Daniela Nistor este cadru didactic la Colegiul Universitar Spiru Haret şi director de îngrijiri în INSMC. Pasiunea pentru domeniul sanitar a moştenit-o din familie (unchi, mătuşi, veri, care au fost doctori sau asistenţi medicali) şi a transformat-o într-o profesie. A urmat liceul sanitar, însă visul său de a vindeca oameni a fost la un pas să se prăbuşească atunci când nu a promovat examenul de admitere la Facultatea de Medicină. Dar a reuşit să îşi construiască o carieră în acest domeniu. Pacientul său este copilul cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani. Mărturiseşte că „în această meserie este necesar să dai dovadă de determinare şi foarte multă înţelegere şi dragoste.”
Care a fost parcursul dumneavoastră profesional până în prezent?
După ce nu am luat examenul de admitere la Facultatea de Medicină, mi-am văzut de viaţă cu regretul că visul de a deveni asistent medical sau doctor nu mi s-a îndeplinit. După revoluţia din 1989, când s-au înfiinţat şcolile postliceale sanitare, am dat admitere la Şcoala postliceală sanitară Dr. I. Cantacuzino. Am luat examenul de admitere, am făcut şcoala, cu mult drag şi pasiune, pentru că mi se îndeplinea dorinţa. Motivaţia a fost puternică, cei trei ani au trecut repede, am absolvit cu nota 10. Mi-am început cariera ca asistent medical generalist pe secţia de terapie intensivă pediatrică la IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului), actual INSMC. Am devenit şef de secţie, iar în prezent sunt director îngrijiri la acest institut.
După ce nu am luat examenul de admitere la Facultatea de Medicină, mi-am văzut de viaţă cu regretul că visul de a deveni asistent medical sau doctor nu mi s-a îndeplinit. După revoluţia din 1989, când s-au înfiinţat şcolile postliceale sanitare, am dat admitere la Şcoala postliceală sanitară Dr. I. Cantacuzino. Am luat examenul de admitere, am făcut şcoala, cu mult drag şi pasiune, pentru că mi se îndeplinea dorinţa. Motivaţia a fost puternică, cei trei ani au trecut repede, am absolvit cu nota 10. Mi-am început cariera ca asistent medical generalist pe secţia de terapie intensivă pediatrică la IOMC (Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului), actual INSMC. Am devenit şef de secţie, iar în prezent sunt director îngrijiri la acest institut.
Am urmat cursurile Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală şi programul de masterat Cercetări şi Intervenţii Operaţionale în Managementul Serviciilor Medico-Sociale şi al Sănătăţii Publice din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Dr. Carol Davila Bucureşti. În toţi anii de activitate, am participat la nenumărate cursuri de educaţie medicală şi la diverse schimburi de experienţă organizate în Spania, Italia, dar şi în ţara noastră.
Care sunt satisfacţiile acestei meserii? Ce vă motivează pe dumneavoastră zi de zi?
Satisfacţia profesională este la un nivel crescut şi mă motivează zi de zi în profesia aleasă. Cum să nu fii fericit când auzi „mulţumesc!” de la mama căreia i-ai îngrijit copilul? Cum să nu fii fericit când vezi copilul zâmbindu-ţi după ce l-ai înţepat? Cum să nu-ţi doreşti în fiecare zi să vezi evoluţia spre bine a micuţilor pacienţi?
Satisfacţia profesională este la un nivel crescut şi mă motivează zi de zi în profesia aleasă. Cum să nu fii fericit când auzi „mulţumesc!” de la mama căreia i-ai îngrijit copilul? Cum să nu fii fericit când vezi copilul zâmbindu-ţi după ce l-ai înţepat? Cum să nu-ţi doreşti în fiecare zi să vezi evoluţia spre bine a micuţilor pacienţi?
Ce poţi face în această profesie pentru a depăşi momentele dificile?
Inevitabil te confrunţi şi cu momente foarte dificile, provocate de oboseală, stres, lipsă de personal, proastă comunicare, diverse orgolii nejustificate. Pentru a le depăşi trebuie să fii un bun profesionist, un bun comunicator, un bun coleg, să ai empatie faţă de pacienţi, faţă de aparţinători, faţă de colegii cu probleme, să fii credincios şi mereu să ai dorinţa, oricât de greu îţi este, să faci bine, să te pui mereu în postura pacientului şi să te întrebi tu cum ai vrea să fii tratat.
Inevitabil te confrunţi şi cu momente foarte dificile, provocate de oboseală, stres, lipsă de personal, proastă comunicare, diverse orgolii nejustificate. Pentru a le depăşi trebuie să fii un bun profesionist, un bun comunicator, un bun coleg, să ai empatie faţă de pacienţi, faţă de aparţinători, faţă de colegii cu probleme, să fii credincios şi mereu să ai dorinţa, oricât de greu îţi este, să faci bine, să te pui mereu în postura pacientului şi să te întrebi tu cum ai vrea să fii tratat.
Cum este să lucrezi cu cei mici? Aveţi cazuri care v-au impresionat mai mult?
Este foarte frumos şi înălţător să lucrezi cu cei mici, dar şi foarte greu. De exemplu, de cele mai multe ori, trebuie să faci abstracţie de faptul că va plânge când îl înţepi, pentru că tu nu îi vrei răul, vrei doar să-i recoltezi analize care îi vor stabili diagnosticul sau să-i administrezi tratamentul ca să se însănătoşească. Cazurile îngrijite de-a lungul celor 23 de ani au fost numeroase, unele fericite, iar altele mai puţin fericite, fiecare rămâne într-un sertăraş de care îţi aduci aminte. O să vă povestesc puţin despre cel mai actual, şi anume copilul MM (deşi are familie, nu este însoţit de mamă pentru că mai are acasă alţi copii, iar el nu poate supravieţui decât în spital, pentru că este dependent de tratament medical), pe care l-am îngrijit de la vârsta de 3 luni. Acesta are un sindrom genetic renal, cu un parcurs foarte anevoios şi cu şanse cam limitate de supravieţuire îndelungată. Totuşi, el va face, în decembrie 2020, 5 ani, deşi arată ca un copil de 1 an din cauza sindromului. Băieţelul este însă plin de viaţă şi noi, tot personalul medical, ne bucurăm pentru orice nouă achiziţie a lui. Cum credeţi că mă simt, deşi de 2 ani nu mai lucrez în secţie, când mă duc la el în salon şi văd că se ridică în picioare, începe să râdă şi întinde mâinile să-l iau în braţe? Mă rog la bunul Dumnezeu ca medicina să avanseze şi să existe leac pentru MM.
Este foarte frumos şi înălţător să lucrezi cu cei mici, dar şi foarte greu. De exemplu, de cele mai multe ori, trebuie să faci abstracţie de faptul că va plânge când îl înţepi, pentru că tu nu îi vrei răul, vrei doar să-i recoltezi analize care îi vor stabili diagnosticul sau să-i administrezi tratamentul ca să se însănătoşească. Cazurile îngrijite de-a lungul celor 23 de ani au fost numeroase, unele fericite, iar altele mai puţin fericite, fiecare rămâne într-un sertăraş de care îţi aduci aminte. O să vă povestesc puţin despre cel mai actual, şi anume copilul MM (deşi are familie, nu este însoţit de mamă pentru că mai are acasă alţi copii, iar el nu poate supravieţui decât în spital, pentru că este dependent de tratament medical), pe care l-am îngrijit de la vârsta de 3 luni. Acesta are un sindrom genetic renal, cu un parcurs foarte anevoios şi cu şanse cam limitate de supravieţuire îndelungată. Totuşi, el va face, în decembrie 2020, 5 ani, deşi arată ca un copil de 1 an din cauza sindromului. Băieţelul este însă plin de viaţă şi noi, tot personalul medical, ne bucurăm pentru orice nouă achiziţie a lui. Cum credeţi că mă simt, deşi de 2 ani nu mai lucrez în secţie, când mă duc la el în salon şi văd că se ridică în picioare, începe să râdă şi întinde mâinile să-l iau în braţe? Mă rog la bunul Dumnezeu ca medicina să avanseze şi să existe leac pentru MM.
Sunteţi director de îngrijiri la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi a Copilului. Ne puteţi oferi mai multe detalii despre activitatea desfăşurată aici?
Din 2018 ocup funcţia de director de îngrijiri în INSMC – Alessandrescu-Rusescu. Institutul are trei componente: de OG Polizu – 335 paturi (secţii de obstetrică-ginecologie şi maternitate), de pediatrie (spitalul cu cele mai multe paturi de pediatrie medicală din Bucureşti) – 176 paturi, centrul de sănătate mintală (centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi). Am în subordine aproape 800 de angajaţi şi colaborez cu serviciul administrativ, achiziţii, RUNOS.
Din 2018 ocup funcţia de director de îngrijiri în INSMC – Alessandrescu-Rusescu. Institutul are trei componente: de OG Polizu – 335 paturi (secţii de obstetrică-ginecologie şi maternitate), de pediatrie (spitalul cu cele mai multe paturi de pediatrie medicală din Bucureşti) – 176 paturi, centrul de sănătate mintală (centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi). Am în subordine aproape 800 de angajaţi şi colaborez cu serviciul administrativ, achiziţii, RUNOS.
Activitatea mea este foarte complexă, implică foarte multe atribuţii şi responsabilităţi, cam tot ce are legătură în institut la nivel de asistenţi, infirmiere, îngrijitoare mă priveşte pe mine.
Sunteţi cadru didactic în cadrul Colegiului Universitar Spiru Haret. De ce ar alege viitorii asistenţi medicali să înveţe aici?
Sunt cadru didactic la Colegiul Universitar Spiru Haret, o onoare ce mi s-a făcut, dar este şi o plăcere pentru mine. Cred că viitorii asistenţi medicali aleg să înveţe aici pentru că sunt clase şi laboratoare dotate pentru un învăţământ de calitate, profesorii sunt bine pregătiţi, colegiul are contracte de practică pentru elevi în diverse spitale cu diverse specialităţi, putându-se acoperi foarte bine curricula de învăţământ. În acelaşi timp, departamentul Secretariat se bucură de personal bine pregătit, deschis să răspundă oricărei solicitări. (https://colegiuluniversitar.spiruharet.ro/blog)
Sunt cadru didactic la Colegiul Universitar Spiru Haret, o onoare ce mi s-a făcut, dar este şi o plăcere pentru mine. Cred că viitorii asistenţi medicali aleg să înveţe aici pentru că sunt clase şi laboratoare dotate pentru un învăţământ de calitate, profesorii sunt bine pregătiţi, colegiul are contracte de practică pentru elevi în diverse spitale cu diverse specialităţi, putându-se acoperi foarte bine curricula de învăţământ. În acelaşi timp, departamentul Secretariat se bucură de personal bine pregătit, deschis să răspundă oricărei solicitări. (https://colegiuluniversitar.spiruharet.ro/blog)
Numărul 808
