La acest final de an universitar, clopoţelul care anunţă vacanţa a sunat altfel. Şi nu neapărat pentru că amfiteatrele şi sălile de curs au fost de această dată goale, pe parcursul întregului semestru şi în sesiune, ci pentru că mediul universitar, asemenea învăţământului de toate gradele, a experimentat o nouă modalitate de studiu şi testare a cursanţilor. Fără freamătul de pe culoare, fără emoţiile întâlnirii faţă în faţă cu profesorii, fără discuţiile dinaintea intrării în examen sau de după acesta. Laolaltă, cadre didactice şi studenţi au traversat o perioadă de tranziţie destul de abruptă de la sistemul clasic, dialogic-conversativ, la un model bazat pe interacţiune online prin platforme informatice. Îndepărtarea fizică de băncile şcolii i-a afectat pe unii mai mult, pe alţii mai puţin, ceea ce rămâne însă după această experienţă, este ideea că, de acum înainte, procesul educaţional nu va mai arăta niciodată aşa cum îl ştiam. Nu este vorba despre o prăbuşire, ci despre o nouă paradigmă educaţională, care pare să câştige din ce în ce mai mult teren. Apar noi orientări, concepte şi perspective surprinzătoare, precum şcoala hibridă sau mişcarea pentru educaţie alternativă. Efectul este reajustarea şi reevaluarea ideii de învăţământ la distanţă, pe care cei mai mulţi îl considerau, până mai ieri, pe nedrept, o formă instituţionalizată de chiul.