Generaţii de sacrificiu

Cum e mai bine: să ai bani şi să nu ai ce să cumperi sau să nu ai bani şi să ai ce să cumperi? Mă refer la bunuri, servicii, timp liber, până la urmă, viaţă. Pentru că, este ca un făcut, la noi greu găseşti o perioadă în care să ai şi bani şi ce să cumperi! Din cărţile de istorie, din povestiri sau din propria experienţă, toţi ştim despre „generaţiile de sacrificiu”.
Nu a fost ocolită, de-a lungul timpului, nicio clasă socială, nicio vârstă. Secolul trecut a fost marcat de războaie, de construcţie şi de reconstrucţie, de schimbări de regim politic, de analfabetism, de diferenţele uriaşe dintre sat şi oraş, de vicisitudinile naturii. Fiecare generaţie a suferit, într-o măsură mai mică sau mai mare. Sunt însă şi generaţii care „au avut parte” de mai multe încercări, care au suferit mai mult. Sunt generaţiile cărora li s-a cerut tot mereu să înţeleagă, să se gândească la viitor, la copii şi nepoţi, la viitorul acestei ţări. Şi aceste generaţii au fost viitorul, au fost copii şi nepoţi, dar şi atunci au fost invitaţi/obligaţi să se gândească la viitor! Au tras lozul „necâştigător”, nici măcar şansa unuia cu „mai trage o dată”. Pentru că această viaţă nu se mai repetă! Problemă de timp? De spaţiu?
E adevărat, suntem obişnuiţi să contăm drept „cap de locuitor” şi, mai nou, doar ca grupuri, fără calităţi, defecte, profesii, boli, nevoi individuale. Copii, tineri, adulţi şi bătrâni, nişte categorii standardizate. Am zice că aşa cere…statistica. Dar nu statistica ne-a transformat în duşmani. Nu. Unii dintre ai noştri au făcut-o şi o fac. Cei cărora, din patru în patru ani, le dăm votul pentru a gestiona ţara şi, până la urmă, destinele noastre. Demagogie, ipocrizie, peste lipsa de educaţie, de profesionalism. Oameni care creează iluzii, pe care le vând pe post de promisiuni-certitudini. Cu sacul plin în căruţă, cer celorlalţi să se gândească la viitor, la copii şi nepoţi! Cu ce obraz? Sigur, ţara nu este într-o situaţie de îmbelşugare. Dar din cauza cui? Cine a devalizat-o? Care formaţiune politică poate pretinde că a acţionat numai în beneficiul ţării? Sigur, cu îndemn şi sprijin de pe alte meleaguri, s-au făcut nişte progrese. Macro. Dar la nivel individual?! (Nu mă refer la maximum 20 la sută din populaţie, ci la restul.) Toţi ne-au îndatorat pentru o spoială de îndeplinire a promisiunilor, îndatorare de care a beneficiat tot cine a trebuit! Nu se pot majora pensiile cu 40 la sută, spun actualii guvernanţi. Dar de ce a fost inclusă în buget – conform declaraţiilor ministrului de Finanţe, în iarnă – această cheltuială? Pentru că există lege aprobată şi promulgată? Pentru că se bănuia că vor avea loc alegeri?! Acum suntem în pandemie. Aha! Şi în campanie. Dar nu, nici foştii nu mai sunt siguri că ar mai majora cu acest procent pensiile şi ar dubla alocaţiile. Ştiţi de ce? „Ăştia au furat!” „Ăştia”. Aceeaşi Mărie cu altă pălărie! Îşi imaginează toţi „ăştia” câţi bătrâni au trăit pe datorie cu speranţa la majorarea din septembrie? Ei care nu ştiu cât costă o pâine sau un bilet de tramvai, un ghiozdan sau un caiet… Pot trăi „aleşii” cu mai puţin de o mie de lei pe lună? (Coşul zilnic, zicea un cunoscător, s-ar situa la cel puţin 2.500 de lei!).
Sadismul nu este o caracterizare suficientă pentru cei care generează mereu şi mereu generaţii de sacrificiu. Nu m-ar mira ca domniile lor să nu ştie că fiecare om are doar o singură viaţă! Pentru că ei se îndestulează pentru generaţii! (Mioara Vergu-Iordache)