den Bucureşci – Poveste cu porţelanuri şi indolenţe

În sfârşit, Primăria Capitalei ne anunţă că încă o clădire monument istoric lăsată timp de 21 de ani în paragină va fi consolidată şi renovată. Probabil nasul fin al vreunui demnitar rătăcit întâmplător prin Bucureşti a fost cutremurat de miasmele de toaletă publică neigienizată emanate de monumentala clădire devastată de lipsa de respect şi indolenţa autorităţilor.
Blocul „Rosenthal”, construit între anii 1937 şi 1938 după planurile arhitectului Radu Dudescu, a fost prima clădire din Bucureşti cu prăvăliile retrase de la bulevard. Somptuosul edificiu a găzduit, timp de 30 de ani, „Casa de Pensiuni, Împrumuturi şi Ajutoare” a angajaţilor Băncii Naţionale a României, care a fost şi antreprenor general. În 1948 a fost naţionalizată, căpătând mai multe destinaţii, iar din anul 1968 devine sediu al Frankfurt Bucharest Bank, o subsidiară a Băncii Române de Comerţ Exterior, care gestiona investiţiile companiilor germane în România socialistă. După 1999, imobilul a fost părăsit, fiind obiectul unui litigiu între Academia Română, Banca Naţională şi Primăria Capitalei. Cât timp a fost a nimănui, impunătoarea construcţie s-a degradat până la limita transformării în pericol public.
Stilul eclectic plasat între „Neomodernism” şi „Art Deco” al faţadelor, interioarele de o eleganţă solemnă, pereţii îmbrăcaţi în marmură, sala de conferinţe, sala de sport şi restaurantul de la ultimele două etaje, subsolul cu parcare pe două niveluri, dar şi magazinul cu porţelanuri fine „Rosenthal”, de la care şi-a luat numele, au transformat imobilul, de o uluitoare modernitate la vremea respectivă, într-un simbol al dezvoltării accelerate a capitalei – un etalon al bunului gust şi rafinamentului arhitectonic.
Cât timp proiectul demarat de Primăria Capitalei nu va fi oprit, putem spera la revenirea în peisajul urban, de această dată cu strălucirea şi aerul distins de odinioară, a unei clădiri simbol a Bucureştilor de ieri şi, poate, cu puţin noroc, şi de mâine. (Dragoş CIOCĂZAN)