Iubire paralelă. Până „pere”

El o iubeşte pe ea. Ea îl iubeşte pe el. Dar ea e alta. Vreţi să spuneţi că nu e vorba de sentimente, de iubire?! Ba bine că nu! Sunt chiar trăiri puternice. Numai că e ca-n „definiţia” paralelor: „mere, mere până pere”. Tot aşa, când o face mărul pere, ca să parafrazăm, se va întâlni iubirea noastră cu cea a aleşilor noştri!

Noi îi iubim pe ei! Că doar de aceea le dăm votul. Şi ei se iubesc pe ei! Că doar de aceea ne ignoră. În lumea lor lipsită de griji, dar plină de sentimente de declarat, fac planuri pe care să le punem noi în aplicare. Minunate planuri, proiecţii! Ei simulează că se gândesc la noi, noi am ajuns să simulăm că trăim. În proiecţiile lor, am redevenit „cap de locuitor”, pe creştetul căruia se înghesuie toate „binefacerile” social – democrate, liberale, populare …

Drept e că avem capul tare, că altfel cum am suporta!? Şi colac peste pupăză, coronavirusul! Tot pe cap de locuitor. Sau pe mască de locuitor. „Greaua moştenire” a fost deja evocată, şi evocată. Că unii, adică ceilalţi, au avut… masca pe ochi. Dar şi virusul acesta nou, cum se vede el de pe margini de doctrine! (Exagerez, nu e cazul, la noi. Politica nu e o chestie de idei. Ci de grupuri.) De pe o parte, un mare succes, de pe alta, un fiasco. Dar noi trebuie să stăm în casă şi să ne punem mască. În fine, este o polemică superfluă. Trebuie să ne protejăm pe cap de locuitor, indiferent de politica dâmboviţeană, indiferent de calcule politice.

Campania electorală a început în forţă. Pentru când o fi să fie. Că încă nu e clar dacă şi cum ar avantaja unul sau altul dintre partide desfăşurarea localelor şi generalelor în acest an! Preventiv, unii au furat startul, alţii încă mai bâjbâie să li se aprindă luminiţa de la capătul tunelului. Toţi jonglează cu procente, sume ameţitoare, proiecte faraonice, toţi sunt născuţi ieri şi sunt îngeri. Contează pe memoria noastră mult prea scurtă! Cresc, nu cresc salariile, pensiile, alocaţiile, va curge lapte şi miere, sănătatea şi educaţia sunt priorităţi naţionale, creşte numărul locurilor de muncă…Dar, ce spun eu?! Vom trăi ca-n rai. Numai dacă ştim unde să punem ştampila de vot. Dacă nu ne va fi bine, noi suntem de vină. N-am ştiut ce să votăm. Ceea ce este adevărat!

De aceea, haideţi să nu-i mai credem pe cuvânt! Să le pretindem să prezinte, fiecare în parte, o faptă concretă pentru care ar trebui să-i alegem. Nu vorbe. Fapte mici, dar concrete. Să ne demonstreze ce ştiu şi ce pot face. Pentru că noi, cei mulţi, alegătorii, cei care devenim brusc importanţi în campaniile electorale, ştim şi facem ce ştim, în fiecare zi. Muncim şi plătim impozite din care sunt plătiţi ei. Să le atragem atenţia că, măcar de data aceasta, vom ţine minte pe cine am votat şi-i vom urmări dacă se ţin de promisiuni. Ca o dovadă de iubire. Noi îi iubim pe ei şi îi alegem. Ei ne iubesc pe noi şi-şi îndeplinesc atribuţiile.

…Dar dacă sunt iubiri paralele?!? (Mioara Vergu-Iordache)