Cinci întrebări şi câteva impresii despre un viitor previzibil
Preocupaţi de crearea unui confort educaţional la standarde cât mai înalte, asigurat atât cadrelor didactice, cât şi studenţilor universităţii Spiru Haret, am publicat în ultimele două luni câteva materiale care să identifice cum au traversat toţi protagoniştii procesului de învăţământ această perioadă marcată de provocările generate de o situaţie pandemică fără precedent în ultimele opt decenii. Pentru că este esenţial ca metodele de predare şi studiu să nu fie afectate de distanţarea fizică sau de lipsa interacţiunii între studenţi şi cadrele didactice, iar pregătirea viitorilor absolvenţi să nu aibă de suferit. Acesta a fost şi rămâne, indiferent de condiţiile socioeconomice şi de evoluţiile situaţiei medicale, obiectivul fundamental al Universităţii, pus în practică prin osteneala continuă a celor care au răspunderea pregătirii unor specialişti capabili să facă faţă realităţilor economice, dar şi mediului antreprenorial.
În context, prin amabilitatea doamnei conf.univ.dr. Elena Gurgu, de la Facultatea de Ştiinţe economice Bucureşti, am adresat studenţilor şi masteranzilor facultăţii cinci întrebări al căror răspuns să ne ajute să aflăm frământările, împlinirile, dificultăţile şi planurile lor de viitor. Ce i-a determinat să facă acest pas şi care este impresia lor după primele cursuri? De ce au ales specializarea respectivă? Răspunsurile vor face, poate, obiectul unei analize, astfel încât noul an universitar, care se va desfăşura, probabil, în condiţii de distanţare fizică similare celor din semestrul II al anului trecut, să poată fi parcurs pe baza unei rutine bine puse la punct, pentru că acum ştim cu ce ne confruntăm.
* * *
De ce aţi ales această specializare/do-meniu de studiu şi de ce Universitatea Spiru Haret?
• M-am înscris la această facultate, specializarea Marketing, deoarece am fost îndrumată către această facultate de către un fost absolvent. Specializarea Marketing mi-a fost recomandată cu încredere. Am ales în special Marketingul, deoarece am studiat piaţa muncii, iar cele mai multe job-uri sunt din domeniul Marketing. (Irina-Florentina I., licenţă, Marketing)
• Am ales această specializare deoarece sunt salariat într-o instituţie publică, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, în cadrul Serviciului Relaţii Publice şi Purtător de cuvânt, în consecinţă am considerat că este cea mai bună opţiune de a accesa cele mai noi informaţii despre comunicare şi relaţii publice. (Maria H., absolventă Marketing şi Relaţii Publice în Afaceri)
• Alegerea a venit ca o completare în domeniul profesional în care activez, mai exact o specializare în domeniu. (Ana-Sabina C., masterand)
• Pentru că lucrez deja în domeniu şi pentru că USH mi-a fost recomandată de mai mulţi colegi de generaţie care şi-au găsit după absolvire un job foarte bun. (M.I., licenţă, an II).
Ce vă imaginaţi, înainte de a deveni student, că face un absolvent al acestei specializări în viaţa profesională reală? S-a schimbat ceva după primele cursuri, au apărut detalii, dezamăgiri, lucruri despre care nu ştiaţi sau vă menţineţi opinia iniţială?
• În cazul meu nu a fost nevoie de multă imaginaţie Informaţiile aflate chiar de la primele cursuri m-au ajutat să înţeleg mai clar anumite situaţii, m-au ajutat să abordez cu mai mult profesionalism solicitările petenţilor. (Maria H., absolvent Marketing şi Relaţii Publice în Afaceri)
• Ca absolvent, această specializare îmi conferă mai mult siguranţă şi pregătire, ca nivel de cunoştinţe profesionale, în domeniul în care activez. (Ana-Sabina C., masterand)
• Înainte să devin studenta acestei facultăţi şi a acestei specializări, nu aveam decât cunoştinţele bine puse la punct despre partea de marketing în societate. Ulterior, după jumătatea primului an, am reuşit deja să aflu mult mai multe informaţii şi să ajung să mă întâlnesc şi în viaţa reală cu situaţiile ce mi-au fost prezentate şi explicate la cursuri, în facultate. (Irina-Florentina I., licenţă, Marketing)
• Am constatat, chiar după primele ore de curs, că unele activităţi la locul de muncă pot fi eficientizate şi ordonate astfel încât să pot organiza mai bine ziua de lucru şi să fac faţă mai bine sarcinilor zilnice. (R.D., licenţă, an I)
Credeţi că sfaturile profesorilor, cursurile urmate, activitatea practică vă vor folosi în carieră, la rezolvarea sarcinilor curente ale viitorului job? Sunt adaptate cunoştinţele predate la realităţile economiei reale?
• Cu siguranţă, am avut tot sprijinul profesorilor, începând de la sfaturi şi până la cursurile pe care aceştia ni le-au predat şi explicat. Sunt sigură că acumularea de cunoştinţe în Marketing ne va ajuta în carieră, deoarece profesorii ne-au exemplificat la cursuri şi seminare multe aspecte practice, la care se adaugă şi activitatea efectivă de practică, pe am făcut-o în cadrul ROMEXPO SA Bucureşti. Cursurile ne-au fost de mare folos şi sunt adaptate la realitatea economiei, astfel încât eu consider că nu vom avea probleme şi nu vom fi surprinşi atunci când ne vom lovi de realitatea practică. (Irina-Florentina I., licenţă, Marketing)
• Cel mai bun argument, în cazul meu, pentru utilitatea sfaturilor profesorilor şi a cursurilor urmate este lucrarea mea de disertaţie. Aceasta este un studiu de caz din care reiese clar impactul pe care l-au avut relaţiile publice şi o bună comunicare în abordarea ultimei crize mondiale: pandemia Covid-19. Mi-am dorit să scot în evidenţă implicarea instituţiei în care profesez şi a colegilor mei. Ne-am dorit să venim în întâmpinarea cetăţenilor cu soluţii care să-i ajute să îşi rezolve situaţiile şi problemele vis-a-vis de sistemul de sănătate şi de necesităţile de asistenţă medicală. (Maria H., absolvent Marketing şi Relaţii Publice în Afaceri)
• Cursurile urmate şi ghidarea primită din partea profesorilor m-au ajutat să dobândesc un nivel de cunoştinţe care au venit în sprijinul pregătirii mele profesionale, mai mult, corelarea practică cu cea teoretică, într-un mod superior de abordare a sarcinilor curente ale jobului prezent. (Ana-Sabina C., masterand)
• Cu siguranţă îmi vor folosi mai mult ca bază teoretică şi ca îndrumare generală, partea cea mai importantă este însă practica. (M.I., licenţă, an II).
Este posibil ca, pentru o perioadă mai lungă de timp, cursurile şi examenele să se desfăşoare online sau în sistem hibrid. Vă afectează acest lucru, vă afectează pregătirea?
• Pregătirea online sau în sistem hibrid se poate desfăşura cu succes dacă problemele sunt abordate de către toate părţile implicate foarte serios, cu toate instrumentele necesare, atât din punct de vedere tehnic, cât şi ca material didactic. (Ana-Sabina C., masterand).
• Participarea la cursuri online a fost o provocare pentru mine. Eu prefer relaţionarea directă, faţă în faţă cu profesorii şi colegii studenţi, atât la cursuri, cât şi la examene. Cred că varianta optimă este un sistem hibrid. (Maria H., absolvent Marketing şi Relaţii Publice în Afaceri)
• Consider că varianta online de învăţământ universitar este o variantă mult mai uşoară şi mult mai la îndemână studentului, dar şi profesorului. În toată perioada aceasta, în care cursurile şi examenele au fost online, personal m-am descurcat foarte bine şi am reuşit, chiar şi aşa, să promovez cu note foarte mari. Aş opta în continuare pentru examene online, şi cursuri de asemenea, fiind mult mai practice, mult mai uşor de abordat, nu aş mai pierde atât de mult timp cu deplasarea şi aş avea timp şi pentru alte activităţi. (Irina-Florentina I, licenţă, Marketing)
Universitatea Spiru Haret a fost pregătită pentru impactul cu provocările generate de pandemie? Adaptarea profesorilor, a metodelor de studiu şi examinare, ambientul universitar în general, au asigurat o trecere lină la noul context sau totul s-a petrecut brusc, influenţându-vă capacitatea de învăţare şi asimilare? Aţi recomanda Universitatea Spiru Haret unui absolvent de liceu/coleg de serviciu/prieten?
• Universitatea a fost pregătită pentru impactul generat de pandemie. Din păcate, schimbarea metodelor de studiu şi examinare a fost bruscă, dar nu poate fi învinuită universitatea. Da, am recomandat Universitatea Spiru Haret. Diploma de licenţă am obţinut-o la aceeaşi universitate. În cazul meu, diploma şi cunoştiinţele dobândite mi-au fost de un real folos în carieră. (Maria H., absolvent Marketing şi Relaţii Publice în Afaceri)
• Universitatea a reuşit să ofere spaţiul şi modalitatea eficientă pentru buna desfăşurare a cursurilor, fără a resimţi un impact mare la trecerea în noul context, cu desfăşurarea online a cursurilor, seminarelor. (Ana-Sabina C., masterand)
• Din punctul meu de vedere, atât conducerea facultăţii, cât şi profesorii ne-au oferit o trecere exemplară de la partea fizică la partea online. Personal, nu am simţit o diferenţă atât de mare, profesorii au fost foarte implicaţi, întotdeauna ne-au comunicat totul în timp util şi chiar şi examenele au fost foarte bine organizate, astfel că nu am întâmpinat vreo situaţie dificilă. Cu siguranţă recomand această Universitate, dar şi specializarea Marketing. Experienţa avută şi ajutorul acordat pe timpul facultăţii m-au ajutat să mă dezvolt şi să ajung la sfârşitul studiilor mult mai uşor. Facultatea aceasta te ajută şi cu viaţa personală, permiţând studentului şi să muncească, dar şi să înveţe şi să-şi dezvolte mai departe viaţa profesională. (Irina-Florentina I., licenţă, Marketing).
• Trecerea de la sistemul clasic la online a fost, practic, pe neaşteptate, dar în final am reuşit să ne adaptăm, printr-un efort foarte mare, care a fost probabil la fel de suţinut şi pentru profesorii noştri. Acum va fi mai uşor pentru că ştim deja cum funcţionează. Am vorbit deja cu câţiva prieteni şi le-am recomandat Universitatea Spiru Haret, mai ales pentru că permite urmarea cursurilor în timp ce ai un loc de muncă. (M.I., licenţă, an II).
*
Luând în considerare răspunsurile acestor tineri, care au stat sau încă se mai află pe băncile Universităţii Spiru Haret, se impun câteva scurte concluzii, care, fără îndoială, vor fi luate în calcul la organizarea cursurilor şi examinărilor în anul universitar 2020-2021, care se apropie cu paşi repezi. În primul rând, aşa cum a rezultat şi din celelalte materiale publicate în numerele anterioare ale revistei, foarte mulţi dintre aceştia au deja un loc de muncă şi urmează cursurile pentru a-şi desăvârşi pregătirea profesională, ceea ce implică un program elastic de studiu. Apoi, pentru aproape toţi este extrem de importantă latura practică a activităţii, pentru că actualele generaţii sunt, nu ştiu dacă e bine sau rău, înclinate mai mult spre latura competitivă a profesiunii, decât spre cea dedicată studiului teoretic. Dorinţa de „ardere a etapelor” , de a „face carieră” este evidentă, pentru că paradigma socială le impune să devină consumatori încă înainte de a deveni specialişti în adevăratul sens al termenului.
O caracteristică deloc de neglijat este dorinţa de a munci înainte de sau în timpul studiilor, pentru a căpăta experienţă profesională, numai că – şi aici rolul profesorului este esenţial – atunci când vrei să devii cel mai bun în meseria pe care ţi-ai ales-o, nu este suficient să te ghidezi după zicala „meseria se fură”. În secolul XXI meseria se învaţă, aşezat, temeinic şi documentat, apoi „se fură”, prin rutinare şi căpătarea competenţelor şi experienţei. De aici, poate, dorinţa, exprimată de cei mai mulţi dintre studenţii şi masteranzii care ne-au răspuns la întrebări în aceste ultime luni, ca interacţiunea cu profesorii, dezbaterea, discuţiile libere, proiectele să rămână, chiar şi în condiţiile distanţării fizice, parte a procesului de învăţământ, pentru a face posibile sedimentarea şi ordonarea informaţiilor aflate „la un click distanţă”.
Deşi părea dificil, se pare că strategia Universităţii Spiru Haret, hotărârea cadrelor didactice şi determinarea studenţilor au condus la rezultate neaşteptat de bune, care sunt însă, ca orice lucru bine făcut, perfectibile. (Dragoş CIOCĂZAN)