Când în generală, la Geografie, arătam pe harta României poziţionarea localităţilor, a munţilor sau altor forme de relief nu aveam reprezentarea reală a acelor locuri. Nu le ştiam bine nici pe cele natale, dar măcar aveam o idee. Le-am descoperit frumuseţea sălbatică mult mai târziu şi de atunci am tot colindat să le aflu. De ce? Pentru că ne aflăm într-o permanentă schimbare, şi acele locuri şi noi. Nu există loc pe glob la care să nu poţi să mergi, dacă vrei.
Ca să ajungi la Sarmizegetusa Regia, sus, la Grădiştea de Munte, laşi multe în urmă. Oraşe, sate, oameni, drumuri… şi urci, şi tot urci, cam vreo 15 km de la ultimul sat, Costeşti. La şes, 15 km sunt un fleac, la munte, timpul, distanţele au o altă reprezentare. Trebuie să fii atent şi la drum, o limbă şerpuită de piatră, care străbate singura vale dintre doi versanţi de munte, şi la peisaj, mereu schimbat. Cerul, o minunăţie, aerul, nefiresc de curat. Nu ai cum să simţi oboseala! Dar trebuie să fii atent pe unde mergi şi să memorezi traseul, pentru că s-ar putea să îţi fie de folos, în caz de… şi o să explic mai încolo ce şi cum.
Cam la vreun kilometru de cetate, laşi maşina şi iei pieptiş dealul ce te mai desparte de ea. În fapt, mergi printr-o pădure de coastă, unde, chiar şi vara, cu toate zilele toride, e bine să ai cu tine o jacheţică şi o umbrelă. Ajuns, treci de poarta cetăţii şi, tot prin pădure, te îndrepţi spre locul unde, pe baza descrierilor şi ruinelor găsite, a fost reamenajată antica cetate. Cobori cam 200 de metri, cu o diferenţă de nivel considerabilă, având vreme să observi toate monumentele ce se regăsesc acolo. De la zidul cetăţii, la sanctuarul de andezit. Azi, faţă de anul trecut, sunt mai puţini jandarmi decât data trecută şi lipsesc panourile de avertizare cu: „Atenţie, vipere!”. Faptul că lipsesc panourile, nu înseamnă că lipsesc şi viperele. Cu atâta foială de oameni e greu ca o viperă să se aventureze în cetate, dar nu se ştie niciodată! Cu totul altfel stau lucrurile la marginea ei, chiar imediat ce începi să cobori un pic, să găseşti şi tu un cadru mai altfel decât miile făcute de alţii. Noi am fost norocoşi şi am prins în cadru o viperă. Vă amintiţi ce v-am spus de un eventual pericol? Ei bine, iată-l! Dacă ai ghinionul să fii muşcat de viperă, atunci află că e mai greu cu ajutorul! Jandarmul păzeşte monumentele. Dacă te mişti, plus spaima, viteza de circulaţie a sângelui se amplifică şi nu e bine deloc. Dacă te ajută totuşi cineva, îţi ia cam o jumătate de oră să ajungi pe braţe la poarta de intrare. De aici, înapoi 15 km marş, pe drum de munte relativ sigur, apoi treci ca glonţul prin Costeşti şi toate satele înşirate pe o distanţă de 65 de km până la spitalul din Deva, unde, surpriză, nu există ser antiviperin! Anul trecut, cam în aceeaşi perioadă, Ministerul Sănătăţii a dat un comunicat prin care a spus că NU EXISTĂ SER ANTIVIPERIN în nicio unitate spitalicească din ţară!
Eu ştiam toate astea şi mă uitam stupefiat că turiştii nu veniseră la ei cu un băţ, cu ghete şi pantaloni mai groşi, pentru orice eventualitate. Dragilor, cât de frumoasă ar fi natura de la noi, de la alţii, tot sălbatică este! Şi plină de pericole. Orice zonă românească este în felul ei un colţ de Rai, dar oricât de frumoasă ar fi, nu cred că-şi doreşte cineva să rămână acolo pe veci. Dacă iubim muntele, marea, Natura, trebuie să fim pregătiţi şi pentru pericolele lor. (Virgil MIHAILOVICI)