programelor de Licenţă şi Masterat ale facultăţilor din cadrul Universităţii Spiru Haret vor avea loc exclusiv online, pe platforma de e-learning, Blackboard, implementată încă din anul 2006 la nivelul instituţiei de învăţământ superior. Excepţie fac Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Medicină Veterinară, care, după două săptămâni de activitate exclusiv online, în funcţie de situaţia concretă şi de noile decizii care se vor lua de către autorităţi, îşi vor putea organiza activitatea practică, lucrările practice, laboratoarele şi proiectele cu prezenţă fizică.
Modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor didactice în semestrul I al anului universitar 2020-2021 pentru programele de studii ale facultăţilor din structura Universităţii Spiru Haret din Bucureşti este stabilit de către Senatul Universităţii, conform OUG nr. 141/19.08.2020 şi a Ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5487/1494/31.08.2020, modificat şi completat prin Ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5650/1670_2020, prin trecerea de la scenariul 2, respectiv „Cursuri derulate online, seminarii organizate parţial online, practică, lucrări practice, laboratoare şi proiecte organizate cu prezenţă fizică, cu respectarea tuturor normelor de protecţie”, la scenariul 3, respectiv „Participarea tuturor studenţilor/cursanţilor la activităţi didactice online”, având în vedere rata incidenţei cumulate a cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV 2 (adresa Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti nr. 26446/12.10.2020).